giovedì 28 giugno 2012

Tripartitia suflet-minte-corp expusa prin mituri si simboluri in traditia celtica si germana




Pentru a intelege mai bine aceasta tripartitie, suflet-minte-corp, putem sa ne-o simbolizam ca fiind reprezentata prin trei figuri de stil si anume: sufletul ca un vizitiu, mintea ca si caii vizitiului si corpul - caruta  ce e condusa de acesti cai. Ca drumul sa fie drept spre destinatia finala, a iesirii din samsara,  sau cu alte cuvinte, ca menirea noastra sa se infaptuiasca, e nevoie sa existe o stransa coraborare intre vizitiu, cai si caruta, iar acestea trei, in parte, sa fie inzestrate cu toate calitatile care pot asigura un “bun mers al lucrurilor”. Gandirea pozitiva, orientata spre binele comun, un corp sanatos si in putere, si un suflet iubitor si cald creaza cadrul prielnic al implinirii induhovnicirii. In traditia celtica, se vorbeste despre Orin, ca vizitiul Sfantului Patrick, cel care si-a dat viata in timpul misiunii sale de convertire a asa-numitilor pagani la crestinism in Irlanda. Ca atare, se subintelege ca in sufletul omului exista inradacinat spiritul  de sacrificiu, ce trebuie manifestat ori de cate ori e nevoie pentru o cauza nobila. Numai in acest mod, sufletul se inalta asa precum se povesteste ca s-a intamplat cu Odhra (Orin, Oran) care dupa ce a murit subit in urma insotirii Sf-ului Columba spre Iona (insula Scotia prima crestinata), Sf Columba a vazut cum sufletul insotitorului sau urca spre Cer. El a fost printre cei 12 devotati care l-au insotit pe acest sfant spre insula Iona. Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El." spune Sf. Patrick Sfântul Columba (Luminatorul Scotiei) este prăznuit în 9 iunie , iar împreună cu Sfântul Patrick al Irlandei (17 martie) şi cu Sfânta Brigid de Kildaire (1 februarie) este unul din cei trei sfinţi ocrotitori ai Irlandei.

Sustinand aceasta prezentare a figurilor de stil,  Tacit vorbeste despre divinatia cailor pe care o practică germanii. Divinatia cailor este -spune autorul - un obicei tipic german, pe care nu îl găsim la alte popoare: „Un obicei numai al acestui popor este să incerce si presimtirile si prevestirile cailor. Acesti cai, albi si nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni, sunt hrăniti pe socoteala obstii tot în pădurile si dumbrăvile acelea; după ce îi înhamă la un car sfânt, preotul si regele sau mai-marele obstii merg pe lângă ei si iau aminte la nechezatul si sforăitul lor. Si nici o altă prevestire n-are mai mult crezământ decât aceasta, nu numai la popor, ci si la fruntasi: în adevăr, si unii si altii socotesc că preotii sunt servitorii zeilor, dar caii stiutori ai gândurilor acestora." Se remarcă aici că trăpasii crescuti pentru divinatie sunt „nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni", spre deosebire de alti cai, folositi în treburile zilnice sau la războaie. Pe de altă parte, ei sunt albi, spre deosebire de ceilalti, la care cromatica interesează mai putin; se reproduce aici printr-un accesoriu de rit, ca albul este perceput ca superior tuturor celorlalte culori. Gandurile omului asadar e nevoie a fi curate de orice pacat, devenind pure asemenea “maestrului alb” prezentat aici.

venerdì 22 giugno 2012

“Saturn, învins de Amor, Venus şi Speranţă” pictura alegorica a lui Simon Vouet






Pictura lui Simon Vouet, Saturn, învins de Amor, Venus şi Speranţă este o pagină alegorică cu o profunzime mistică nebănuită. Bătrânul Saturn, cel care îşi mănâncă proprii copii, cu atributul său, sceptrul, a fost îngenunchiat- el reprezinta Timpul, Trecerea. „Prezenta lui Saturn”vrea sa ne spuna ceva despre natura umana intoxicata in Timp sau mai precis despre Umbra si confruntarea cu ea.Jung  motiveaza aceasta prezenta prin dependenta noastra de diverse obiceiuri ce-si au contributia lor in crearea  naturii viciate a omului matur.

O tânără Fecioară trage de aripa sa dreaptă; ancora de la picioarele sale o identifică pe aceasta ca fiind Speranţa. Alături de ea, o tânără de o frumuseţe ireală, cu o cunună de flori în jurul capului şi cu pieptul semidezgolit îl trage pe Saturn de părul cenuşiu, tânăra femeie încarnând Adevărul şi Frumuseţea, prin urmare Venus.

Deasupra lor, zburând, putem zări alte două prezenţe feminine. Îmbrăcată într-un veşmânt luminos, o găsim pe Fama, Gloria, care se proclamă pe ea însăşi prin sunetul trompetei, vestind Victoria. Braţul Gloriei se sprijină pe spatele unei femei al cărei păr pluteşte înainte- atributul tradiţional al lui Occasio, buna ocazie, ţinând în mână semnele puterii şi ale bogăţiei, ceea ce  face şi Fortuna, alegoria Fericirii şi a Destinului.

 Cromatismul viu, jocul de lumini ce se unduie asemenea unor ape, dar şi mişcarea dramatică a personajelor duc cu gândul la confruntarea permanentă a contrariilor: Timp şi Eterninate, Materie şi Spirit, cruzime şi iubire, viciu şi castitate, teamă şi curaj, iluzie şi realitate,minciună şi adevăr.

Între cele două arhetipuri, Venus şi Saturn, există un transfer permanent de sensuri ascunse ochiului material, fiecare arhetip având la rândul său, o parte revelată şi o parte situată în ascundere care se arată unui alt tip de ochi. Mă refer la ochiul viu al inimii.

Venus este Fecioara, fiica lui Uranus şi a mării. Saturn este Timpul, iluzia temporală, temniţa vremii care lasă urme. Într-un alt sens însă, Saturn este Bătrânul Zilelor, Înţeleptul Mag al Zilelor ce sălăşluieşte dincolo de orice formă mentală care hrăneşte cu iluzia spaţiului şi a timpului. Tot aşa, am putea spune că, Venus este şi plăcerea iluzorie, Dorinţa care se petrece întotdeauna în timp, sub auspiciile trecerii. Plăcerea consumatoare ce caută doar să se hrănească cu senzaţii, dorinţa care aruncă în finitudine. Venus şi Saturn se întâlnesc în acest plan tangibil, în veşmintele Mayei. Există însă şi un plan ocult. La acest nivel, Venus este Viaţa, Iubirea şi Frumuseţea Inimii Omului care cunoaşte doar sacrificiul.

Venus este Tipheret; doar Divina Mamă Fecioară poate deschide porţile inimii pentru a trezi Fiul Omului căzut în materie, care se desfăşoară în timp.

Saturn este şi Capra Neagră. Lucifer care aşteaptă să fie albit. Partea blestemată din interiorul nostru atrasă de lumină, căutătoarea purităţii şi a frumuseţii. El este chemare la moarte mistică. Numai murind în interior, doar învingând timpul în lăuntrul nostru, doar dând maya la o parte ni se revelează Bătrânul Înţelept al Zilelor care ne oferă cupa Adevărului şi a Înţelepciunii eterne.

Înţelepciunea Eternă şi adevărată este Iubirea. Iubirea este unica lege, infinitul, inefabilul care menţine însăşi misterul vieţii şi uneşte toate contrariile.

Iubirea este Venus. Ea, Fecioara-Mamă, eternul feminin, arhetip al iubirii şi al sacrificiului, dăruieşte Fiului învingător, omului Cupa Tinereţii Veşnice. Viaţa Adevărată presupune Moartea Interioară.Moartea survine lent, pe măsură ce contrariile sunt înţelese şi conciliate. Doar cel care ştie să moară iubeşte cu adevărat. Doar cel care a murit este Iubire Absolută. Exemplul suprem ni-l oferă însuşi Hristos. El s-a ridicat din morţi cu moartea pe moarte călcând. Hristos a coborât în iad, alegoric am putea spunea în propriile lumi infernale, pentru a aduce lumină.

Doar coborând se poate urca. Venus este Steaua Magului, darul de a vedea în întuneric, lumina ieşită din obscuritatea adâncă, Luceafărul, Soarele Nopţii. Bătrânul Saturn este şi iluzia materiei, aşa cum Venus poate întruchipa şi hedonismul. Să ajungi în Tipheret-Venus presupune să cufunzi trupul în lumile interne, să întorci carnea din exterior spre interior; altfel spus, presupune cristificarea.

Carnea este locul împlinirii totale, locul unirii celei mai intime cu Dumnezeu. Ontologic, ne spune Annick de Souzenelle în cartea sa Simbolismul corpului uman, carnea este apogeul erosului. După cădere, acest erotism este deturnat, exilat în exterior, motivând toate relaţiile- nu cu sine, nu cu Dumnezeu- ci cu lumea şi cu toate elementele lumii căzute. Acesta este momentul unde carnea, întoarsă în afară şi răsturnată devine viaţa psihică şi erotică a omului. Acum ea este pasiune. În acest sens, ea ajunge să fie sursă a tuturor relelor; tot ea însă este cea care poartă posibilitatea vindecării, puterea de a se reconverti spre împlinirea Omului, al Fiului. Ganesha, zeul-elefant ce urcă pe şobolan este simbolul înţelepciunii, dar şi al inconştientului, al cărnii neîmplinite.

În adâncurile feminine, care ţin închise forţa, regalitatea şi Numele, se unesc contrariile. În simbolistica iudeo-creştină, carnea în întregul ei este simbolizată de Şarpele-Înţelepciune, idenficat de Cristos cu Arborele Crucii, Arbore al dualităţii transformat prin moartea sa înviere în Arbore al Vieţii. Despre adâncurile feminine ale pământului ne vorbesc şi vechii alchimişti atunci când dau următoarea poruncă: Visita interiora Terrae Rectificando Invenes Oris Lapidem.

Dragostea pătrunde la rădăcinile tuturor lucrurilor. Ea ne spune că nu există distanţă, nici separare, nici timp. Moartea împarte leagănul cu naşterea. Apostolii Iuda şi Ioan sunt umbra şi lumina Tatălui. Ei sunt cele două porţi ale inimii: stânga şi dreapta. Dragostea care nu acceptă moartea, nu este dragoste autentică. Când Ieremia le spune oamenilor tăiaţi-vă împrejur inimile el le cere să renunţe la iubirea inferioară emoţională, sentimentală care creează ataşamente şi produce dualisme, la iubirea lipsită de înţelegere divină. Le cere să reînvie întru dragoste eternă, divină care îl preschimbă pe cel ce ajunge la ea în dimensiunea de soţie. Aceasta din urmă, arhetip al lui Hristos, este capabilă să se facă moartea însăşi pentru că este dragostea însăşi. Coborând în infern, infernul lui Hades-Saturn, Hristos a tăiat inima omenirii pentru a o face soţie, Fecioara-Venus, pentru ca ea să poată învia odată cu El.

Inima-Venus, simbol cardiac feminin al dragostei divine îl determină pe Bătrânul Saturn să moară de o moarte-înviere, convertindu-l în înţelept şi gardian-posesor al nemuririi.


mercoledì 20 giugno 2012

Creatia- o viziune a fizicii cuantice



Viata nu este o lupta intre Bine si Rau, ci mai degraba un camp comun de joaca unde amandoua parti co-exista sau convietuiesc pentru a mentine balanta. Exista o forta negativa de contractie (gaura neagra), si una pozitiva de extensie, iar acestea doua impreuna creaza un al treilea plan, plan de echilibru (spatiul/ timpul) unde materia este radiata in existenta. Gaura neagra este a tot-stiutoare deoarece toata informatia exista in singularitate si toate informatiile exista prin campul unificat, ceea ce inseamna ca singularitatile sunt intercorelate.Cand forta negativa de contractie atinge singularitatea, se realizeaza o energie electromagnetica pozitiva.Cele doua forte combinate realizeza  un sistem dinamic de contractie si extensie, formand o granita finita de egalizare.Creatia ia nastere din convergenta a doua forte egale si opuse; forta invizibila pe care n-o putem percepe, e totusi cea mai prezenta dintre toate in univers.Toata viata este o manifestare de radiatie a  “formei eterne pre-existente". Sarpele reprezinta curentul electromagnetic ce radiaza din centrul singularitatii, care este in fapt cheia spre manifestarea fizica.Centrul singularitatii (Tatal) incarca  campul magnetic prin  sarpe (curentul electromagnetic) si viata eterna devine manifestata prin campul de echilibru (spatiu).

giovedì 14 giugno 2012

Calatoriile initiatice ale lui Apollonius din Tyana




Apollonius din Tyana a călătorit mult, setea sa de a se iniţia în marile doctrine cunoscute în vremea sa purtându-l până în Orient şi India. Despre el, tradiția afirmă că a călătorit în Shambala. El a pornit în căutarea izvorului cunoaşterii esenţiale, pe urmele maestrului său, Pitagora, spre India. În vederea acestei călătorii, un preot al lui Apollo de la templul lui Daphne i-a dăruit nişte plăci metalice acoperite cu diagrame care reprezentau harta călătoriilor lui Pitagora, pe care Apollonius s-a decis să o urmeze întocmai.La Mespila (străvechiul Ninive) l-a întâlnit pe asirianul Damis care i-a devenit ghid, însoţitor local şi discipol. Călătoria în Tărâmul Înţelepţilor reprezinta parcursul initiatic savarsit de acesta, despre care se spune ca ar fi ajuns pe meleagurile Shambalei. „Aveau ciudata senzaţie că drumul pe care veniseră dispărea brusc în spatele lor. Se aflau ca într-un loc vrăjit în care peisajul se mişca şi se transforma astfel încât călătorul să nu aibă un punct de reper fix.” Apollonius a rămas mai multe luni în regiunea transhimalayană, în Ţara Înţelepţilor, despre care toate descrierile indică faptul că era chiar Shambala. În timpul şederii lor acolo, filosoful şi Damis au putut admira lucruri incredibile: fântâni care proiectau raze de o strălucitoare lumină albastră şi pietre fosforescente care iradiau o asemenea lumină încât noaptea se preschimba în zi. După spusele lui Damis, locuitorii oraşului ştiau să utilizeze energia solară. Înţelepţii foloseau forţa antigravitaţională pentru a se ridica în aer la o înălţime de 3 picioare şi puteau chiar să zboare. De fapt chiar regele Iarchas i-a spus: "Ai ajuns la oamenii care ştiu totul".Gazdele lor himalayene "trăiau simultan pe pământ şi dincolo de el". Această remarcă enigmatică semnifică probabil faptul că Înţelepţii erau capabili să trăiască în două lumi, cea fizică şi cea spirituală. Despre ei Apollonius mai spune că "nu posedau nimic, şi totuşi aveau întreaga bogăţie din lume". În ceea ce priveşte ideologia lor, regele Iarchas avea o filosofie cosmică ce se poate sintetiza în ideea că "Universul este o structură vie". În mesajul său adresat Înţelepţilor din munţi el spunea: "Am ajuns la voi călătorind numai pe pământ, iar la întoarcere, ca să-mi fie mai uşor, nu numai că mi-aţi deschis calea pe mare, dar înţelepciunea voastră mi-a deschis şi porţile paradisului.”  





"Visita interiora terrae, rectificando invenies occultum lapidem"(viziteaza interiorul pamantului si, purificandu-l ,vei descoperi piatra ascunsa).

martedì 12 giugno 2012

Mintea umana si cea a ingerilor


Faptul că raiul îşi trage existenţa din rasa umană este limpede pentru că mintea oamenilor este asemănătoare cu cea a îngerilor şi amândouă posedă facultăţile de a înţelege, de a percepe, şi de a voi, amândouă fiind formate pentru a primi raiul. Astfel, mintea oamenilor are înţelepciune ca şi cea a îngerilor dar nu este totuşi atât de înţeleaptă în lume, pentru că se află într-un corp fizic, în care mintea spirituală gândeşte material. Gândurile spirituale, pe care le au în comun cu îngerii, se manifestă atunci în ideile materiale ce corespund celor spirituale şi sunt astfel percepute în ele. Dar este cu totul altfel atunci când mintea omului este eliberată de legătura cu corpul. Atunci ea nu mai gândeşte material, ci doar spiritual şi atunci ea percepe ceea ce este de neînţeles şi inexprimabil pentru omul material, aşa cum face un înger. De aici este limpede că partea interioară a omului, care se numeşte spiritul său, este în esenţă un înger; un înger are o formă umană perfectă „A crea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” înseamnă a conferi omului toate lucrurile ordinii divine de la primele la ultimele şi astfel să-l facă înger aşa cum este el în interiorul minţii sale. Facultăţile intelectuale nu pot fi luminate de Domnul atâta timp cât lumina materială străluceşte în intelect, iar lumina spirituală este întunecată. Lumina materială străluceşte în intelect atunci când lucrurile lumeşti şi trupeşti, adică pământeşti, sunt iubite mai mult decât cele spirituale, cereşti, divine. Atunci putem spune că omul este orientat către exterior.. Divinul poate fi venerat şi în exterior, dar numai în măsura în care este adorat şi în interior, deoarece exteriorul provine din interior.

E. Swedenborg

martedì 5 giugno 2012

“Tiktalik-mortul inviat”din credintele eschimosilor




“Pasarea-saman” poate sa calatoreasca pana la cer si poate ajunge pana la sfarsitul lumii. Ea e perceputa ca o acvila si tot cosmosul ii este accesibil, pentru ca detine arta metamorfozei.

Un saman ii povesti fiului sau Tiktalik, in iglu:

“La inceputul lumii, zeii stateau la V si spiritele la E. Zeii au dat nastere la fiinte umane supranaturale care nu se temeau nici de boli , nici de moarte. Dar spiritele rele au facut o vraja oamenilor si acestia au inceput sa sufere de foame, boli… Atunci zeii buni au trimis din inaltul cerului o acvila pentru a ajuta creaturile terestre, dar acestia nu au inteles ajutorul din partea creaturilor solare. Asa ca pasarea s-a intors in cer unde zeii i-au spus sa-si daruiasca puterile de mare –saman la prima persoana pe care o intalneste. Acvila a vazut intr-o padure o femeie, dar primul saman nu putea fi o femeie. Atunci tanara s-a unit cu sotul ei si au dat viata unui baietel, care a devenit primul saman din istoria lumii.”

venerdì 1 giugno 2012

Invierea in Minte, Trup si Suflet prin Binele iubirii şi Adevărul înţelepciunii


Sufletul nu este viaţa însăşi, dar este un vas al vieţii de la Dumnezeu, care este viaţa însăşi. Toate afluxurile vin de la viaţă, deci de la Dumnezeu. Acest adevăr se exprimă prin afirmaţia biblică: „Domnul Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Gen. 2:7). A sufla în nări suflul vieţii semnifică a implanta percepţia binelui şi a adevărului. Domnul spune de asemenea despre El însuşi: „Căci după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” (Ioan 5:26): viaţa în sine este Dumnezeu; şi viaţa sufletului este viaţă curgând de la Dumnezeu. Viaţa curge de la Dumnezeu în om prin suflet, iar din suflet în mintea omului, în sentimentele şi gândurile sale; iar din acestea în simţuri, vorbirea concretizându-se apoi prin acţiunile corpului. Această succesiune aparţine ordinii specifice vieţii. De asemenea, mintea este subordonată sufletului iar trupul este subordonat minţii. “Mintea de asemenea are două vieţi, una este viaţa voinţei şi cealaltă a capacităţii de înţelegere. Viaţa voinţei sale este binele iubirii, din care derivă sentimentele. Viaţa capacităţii de înţelegere este adevărul înţelepciunii; Binele iubirii şi Adevărul înţelepciunii se revarsă de la Dumnezeu în sufletul omului combinate, adică unite într-unul singur. Dar ulterior sunt despărţite de oameni, fiind unite numai în cei care se lasă conduşi de Dumnezeu.” E. Swedenborg

Omul care este atins de iubirea înţelepciunii este ca şi grădina Raiului, în care se găsesc doi copaci, unul al vieţii, celălalt al cunoaşterii binelui şi al răului. Copacul vieţii receptează iubirea şi înţelepciunea de la Dumnezeu, iar copacul cunoaşterii binelui şi al răului receptează iubirea şi înţelepciunea ce vin de la sine. Omul care le primeşte ca provenind de la el însuşi este nebun, cu toate că el se crede înţelept precum Dumnezeu. Dar, acela care le primeşte ca provenind de la Dumnezeu este cu adevărat înţelept şi crede că nimeni nu este mai înţelept decât Dumnezeu Să crezi în tine însuţi (în ego-ul tău) înseamnă să crezi că iubirea şi înţelepciunea ta vin de la tine însuţi şi nu de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă să mănânci din pomul cunoaşterii binelui şi răului. A crede în Dumnezeu înseamnă a crede că iubirea şi înţelepciunea ta vin de la Dumnezeu şi nu de la tine însuţi iar aceasta înseamnă a mânca din pomul vieţii

Domnul s-a înălţat nu doar la spiritul Lui ci şi la trupul Lui, deoarece a glorificat întreaga Lui Umanitate atunci când se afla în lume, adică a făcut-o Divină; căci sufletul ce îl avea de la Tatăl era absolut Divin, iar trupul, fiind făcut în asemănarea sufletului, adică a Tatălui, a devenit de asemenea Divin. De aceea El, ca nici un alt om, s-a înălţat atât ca suflet cât şi ca trup. Acest lucru l-a făcut cunoscut discipolilor Lui, ce îşi imaginau în clipa în care l-au zărit că au văzut un spirit: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele că Eu sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are carne şi oase cum vedeţi că am Eu” (Luca 24: 36-39); prin aceste cuvinte El a declarat că era om nu doar ca spirit ci şi ca trup

A purta raiul în tine înseamnă a îl cunoaşte pe Dumnezeu şi a te lăsa condus de El. Cei ce trăiesc iubind binele pentru fiinţa Divină iubesc Adevărul Divin; căci binele şi adevărul se iubesc reciproc şi doresc să se unească. Care ar fi motivul pentru care animalele se nasc cu întreaga cunoaştere potrivită naturii lor, pe când omul nu se naşte astfel; s-a spus că motivul este acela că animalele trăiesc în ordinea vieţii lor iar omul nu. De aceea el trebuie adus la acea ordine prin cunoaştere şi ştiinţă; oricum, dacă omul s-ar naşte în ordinea proprie vieţii sale - cea de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele lui ca pe sine - s-ar naşte cu inteligenţă şi înţelepciune şi, pe măsură ce cunoaşterea sa s-ar întinde, ar crede în tot adevărul.

Există în fiecare înger şi de asemenea în fiecare om un grad sau o regiune supremă, lăuntrică a minţii, în care se revarsă în primul rând sau cel mai direct Sfera Divină a lui Dumnezeu. Acest grad lăuntric sau superior poate fi numit intrarea lui Dumnezeu în îngeri şi oameni sau locul Lui în ei. Datorită acestui grad lăuntric sau superior, omul este om şi este diferit de animale, care nu îl posedă. Pe acest temei, diferit de animale, omul ce-şi preţuieşte facultăţile superioare ale întregii sale minţi poate fi înălţat de Dumnezeu către El, poate ajunge să creadă în El, să Îl iubească şi deci să-L poată vedea; şi poate primi inteligenţă şi înţelepciune şi să vorbească din raţiune; dar acest lucru nu se întâmplă şi la animale. Tot astfel, el trăieşte în eternitate, însă aranjamentele şi rezervele făcute de Dumnezeu în acea regiune lăuntrică a minţii nu pot fi limpede înţelese de nici un înger, căci ele se află deasupra sferei lui de gândire şi îi transcend înţelepciunea. Sufletul nu e decât viaţa omului, pe când spiritul e omul însuşi; iar trupul pământean pe care îl poartă cu sine în lume nu e decât un mijloc prin care spiritul, ce este omul însuşi, poate acţiona potrivit lumii naturale.

E. Swedenborg