venerdì 30 settembre 2011

Valentele spiritului



Atâta timp cât spiritul actioneaza în trupul fizic, el nu poate trai ca spirit în adevarata sa forma. El poate doar sa lumineze, ca sa spunem asa, prin valul existentei fizice. Si anume, viata de gândire a omului apartine, în realitate, lumii spirituale; dar asa cum apare ea în existenta fizica, adevarata ei forma este voalata. Se mai poate spune ca viata de gândire a omului fizic este o imagine de umbra, un reflex al adevaratei entitati spirituale de care apartine.

Astfel, în timpul vietii fizice, spiritul intra în interactiune cu lumea corporala pamânteasca, pe baza corpului fizic. Desi una din misiunile spiritului uman, atât timp cât trece din întrupare în întrupare, este tocmai sa actioneze asupra lumii fizice corporale, el nu si-ar putea îndeplini totusi aceasta misiune în mod corespunzator, daca ar trai numai în existenta trupeasca. Pe scena lumii fizice, omul învata sa cunoasca însusirile si fortele lumii fizice. În timpul activitatii sale creatoare el acumuleaza experienta în legatura cu cerintele pe care lumea fizica le impune celui ce vrea sa activeze în ea. Asadar lumea pamânteasca este scena activitatii creatoare si, în acelasi timp, a învatarii.

În „tara spiritelor”, cele învatate sunt transformate apoi în facultati vii ale spiritului. Asa cum în trupul fizic traim lucrurile fizice ca realitate, tot astfel, ca spirit, traim acum drept realitate puterile spirituale plasmuitoare. Nici ochiul nu se vede pe sine, pentru ca în el lucreaza fortele care fac ca alte lucruri sa devina vizibile.

Rudolf Steiner

Nessun commento:

Posta un commento