venerdì 30 settembre 2011

Valentele spiritului



Atâta timp cât spiritul actioneaza în trupul fizic, el nu poate trai ca spirit în adevarata sa forma. El poate doar sa lumineze, ca sa spunem asa, prin valul existentei fizice. Si anume, viata de gândire a omului apartine, în realitate, lumii spirituale; dar asa cum apare ea în existenta fizica, adevarata ei forma este voalata. Se mai poate spune ca viata de gândire a omului fizic este o imagine de umbra, un reflex al adevaratei entitati spirituale de care apartine.

Astfel, în timpul vietii fizice, spiritul intra în interactiune cu lumea corporala pamânteasca, pe baza corpului fizic. Desi una din misiunile spiritului uman, atât timp cât trece din întrupare în întrupare, este tocmai sa actioneze asupra lumii fizice corporale, el nu si-ar putea îndeplini totusi aceasta misiune în mod corespunzator, daca ar trai numai în existenta trupeasca. Pe scena lumii fizice, omul învata sa cunoasca însusirile si fortele lumii fizice. În timpul activitatii sale creatoare el acumuleaza experienta în legatura cu cerintele pe care lumea fizica le impune celui ce vrea sa activeze în ea. Asadar lumea pamânteasca este scena activitatii creatoare si, în acelasi timp, a învatarii.

În „tara spiritelor”, cele învatate sunt transformate apoi în facultati vii ale spiritului. Asa cum în trupul fizic traim lucrurile fizice ca realitate, tot astfel, ca spirit, traim acum drept realitate puterile spirituale plasmuitoare. Nici ochiul nu se vede pe sine, pentru ca în el lucreaza fortele care fac ca alte lucruri sa devina vizibile.

Rudolf Steiner

martedì 27 settembre 2011

Desavarsirea omului prin raportul suflet, spirit, trup

Un om este cu atât mai desavârsit cu cât sufletul sau simpatizeaza mai mult cu manifestarile spiritului; el este cu atât mai nedesavârsit cu cât înclinatiile sale cauta mai mult multumirea în functiunile trupului. Spiritul este centrul fiintei omenesti, trupul este mijlocitorul prin care spiritul priveste si cunoaste lumea fizica si prin care actioneaza în ea, iar sufletul este mijlocitorul între cele doua. Trecând din întrupare în întrupare, Sinea spirituala trebuie sa-si primeasca din ce în ce mai mult orientarea din spirit. Cunoasterea sa va trebui sa fie determinata de spiritul adevarului etern, iar faptele sale, de binele etern. Momentul mortii trupului este determinat de legile acestuia. În general, trebuie sa spunem ca nu sufletul si spiritul parasesc trupul, ci el este eliberat* de acestea, atunci când fortele sale nu mai pot actiona în sensul organizarii umane. Exact acelasi raport exista si între suflet si spirit. Sufletul va lasa spiritul sa se ridice în lumea superioara, atunci când puterile lui nu mai pot actiona în sensul organizarii sufletesti umane. Spiritul este eliberat în clipa în care sufletul a predat spre dizolvare tot ceea ce el nu poate vietui decât în trup si pastreaza numai ceea ce poate trai în continuare împreuna cu spiritul. Aceste elemente pe care le pastreaza si care, desi traite în trup, se pot imprima spiritului ca rod, leaga sufletul de spirit în lumea pur spirituala.

martedì 20 settembre 2011

Viata din El



„Nimic nu era: nici cerul curat,

Nici bolta întinsă a cerurilor deasupra capetelor noastre.

Ce acoperea tot? Ce adăpostea? Ce ascundea?

Era adâncul fără fund al apelor.

Moarte nu era, totuşi nimic nu era nemuritor;

Nimic nu despărţea ziua de noapte;

Singur Unul respira fără suflare, lui însuşi;

După, doar El era.

Întunecimile stăpâneau, şi totul, la început, era învăluit

Într-un adânc întuneric, ocean fără lumină.

.....................................................................

Cine cunoaştea taina? Cine-a spus-o aici?

De unde, de unde veni această multiplă creaţie?

Însăşi Zeii veniră mai târziu la viaţă,

Cine ştie de unde vine această nemăsurată facere?

Cine ştie asta, de unde veni această mare facere,

Dacă voinţa sa creea sau se stăpâni?

Cel mai înalt văzător care e-n înaltul cerurilor

O ştie, fără îndoială, sau poate nu ştie nici El...

........................................................................

Tu erai. Şi când flacăra subpământeană

Ieşi din temniţa sa şi distruse alcătuirea lumii.

Tu vei mai fi, cum erai altădată;

Tu nu vei cunoaşte nici-o schimbare când timpul nu va mai fi.

O gândire fără de sfârşit, divină ETERNITATE.

Rig Veda

venerdì 16 settembre 2011

“Cei Trei Logoi”



Fiinţele ce creează o succesiune planetară sunt numite “cei trei Logoi”. Pretutindeni unde avem o creaţie din Nimic, acolo avem Primul Logos. De aceea, Primul Logos se numeşte adesea şi “ceea ce este ascuns în lucruri”. Al Doilea Logos se mai numeşte şi substanţa care se odihneşte în lucruri, care creează viaţa din ceea ce este viu, iar al Treilea Logos se mai numeşte şi cel care combină tot ce există, asamblează din lucruri lumea. Cei trei Logoi circulă în lume unul prin altul şi unul în altul. Primul Logos experimentează atât înţelepciunea interioară cât şi voinţa. În creaţia Primului Logos se află experienţa, adică germeni-gând din nimic şi apoi din nou creaţie din nimic conform gândurilor. Creaţia din nimic însă nu este ca şi cum nu ar fi existat absolut nimic, ci că în decursul evoluţiei se fac experienţe şi că în decursul evoluţiei se creează noul, că ceea ce este prezent se topeşte şi din experienţă se creează ceva nou.

Prin faptul că omul contemplă lumea, el vede neîncetat pe cei trei Logoi interacţionând. “Să ne reprezentăm înăuntrul sistemului nostru planetar acţiunea celor trei Logoi în raport cu omul. Să ne imaginăm momentul începutului evoluţiei saturniene, pe când încă nu exista nimic acolo. Ce se întâmplă? Tot ce existase mai înainte, se revarsă. Sunt emanate toate lucrurile care existau mai înainte. Ce ia naştere în acest fel, ar fi prima revărsare de substanţă din suma experienţelor de mai înainte. Ce s-a asimilat mai înainte, se emană sub formă de substanţă. În aceasta este conţinută şi substanţa din care mai târziu ia naştere omenirea. Această substanţă este prezentă mai întâi doar ca substanţă. Această emanare trebuie să construiască neîncetat, să realizeze combinaţii neîncetat. Această combinare a substanţei emanate este o nouă creaţie. Aceasta este mai întâi o creaţie a celui de-al Treilea Logos; după emanarea substanței are loc așadar o creație a celui de-al Treilea Logos. Să mergem acum mai departe până la evoluţia Pământului. Atunci omul primeşte o conştienţă, adică posibilitatea de a acumula experienţe din nimic.Aceasta este munca Primului Logos. Omul primeşte pe  vechiul Saturn, ceea ce este formă în el, de la al Treilea Logos. Omul primeşte pe vechiul Soare, ceea ce este viaţă în el, de la al Doilea Logos. Omul primeşte pe Pământ, ceea ce devine conştienţă în el, de la Primul Logos. –Rudolf Steiner

domenica 11 settembre 2011

Lacomia si simtul masurii

As fi vrut pe moment sa imortalizez imaginea ce m-a atins cel mai mult in pelerinajul avut la manastirile din Bucovina, dar ceva din mine m-a oprit. Acum sunt sigura ca decizia luata a fost corecta. Cum as fi putut “rupe” printr-o foaie de hartie ceva ce se fura cu privirea doar o singura data in viata si se cere a fi pastrat doar in suflet  ca pretuire a innobilarii sale?  Si totusi putem prin memoria afectiva, cea mai darnica dintre toate, sa recream imaginea din suflet in minte. E corect asa, e corect asa sa fie pastrata, in suflet, imaginea pura a calugaritei ce se apropie, parca plutind, spre fructele de zmeura ce asteptau rabdatoare sa fie gustate, rand pe rand, de acea faptura diafana. Lacomia nu-si avea rost a se manifesta intr-un loc asa sfant creat de Timp. A fost o lectie de viata, redata prin cel mai simplu si curat limbaj gestual, pe care o voi pastra cu mine de-a pururi. A avea simtul masurii in toate, e caracteristica de baza din care deriva toate atitudinile pozitive ale Omului frumos: corectitudine, blandete, punctualitate, bunatate, finete, puritate, modestie,  smerenie. Probabil, intr-un mod cu totul spontan, s-a produs aceasta revelatie la vederea tabloului ce parea fila rupta dintr-un basm. A fost, pot spune, primul pas facut de mine spre evolutie spirituala, oprindu-ma din a fotografia momentul calugaritei din gradina. Sunt fotografii ce se cer a fi pastrate doar in inima pentru a nu fi strivite sau periclitate de acei doi ochi care nu pot vedea cu tot sufletul. Imaginatia voastra si reamintirea mea pot readuce sau creea superbitatea fiintei ce o simti asa aproape de indumnezeire.

sabato 10 settembre 2011

Legea oglindirii “Exteriorul reflectă interiorul”



 Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.

Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur. Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău. Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.  Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice. Nimic nu este întâmplător. Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături. Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.
Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti.Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.
 Misiunea spirituala este să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil. Exteriorul reflectă interiorul. Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii. La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, întreabă-te: Ce încearcă acest om să mă înveţe? Ce aspect din mine însumi întruchipează?Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!” Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă

martedì 6 settembre 2011

Calitatea gandurilor pure


 Când omul păşeşte pe planul fizic şi se asociază acolo cu ceva, atunci aceasta provoacă o reacţiune. Întotdeauna o acţiune provoacă o reacţiune. Toate lucrurile pe care le face omul în lumea fizică, provoacă de asemenea o reacţiune şi acţionează înapoi drept karma. Acţiunea şi reacţiunea este tehnica, mecanismul karmei. Corpul eteric este purtătorul gândurilor. Ce este gândul în interior, este eterul din exterior, aşa cum pofta din interior este astralul din exterior. Numai când începe gândirea pură, este luminată materia eterică în impulsul astral. Cât timp gândurile nu sunt pure, noi avem de jur împrejurul formei eterice materie astrală. Aşadar, ce numim formă-gând, este alcătuit dintr-un miez de materie eterică, înconjurată de materie astrală.
După moarte, omul parcurge mai întâi Kamaloka, starea în care el se desprinde treptat de obiceiurile vieţii pământeşti şi se eliberează de pofte. Kamaloka este numai o stare de dezobişnuire. Fiindcă omul nu-şi mai poate satisface fizic dorinţele sale, fiindcă el nu mai are organe pentru lumea fizică, intervine Kamaloka. Şederea în Kamaloka este, în esenţă, numai în primul interval de timp, uneori teribilă şi îngrozitoare; el trebuie să se purifice de legăturile anterioare cu lumea pământească. După Kamaloka, el se înalţă în starea Devachan în care îşi obţine prin muncă tot ce este necesar pentru a-şi construi un nou corp eteric cu ajutorul capacităţilor pe care şi le-a dobândit. Pofta după savoare trebuie abandonată. Savoarea este un proces din corpul astral, dar el nu poate fi satisfăcut de către corpul astral. Cât timp omul trăieşte pe planul fizic, el îşi poate satisface poftele corpului astral prin instrumentele corpului fizic. După moarte, patima savorii este încă prezentă, dar instrumentele pentru satisfacere nu mai sunt prezente. Omul trebuie să se dezobişnuiască de tot ceea ce poate fi satisfăcut doar prin corpul fizic. Acest lucru se petrece în Kamaloka. După ce omul s-a dezobişnuit de toate poftele de acest gen, atunci perioada Kamaloka s-a sfârşit şi urmează perioada Devachan. În evoluţia umană normală, se întâmplă următorul lucru: Omul s-a dezobişnuit de pofte, dorinţe, instincte, pasiuni şi aşa mai departe. Astfel iese în evidenţă din corpul astral tot ceea ce este natură superioară. Atunci rămâne în urmă un fel de carapace prin care omul a năzuit după plăceri senzoriale. După ce omul a părăsit planul Kamaloka, aceste carapace umane astrale plutesc pe planul astral. Ele se descompun treptat, şi când omul se întoarce, cele mai multe carapace sunt complet descompuse.
 Trebuie să ne fie foarte clar că orice faptă care se petrece pe planul fizic, are o acţiune şi apoi are o reacţiune. Prin faptă se produce întotdeauna o schimbare pe planul fizic. Fiindcă gândurile acţionează doar pe planul astral, ele sunt karmic lucrul cel mai intim. Ele sunt creatoare prin ele însele. De aceea este valabil proverbul: Ce gândeşti azi, vei fi mâine! – Cu cât gândul este mai pur şi mai suprasenzorial, cu atât mai mult devine omul creatorul caracterului său. Destinul se formează şi prin alţi factori: sentimentele creează ocaziile, faptele creează forma.
Rudolf Steiner