Sufletul
nu este viaţa însăşi, dar este un vas al vieţii de la Dumnezeu, care este viaţa
însăşi. Toate afluxurile vin de la viaţă, deci de la Dumnezeu. Acest adevăr se
exprimă prin afirmaţia biblică: „Domnul Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de
viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Gen. 2:7). A sufla în nări
suflul vieţii semnifică a implanta percepţia binelui şi a adevărului. Domnul
spune de asemenea despre El însuşi: „Căci după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot
aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine” (Ioan 5:26): viaţa în sine este
Dumnezeu; şi viaţa sufletului este viaţă curgând de la Dumnezeu. Viaţa curge de
la Dumnezeu în om prin suflet, iar din suflet în mintea omului, în sentimentele
şi gândurile sale; iar din acestea în simţuri, vorbirea concretizându-se apoi
prin acţiunile corpului. Această succesiune aparţine ordinii specifice vieţii.
De asemenea, mintea este subordonată sufletului iar trupul este subordonat
minţii. “Mintea de asemenea are două vieţi, una este viaţa voinţei şi cealaltă
a capacităţii de înţelegere. Viaţa voinţei sale este binele iubirii, din care
derivă sentimentele. Viaţa capacităţii de înţelegere este adevărul înţelepciunii;
Binele iubirii şi Adevărul înţelepciunii se revarsă de la Dumnezeu în sufletul
omului combinate, adică unite într-unul singur. Dar ulterior sunt despărţite de
oameni, fiind unite numai în cei care se lasă conduşi de Dumnezeu.” E.
Swedenborg
Omul
care este atins de iubirea înţelepciunii este ca şi grădina Raiului, în care se
găsesc doi copaci, unul al vieţii, celălalt al cunoaşterii binelui şi al
răului. Copacul vieţii receptează iubirea şi înţelepciunea de la Dumnezeu, iar
copacul cunoaşterii binelui şi al răului receptează iubirea şi înţelepciunea ce
vin de la sine. Omul care le primeşte ca provenind de la el însuşi este nebun,
cu toate că el se crede înţelept precum Dumnezeu. Dar, acela care le primeşte
ca provenind de la Dumnezeu este cu adevărat înţelept şi crede că nimeni nu
este mai înţelept decât Dumnezeu Să crezi în tine însuţi (în ego-ul tău)
înseamnă să crezi că iubirea şi înţelepciunea ta vin de la tine însuţi şi nu de
la Dumnezeu. Aceasta înseamnă să mănânci din pomul cunoaşterii binelui şi
răului. A crede în Dumnezeu înseamnă a crede că iubirea şi înţelepciunea ta vin
de la Dumnezeu şi nu de la tine însuţi iar aceasta înseamnă a mânca din pomul
vieţii
Domnul
s-a înălţat nu doar la spiritul Lui ci şi la trupul Lui, deoarece a glorificat
întreaga Lui Umanitate atunci când se afla în lume, adică a făcut-o Divină;
căci sufletul ce îl avea de la Tatăl era absolut Divin, iar trupul, fiind făcut
în asemănarea sufletului, adică a Tatălui, a devenit de asemenea Divin. De
aceea El, ca nici un alt om, s-a înălţat atât ca suflet cât şi ca trup. Acest
lucru l-a făcut cunoscut discipolilor Lui, ce îşi imaginau în clipa în care
l-au zărit că au văzut un spirit: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele că
Eu sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are carne şi oase cum vedeţi că am Eu”
(Luca 24: 36-39); prin aceste cuvinte El a declarat că era om nu doar ca spirit
ci şi ca trup
A
purta raiul în tine înseamnă a îl cunoaşte pe Dumnezeu şi a te lăsa condus de
El. Cei ce trăiesc iubind binele pentru fiinţa Divină iubesc Adevărul Divin;
căci binele şi adevărul se iubesc reciproc şi doresc să se unească. Care ar fi
motivul pentru care animalele se nasc cu întreaga cunoaştere potrivită naturii
lor, pe când omul nu se naşte astfel; s-a spus că motivul este acela că
animalele trăiesc în ordinea vieţii lor iar omul nu. De aceea el trebuie adus
la acea ordine prin cunoaştere şi ştiinţă; oricum, dacă omul s-ar naşte în
ordinea proprie vieţii sale - cea de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate
şi pe aproapele lui ca pe sine - s-ar naşte cu inteligenţă şi înţelepciune şi,
pe măsură ce cunoaşterea sa s-ar întinde, ar crede în tot adevărul.
Există
în fiecare înger şi de asemenea în fiecare om un grad sau o regiune supremă,
lăuntrică a minţii, în care se revarsă în primul rând sau cel mai direct Sfera
Divină a lui Dumnezeu. Acest grad lăuntric sau superior poate fi numit intrarea
lui Dumnezeu în îngeri şi oameni sau locul Lui în ei. Datorită acestui grad
lăuntric sau superior, omul este om şi este diferit de animale, care nu îl
posedă. Pe acest temei, diferit de animale, omul ce-şi preţuieşte facultăţile
superioare ale întregii sale minţi poate fi înălţat de Dumnezeu către El, poate
ajunge să creadă în El, să Îl iubească şi deci să-L poată vedea; şi poate primi
inteligenţă şi înţelepciune şi să vorbească din raţiune; dar acest lucru nu se
întâmplă şi la animale. Tot astfel, el trăieşte în eternitate, însă
aranjamentele şi rezervele făcute de Dumnezeu în acea regiune lăuntrică a
minţii nu pot fi limpede înţelese de nici un înger, căci ele se află deasupra
sferei lui de gândire şi îi transcend înţelepciunea. Sufletul nu e decât viaţa
omului, pe când spiritul e omul însuşi; iar trupul pământean pe care îl poartă
cu sine în lume nu e decât un mijloc prin care spiritul, ce este omul însuşi,
poate acţiona potrivit lumii naturale.
E.
Swedenborg
Nessun commento:
Posta un commento