Lacomia si simtul masurii

As fi vrut pe moment sa imortalizez imaginea ce m-a atins cel mai mult in pelerinajul avut la manastirile din Bucovina, dar ceva din mine m-a oprit. Acum sunt sigura ca decizia luata a fost corecta. Cum as fi putut “rupe” printr-o foaie de hartie ceva ce se fura cu privirea doar o singura data in viata si se cere a fi pastrat doar in suflet  ca pretuire a innobilarii sale?  Si totusi putem prin memoria afectiva, cea mai darnica dintre toate, sa recream imaginea din suflet in minte. E corect asa, e corect asa sa fie pastrata, in suflet, imaginea pura a calugaritei ce se apropie, parca plutind, spre fructele de zmeura ce asteptau rabdatoare sa fie gustate, rand pe rand, de acea faptura diafana. Lacomia nu-si avea rost a se manifesta intr-un loc asa sfant creat de Timp. A fost o lectie de viata, redata prin cel mai simplu si curat limbaj gestual, pe care o voi pastra cu mine de-a pururi. A avea simtul masurii in toate, e caracteristica de baza din care deriva toate atitudinile pozitive ale Omului frumos: corectitudine, blandete, punctualitate, bunatate, finete, puritate, modestie,  smerenie. Probabil, intr-un mod cu totul spontan, s-a produs aceasta revelatie la vederea tabloului ce parea fila rupta dintr-un basm. A fost, pot spune, primul pas facut de mine spre evolutie spirituala, oprindu-ma din a fotografia momentul calugaritei din gradina. Sunt fotografii ce se cer a fi pastrate doar in inima pentru a nu fi strivite sau periclitate de acei doi ochi care nu pot vedea cu tot sufletul. Imaginatia voastra si reamintirea mea pot readuce sau creea superbitatea fiintei ce o simti asa aproape de indumnezeire.