COSMOGONIA CHINEZĂ - zeul primordial (omul cosmic) Pan Ku

Poate cea mai bine cunoscută sub aspect iconic, amuletele alb negru fiind omniprezente pe toate tarabele lumii, cosmogonia chineză este legată de prezenta în lume a celor două principii: yin (feminin) si yang (masculin). Ea reia o imagine veche orientală, de provenientă indo-europeană: cea a nasterii universului dintr-o matrice originară indiferentiată ovoidală, compusă dintr-un principiu senin, yang, care a zămislit cerul, si un principiu tulbure, feminin, yin, reprezentând pământul, la mijlocul celor două principii stând fructul hermafrodit al acestei hierogamii, omul cosmic Pan-Ku, care îsi schimba identitatea sexuală de mai multe ori pe zi, dând nastere, în cele din urmă, lumii. Crescând gigantic timp de 18. 000 de ani, cât a durat configurarea primordială a ciclului cosmic, Pan-Ku a format cerul să se îndepărteze de pământ, devenind un axis mundi.

În mitologia chineză Pan Ku este perceput ca zeul primordial, creatorul lumii. La începuturi se spune că totul era „un vârtej întunecat”, un haos din care s-a născut Pan Ku, o ființă antropomorfă. Acesta a crescut treptat hrănindu-se din cele mai mici fărâme ale universului, cu ochii închiși, dormind un somn de optsprezece mii de ani. În cele din urmă, Pan Ku se trezește din somn, deschide ochii, dar fiindcă în jurul lui era doar întuneric, nu vede nimic. Înfuriat de această situație, zeul lovește întunericul cu pumnul lui uriaș și împrăștie elementele haosului. Învolburarea haosului încetează, urmând după ea o nouă mișcare a materiei: toate lucrurile ușoare și pure sunt eliberate și se ridică, iar toate elementele grele și grosolane se cufundă. Astfel apar cerul și pământul.

Stând în picioare, cu tălpile pe pământ și cu capul în cer, Pan Ku împiedica apropierea și reunificarea acestor două spații. Cu fiecare zi care trecea, pământul se îngroșa cu trei metri, pe măsură ce materia se depunea. În același timp și Pan Ku se înălța cu trei metri. Timp de optsprezece mii de ani, Pan Ku a continuat să crească, până când trupul său a devenit gigantic, iar cerul și pământul au căpătat o grosime considerabilă. La un moment dat, Pan Ku s-a încredințat că pământul și cerul erau fixate la locul lor și nu se mai puteau contopi. Atunci, s-a așezat pe pământ ca să se odihnească și a murit. Trupul său neînsuflețit a ajutat la desăvârșirea și înfrumusețarea actului creator.  

Mitul relatează apoi o cosmogonie sacrificială, care merită să fie citată în întregime si asupra căreia merită să medităm:

„Pan-Ku, cel născut înaintea tuturor, s-a preschimbat cu totul în ajunul mortii sale: respiratia lui a devenit vânt si nor, glasul i s-a prefăcut în tunet, ochiul său stâng s-a făcut soare, ochiul său drept sa făcut lună, sira spinării si mădularele lui au devenit patru laturi ale lumii si cei cinci munti uriasi, sângele lui s-a prefăcut în fluvii, tendoanele si vinele sale au ajuns să fie drumuri pe pământ, din carnea lui s-a alcătuit tarina de arătură de pe câmpuri, părul i s-a schimbat în stele, din perii de pe trup s-au făcut ierburile si copacii, din dinti si din oase au răsărit aurul si pietrele, din sământa lui bărbătească si din măduva lui au iesit la iveală mărgăritarele si jadul, iar sudoarea i s-a prefăcut în ploaie si rouă. Gâzele care trăiseră pe trupul lui, sub înrâurirea vântului, s-au făcut oameni."