Despre psihologia terorismului- E.F. Edinger, discipol al lui Jung

Terorismul este o manifestare a psihicului. Rădăcina psihologica a terorismului poate fi perceputa printr-un resentiment fanatic - o ură cvasi-psihotica izvorata din adâncurile psihicului arhetipal și, prin urmare, sustinuta de către energii religioase arhetipale.
Teroriștii, în general, se exprima în terminologie religioasă (arhetipală). Inamicul este văzut ca principiul Răului Obiectiv (Diavolul) și teroristul se percepe ca un agent "eroic" al divinului sau al Justiției Obiective (Dumnezeu). Aceasta este o inflație arhetipala de proportii demonice care acordă temporar individulului o energie aproape supraomenesca și de o anumita rezonanta.

Pentru a face față în mod eficient terorismul trebuie să-l înțelegem.Avem nevoie de o nouă categorie pentru a înțelege acest fenomen nou.Aceste persoane nu sunt infractori și nu sunt nici nebuni, deși au anumite caracteristici din ambele.

Să-i numim fanatici. Fanaticii sunt posedați de dinamisme transpersonale, arhetipale care decurg din inconștientul colectiv.Scopul lor este unul colectiv, nu unul personal.

In schimb criminalul caută un câștig personal.

În numele unei valori transpersonale, colective - de sorginte religioasa, etnică sau națională, o viziune "patriotica", etc. - acestia sacrifica viața lor personală în slujba "Dumnezeului" lor. Acest lucru are ca fundament un fenomen religios care derivă din arhetipal, din inconștientul colectiv.

Potrivit lui Edward Edinger, discipol al lui Jung, in prezent experimentam "arhetipul Apocalipsei", care este tot o dezvaluire, o revelatie. Cerul si pamintul se intilnesc in noi. Modul nostru de viata de pina acum este distrus, dar se naste unul nou si noi renastem odata cu el. Se produce fuziunea dintre ego si sine, pentru totdeauna. 

Ingerii in viziunea lui Jung

Ingerii in viziunea lui Jung

Ingerii sunt complexe; ei se ridica din inconstient; nu sunt persoane, dar li se pot atribui nume ca si complexe functionale; Ingerii au o varietate de functii, iar unele dintre ele sunt mai mari, ceea ce inseamna ca provin din straturile cele mai adanci ale sufletului.

Ce este de fapt Ingerul? E un mesager; cuvantul vorbeste de la sine despre functia primara a unui inger, aceea de a trimite un mesaj, dar exista si alte functii: de adorator, de paza.. Aripile complexului-mesager pornesc din adancul sufletului si se indreapta spre planul constiintei. Mesajul este spirit. Spiritul este continutul pe care ingerul in poarta de la sursa inconstientului si incearca sa-l aduca acasa la noi in constiinta. Un asemenea spirit imbunatateste constiinta

De la confuzie la claritudine / trecerea de la a te lasa ghidat la a te ghida

In Cartea Rosie – Jung “Elia se sprijina pe leul de marmura”-acest lucru semnifica putere, piatra trimite la fermitate, stabilitate, robustete. Prin asta se explica puterea si robustetea Logosului. Figura lui Elia asuma ghidul in procesul de constientizare. Cand Salome declara ca Mama tuturora e Maria (voia sa zica “Io este Hristos”) se exprima faptul ca Eul a lasat conditia Crestina de “infiere”, luand astfel locul lui Hristos. Oricine iese din conceptia crestina, punandu-se deasupra acesteia si o face intr-adevar, se indreapta spre o singuratate extrema care nu si-o poate ascunde; il incearca un sentiment de abandon. Astfel aceasta imagine  determina o anumita senzatie de depresie care se contrapune in schimb celeilalte care arde  linistita, prinsa de sarpe. Acest aspect simbolizeaza devotiunea insumata cu o constrangere magica, pusa in evidenta de sarpe. Senzatiei de neliniste a dubiului si fricii i se opune un eficace perdant: 

“Cu siguranta Eul tau e plin de neliniste si de dubiu, dar cu si mai multa putere arde in tine flacara perpetua a devotiunii si cu atat mai puternica e constiinta destinului tau”. 

Inainte Eul avea avantajul de a fi impreuna cu intreaga umanitate, indrumat de autoritate (Hristos), acum a schimbat aceasta cu  singuratatea si cu conditia de a se pierde. Presentimentele celei de-a doua imagini il arunca pe Eu intr-un haos plin de dubiu. De aicea transpare dorinta de a se ridica deasupra confuziei pentru a ajunge la o claritudine si mai mare.

Erosul - expresia laturii carnale si spirituale

Pus in fata propriei profunditati, Eul manifesta rusine; cu ajutorul cristalului, deci printr-o maxima concentrare a atentiei, el coboara intr-o profunzime si mai mare a Sinelui. Prima imagine ce-i apare in cristal este cea a Mamei lui Dumnezeu cu Copilul. Aceasta imagine este contrapusa cu cea a Evei

-  in prima imagine avuta, Eva reprezinta tentatia carnala si maternitatea incarnata. 

-  Mama lui Dumnezeu reprezinta maternitatea spirituala. 

Eva – expresia laturii carnale a Erosului; Mama – latura spirituala a Erosului.

Prin manifestarea laturii carnale, Eul devine un odiseu avantat intr-un pelegrinaj aventuros,  care cuprinde finalul intoarcerii omului experimentat la femeia materna Penelope. Prin manifestarea laturii spirituale, Eul apare rafigurat ca Petru , ca roca din piatra aleasa pentru a construi Biserica. 

Logosul si Erosul in Evolutie- forta magica a neascultarii in Gradina Edenului

 Prin alegerea Paradisului se arata ca nu exista lupta si ca atare nici dezvoltare, de unde se poate trage concluzia anume ca miscarea reprimata degenereaza, valoarea sa se pierde. 

Irod (Erode) este “asasinul eroului”, intrucat Logosul nu este in grad de a proteja sfantul (Ioan Botezatorul) din cauza slabiciunii, nu poate mai mult decat sa fie fidel siesi, impingand chiar si pe Eros la degenerare. Doar neascultarea principiului dominant face sa se iasa din conditia persistentei in lipsa dezvoltarii. Sarpele din jurul arborelui semnifica faptul ca Adam trebuie sa fie sedus si introdus in neascultare. Sarpele este forta magica ce apare intotdeauna acolo unde impulsurile animalice sunt stimulate in necunostinta noastra, fara sa fie de noi recunoscute. Acestea dau miscarii Erosului acea vigoare perturbatoare ce noi o luam drept magica.

Miscarea spre stanga e oarba , adica nu are nici scop , nici intentie. Are insa nevoie de a fi ghidata, nu de intentia constientizata , ci de Logos. Cu rechemarea lui Salome, Logos-ul isi afirma propria sa putere asupra lui Eros. Chiar si sarpele i se supune. Miscarea spre stanga ar fi posibila si admisibila doar daca ar exista o intelegere constienta si nu oarba. Dar fara interventia Logosului e imposibil sa ajungi la o asa intelegere. Primul pas spre a dezvolta o asa intelegere este luarea la cunostinta, intentionalitatea miscarii. De aceea Elia se informeaza de intentia Eului, iar acesta trebuie sa-si dezvaluie orbirea sau propria ignoranta in ce priveste intentionalitatea. 

"contrari operandi" - "a fi eficace" e comun amandurora

 In 1959 intr-un interviu dat televiziunii BBC, John Freeman il intreaba pe C.G.Jung: 

“Si acum credeti in Dumnezeu? 

La care acesta raspunde : - … acum eu stiu. Nu am nevoie sa cred, eu stiu!”

Pentru Nietzche : “Dumnezeu a murit!”, dar ne-am intrebat noi oare ce a vrut el sa spuna prin acesta marturisire?

 “El s-a dezbracat de acele infatisari pe care oameni I le-a conferit” Dumnezeu nu e mort, e la fel de Viu ca intotdeauna; Dumnezeu e creat, deoarece e determinat si deci distinct de pleroma; Dumnezeu este o proprietate a pleromei; tot ceea ce s-a spus de creat si e valabil si pentru El. In acelasi timp e distinct de creat, deoarece este cu mult mai mult nedefinit si indeterminabil de el (creat).  E mai putin distinct de creat deoarece fundamentul esentei sale este plenitudinea operanta-pienezza operante; si El e creat in masura in care e determinat si distinct si in aceasta masura El este manifestarea plinatatii operante a pleromei. Tot ceea ce noi nu diferentiem cade in pleroma si se anuleaza impreuna cu contrariul sau. De aceea daca nu diferentiem pe Dumnezeu, plinatatea operanta este pentru noi anulata. Domnul este si pleroma insasi asa cum  fiecare mic punct in creat si necreat  este pleroma insasi. 

Golul operante este esenta Diavolului. 

Dumnezeu si Diavolul sunt primele manifestari ale Nimicului ce-l numim pleroma. E indiferent daca e sau nu e , deoarece ea insasi se anuleaza in fiecare lucru. Nu asa stau lucrurile cu Creatul. In masura in care Dumnezeu si Diavolul sunt creat, nu se anuleaza reciproc, ci subsista unul prin celalalt si-s contrari operandi. Nu avem nevoie de a dovedi existenta lor; e suficient sa continuam sa vorbim de ei. Chiar de n-ar exista nici unul din ei, Creatul , din cauza esentei sale distinctive, le-ar diferentia intotdeauna de pleroma. Dumnezeu si Diavolul sunt diferentiati in virtutea plinului si al golului, a generarii si a distrugerii; “a fi eficace” e comun amandorura; acesta e elementul ce-i uneste; de aceea “a fi eficace” e deasupra amandorura si reprezinta un Dumnezeu deasupra lui Dumnezeu, pentru ca in eficacitatea acesta se uneste plenitudinea cu golul. 

proprietatile Pleromei: capcana in aspiratia spre bine si frumos

Perechile contrare sunt proprietatile pleromei care nu exista intrucat se anuleaza reciproc; dat fiind faptul ca noi suntem pleroma insasi , avem in noi si aceste proprietati : dat fiind faptul ca fundamentul esentei noastre este diferentierea , noi posedam aceste proprietati in numele si sub semnul diferentierii; trebuie sa ne diferentiem de proprietati. In pleroma acestea se anuleaza , in noi nu. Distingerea de ele e salvatoare. De aspiram la bine si frumos uitam de esenta noastra care e diferentierea si sfarsim drept prada a proprietatilor pleromei, care sunt perechile contrare. Ne fortam sa atingem binele si frumosul , dar in aceasi masura culegem si raul si uratul, pentru ca in pleroma acestea formeaza un tot unitar cu binele si frumosul. De ramanem fideli esentei noastre, adica diferentierii, atunci ne diferentiem de bine si frumos, implicit si de rau si urat, si nu cadem in pleroma , adica in nimic si dizolvare. Pleroma nu are proprietati; suntem noi cei care le cream cu mintea. De alergati dupa aceste ganduri, cadeti din nou in pleroma si ajungeti in acelasi timp la diversitate si identitate. Diferentierea nu este gandirea voastra; este esenta voastra.

Pleroma- plenitudinea unde perechile contrare salasluiesc impreuna–

Gnosticii vorbesc despre pleroma ca de acea plenitudine unde perechile contrare salasluiesc impreuna, apoi cand acestea trec in manifestare, apare ziua si noaptea … In stadiul “promisiunii”, inainte de a deveni, lucrurile sunt non existente, nu este nici alb, nici negru, nici bun, nici rau. In studiile sale succesive, Jung a folosit termenul de pleroma pentru a desemna starea de preexistenta si de potentialitate identificand-o cu “il bardo” tibetan (termenul apare in Bardo Thodol ce se poate traduce ca (Marea) Eliberare prin intermediul auzului, în timpul așteptării sau cunoscut in occident ca text fundamental funerar- Cartea tibetana a mortilor/ bardo-stadiu intermediar, de tranzitie). In pleroma nu este nimic si totusi este tot. ; pleroma reprezinta principiul si sfarsitul creatului. Cum suntem parte a pleromei, pleroma este si in noi. “Eu vorbesc doar in mod simbolic de creat ca parte a pleromei, intrucat in realitate pleroma nu e divizata in nicio parte , fiind Nimicul.” Jung In Tipurile psihologice Jung descrie Tao: “entitatea creatoare care genereaza ca un Tata si naste ca o mama ” sau principiu si sfarsit al oricarei entitati . Noi suntem si intreaga pleroma, deoarece in mod simbolic, pleroma este cel mai mic punct; pleroma are tot: diferentiere si nondiferentiere. Diferentierea este creatul; daca noi nu ne diferentiem, ajungem in afara esentei noastre, in afara creatului si cadem in indiferentiere, care este cealalta proprietate a pleromei; cadem in pleroma insasi si incetam sa mai fim creaturi. Devenim prada a dizolvarii in nimic, si asta este moartea creatului; deci murim in masura in care nu diferentiem. Creatul aspira firesc spre diferentiere spre lupta contra pericolului primordial al identitatii. Acesta poarta numele de principium individuationis (posibilitatea multiplicitatii in viziunea lui Arthur Shopenhauer) si care dupa Jung e :dezvoltarea psihologica a individului in entitate distincta de generalitate, de psihologia colectiva-e in definitiv un proces de diferentiere. 

RAPORTUL CU MINE, REFLECTAT PRIN ALTUL –dovezi din spatele mastii (JUNG)

Salome with the Head of John the Baptist.

Daca cineva ti-a facut vreo nedreptate, eu te voi chinui necontenit pana cand nu vei apuca sa ierti nedreptatea prin care ai trecut; dar nu numai cu vorba, ci si din adancul inimii tale rautacioase, aspect al sensibilitatii tale mizere; sensibilitatea ta este reflectata prin particularitatea violentei ce-o dezvolti.

In spatele mastii este oglinda prin care adevarata privire transpare; o prima dovada de curaj  ce ne conduce spre cararea din interiorul fiintei. Intalnirea cu noi insine este de fapt una din intalnirile cele mai neplacute, de care se fuge proiectand tot ce e negativ asupra lumii ce ne inconjoara. Cand devenim capabili a vedea Umbra si a –i suporta Cuoasterea, putem spune ca am parcurs doar o mica parte  din ceeea ce  urmeaza de acum incolo; o calatorie spre descoperirea inconstientului personal (Jung-arhetipurile inconstientului colectiv).

A te intelege pe tine e cel mai bun mod de a te apara in fata susceptibilitatilor si acest fapt satisface dorinta puerila de a te face inteles.

Ce se intampla daca toti ne abandonam pe noi insine? Daca accept virtutea altruista, transform pe mine insumi in egoistul tiran al Altuia. Nietzche spune: “iubirea voastra fata de altul este iubirea voastra rea fata de voi insiva/ voi alergati spre celalalt fugind de voi insiva. Iubirea pentru Altul nu este uitarea de sine. Prin intermediul constantei de a trai in afara, noi pierdem Sinele si devenim in mod intim egoisti.”

Ceea ce parcurgem in noi se rasfrange in actiune spre Altul. Prin uniunea cu Sinele ajungem la Domnul ce uneste in Sine paradisul si infernul; deci Sinele opereaza ca unico oppositorum, lasand loc spre cea mai directa experienta a divinului psihologic conceput. Nu Sinele e Domnul , chiar daca ajungem la Domnul prin Sine. Domnul e in spatele Sinelui, Domnul e deasupra Sinelui si este chiar insusi Sinele cand acesta transpare. El ia forma celui care trebuie sa ne vindece.Eul este doar subiectul constiintei mele, in timp ce Sinele este subiectul psihicului meu total , deci si a acelei parti ce tine de inconstient. Terminologia stiintifica a Sinelui nu trimite nici la Hristos , nici la Buddha ci la totalitatea figurilor corespondente, fiecare din ele e un simbol al Sinelui. Nu e Dumnezeu cel ce locuieste in tine, ci tu in Dumnezeu. “Dupa o lunga lupta cu toate slabiciunile si lasitatile prezente in mine, ma decisei sa fac loc trairii specifice singuratatii sfantului erou(emeritul, anacoretul) si a adevarului etern valid.”

Nu tu trebuie sa intervii asupra Celuilalt , ci asupra ta; intervii doar in situatia in care celalalt iti cere ajutorul sau sfatul. Gradina ta e plina de buruieni si tu vrei sa-l inveti pe aproapele tau ordinea si sa-l faci atent la defectele tale?!

Sublimarea Raului in Devenire

Isaia 11

6.	Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte.

Cum se imbina : sacrul si profanul, caldul si recele; contrastele se imbratiseaza, se privesc cu intensitate si se schimba reciproc.

Oriunde este vorba de iubire, exista si ceva din sarpe. Hristos insusi a fost comparat cu un sarpe, iar fratele sau infernal, Anticrist este vechiul dragon. Elementul care transcende umanul si care se manifesta in iubire are natura sarpelui si a pasarii, unde deseori sarpele incanta pasarea, in timp ce mai rar se intampla ca pasarea sa elimine sarpele. Omul sta in mijlocul celor doi; ceea ce pentru tine pare a fi o pasare, pentru altcineva este un sarpe si ceea ce pentru tine e un sarpe pentru altul e o pasare. De aceea il vei intalni pe Altul doar in ce este uman. Daca vrei sa devii, va fi dusa o lupta intre pasari si serpi; si doar de vei vrea sa fi, vei fi un om pentru tine insuti si pentru altii. Cine devine se gaseste in desert sau in inchisoare pentru ca asa transcende umanul. Oamenii cand vor sa devina se comporta ca niste bestii. Nimeni nu ne poate elibera de raul devenirii, doar daca in caz nu alegem in mod voluntar sa trecem prin infern.

Diavolul este condensatul obscuritatii naturii umane. Cine traieste in lumina tinde sa urmeze imaginea lui Dumnezeu. Intrucat eu vroiam sa traiesc in lumina, mi s-a stins “soarele”cand am atins profundul. Era obscur si cu caracteristicile sarpelui. M-am unit cu acesta fara sa-l acaparez. Imbratisand natura sarpelui , mi-am asumat partea mea de umilinta si de supunere. Daca nu acceptam caracteristicile sarpelui, Diavolul care e chintesenta a tot ce-i serpilian, ar fi mentinut acea parte de putere asupra mea. Altfel m-ar fi pus sub presiune, m-ar fi constrans sa fac pact cu el, asa cum cu istetime l-a inselat si pe Faust; pactul secret dintre Mefistofel si Faust , prin care el l-ar servi in viata cu conditia ca Faust sa-l serveasca dincolo.

Dar eu am prevazut unindu-ma cu sarpele, in acelasi mod cum un om se uneste cu o femeie. Astfel i-am sustras Diavolului posibilitatea de a avea asupra mea acel tip de influenta care trece intotdeauna si doar prin al nostru “a fi sarpe” si care in genere se atribuie Diavolului si nu noua insine. Mefistofel e Satana sub haina naturii mele serpiliene. Nu mai sunt amenintat de morti, deoarece am ascultat toate revendicarile lor, primind cu bine sarpele. Dupa ce am recunoscut in mine exigentele mortilor si, acceptand, le-am domolit, am abandonat aspiratiile mele personale. De ceva timp si lumea a fost nevoita sa ma considere mort.

Urat e cel ce vrea intotdeauna fericirea celorlalti, deoarece se mutileaza pe sine. Cine vrea sa costranga pe altii sa fie fericiti este un asasin, deoarece ucide propria crestere. E un nebun cel ce pentru iubire distruge propria iubire. Cel ce a recunoscut cerintele mortilor a exilat dincolo uratenia sa. Nu se mai impune cu aviditate asupra altora, traieste in singuratate , in frumusete si vorbeste cu mortii. Dar va veni o vreme si cand cerintele mortilor vor fi satisfacute. Daca si atunci se insista cu singuratatea, frumusetea va disparea dincolo si va sosi plictiseala de aici. Dupa o faza alba, va veni una neagra. Nu-mi dadusem inca seama ca asasinul eram eu. Odata gasita frumusetea in mine, stand cu mine , vorbeam sarpelui meu-sufletul.

In acel moment sarpele se transmuta intr-o pasare alba, care se ridica in zbor spre nori, unde disparu. Eu o urmasei indelung cu privirea. Principiul tuturor lucrurilor este iubirea, dar esenta lucrurilor este viata.

C.G.Jung

Legatura intima cu Raul

Raul este relativ : in parte inevitabil, in parte fatal, ca si virtutiile; si de cele mai multe ori nu se stie ce ar putea fi mai rau. Raul reprezinta jumatate din lume; una din talerele balantei.

Tu suferi din cauza raului, deoarece intim vorbind il iubesti fara sa fi constient de asta. Vrei sa fugi de el si incepi sa-l urasti. Si inca o data dovedesti ca esti legat de rau prin ura ta, deoarece chiar de il iubesti , chiar de il urasti, pentru tine e acelasi lucru: esti legat de rau.

Raul trebuie acceptat; ceea ce dorim, ramane in mainile noastre. Ceea ce nu vrem, dar e mai puternic ca noi, ne trage dupa el si noi nu-l putem opri, fara sa patim ceva (moartea cuiva drag). Forta noastra ramane prizoniera raului. Deci trebuie sa acceptam raul nostru, fara iubire si ura, recunoscand ca acesta exista si ca are rolul lui in viata. In acest fel ii taiem elanul de a ne birui.

Raul stie ce este frumos, de aceea e umbra a tot ce este frumos, il urmareste oriunde , asteptand momentul in care frumusetea , rasucindu-se in dureri, doreste a da viata lui Dumnezeu.

Cine nu vrea raul, nu are posibilitaea sa-si salveze propriul suflet din infern. Pentru Rau nimic nu e mai pretios ca ochiul sau, deoarece gratie ochiului sau, golul poate culege plinatatea radioasa. Rautatea e incapabila sa faca sacrificii.

Nu trebuie sa distrugi raul, mai ales ochiul sau, deoarece lucrurile cele mai frumoase nu ar fi existat daca Rautatea nu le-ar vedea si le-ar dori. Rautatea e sacra.

Golul nu poate sacrifica nimic, deoarece sufera mereu de carenta. Dar ce este plin poate sacrifica, deoarece are plenitudine

Golul nu poate sacrifica ;  are foame de plinatate intrucat nu-si poate renega propria natura. Pentru asta avem nevoie si de rau.

 Dar eu pot sacrifica dorinta mea de rau, intrucat la inceput am primit plinatatea.

Carl.Gustav.Jung

Animus si anima si completitudinea FIINTEI

Stii tu cata feminitate ii lipseste unui barbat pentru a fi complet? Si cata masculinitate ii lipseste unei femei pentru a fi completa? Voi cautati feminitate in femeie si masculinitate in barbat. Dar unde sunt fiintele umane? 

Tu, barbate, nu cauta feminitatea in femeie, ci caut-o si recunoaste-o inlauntrul tau deoarece tu o detii inca de la inceput. Tu femeie, nu cauta masculinitatea in barbat, ci ai grija mai degraba de latura masculina prezenta in tine. Fiinta umana e atat masculina cat si feminina, nu e doar barbat si doar femeie. Despre sufletul tau nu poti spune de ce sex este.  De vei fi atent , vei observa ca barbatul cel mai masculnin are o anima –feminina- si ca femeia cea mai feminina are o animus - masculin. Cu cat mai virila este atitudinea exterioara-a barbatului- cu atat vor fi sterse in el trasaturile feminine ce apar in inconstient.

 Jung indica latura feminina a barbatului cu terminul de anima si latura masculina a femeii cu terminul de animus si descrie modul cum indivizii proiecteaza imaginile animei lor in persoanele de sex opus. In dezvoltarea umanitatii e necesara integrarea animei pentru barbat si a lui animus pentru femeie: retragerea proiectiilor legate de sexul opus, constientizandu-le. Insusindu-ti latura feminina ca barbat, ajungi la completitudine. Femininul in barbat e legat de rau, il gasesc pe drumul placerii. Masculinul in femeii e legat de rau, de aceea fiinta umana e refractara in acceptarea celeilalte laturi. Doar prin acceptare se produce caracterul complet: adica, cand ai devenit “subiect al jocului” pentru insisi ochii tai, va veni in zbor "pasarea cea alba" (A. Dieterich- inca de la inceputuri sufletul era infatizat ca o pasare) , ce era departe, dar a fost atrasa de piosenia ta.

Barbate, ia seama, tu nu ai suflet, acesta se gaseste in femeie, iar tu femeie ia seama ca sufletul tau se gaseste in barbat. In schimb , daca devii o fiinta umana completa, sufletul tau te va ajunge; misterul te va cuprinde si in jurul tau se vor produce fapte asemanatoare miracolelor. Totul va straluci intr-o lumina aurie, deoarece soarele s-a ridicat din mormantul tau. 

Spiritul acestui timp si spiritul din profund

Iubirea si pregandul exista de-a pururea…spiritul din profund exprima marele spirit.

In mare toti tanjesc dupa spiritul acestui timp, cel ce gandeste si doreste.

Dumnezeu uneste contrariile: uneste iubirea si pregandul si le tine in mainile sale. Spiritul din profund cheama spre acest fapt de unime. Cel ce le vrea pe amandoua devine (parte din) Dumnezeu. Daca faci asta “Dumnezeu naste” si ia cunostinta de vointa oamenilor … Iubirea si pregandul sunt din lumea de dincolo pana la exprimarea dorintei... Daca le vei vrea pe amandoua naste in tine conflictul in “a voi”,a  voi iubirea si a voi pregandul. Vei vedea ca nu le poti avea pe amandoua in acelasi timp. In acest fel  Dumnezeu va lua in mainile sale vointa divina cu mainile unui copil a carui vointa e simpla; astfel se va depasi fractura. Marele spirit e spiritul din profund, nu e cel al acestui timp.

In mister omul devine ambele principii : leul si sarpele.

Prin autosacificiu placerea mea se transforma si transcende spre principiul sau superior. Iubirea vede , placerea e in schimb oarba. Ambele principii sunt unite in simbolul flacarii. Principiile se dezbraca de forma lor umana .“Am vrut autosacrificiul lui Hristos in mine insusmi.” Placerea vrea intotdeauna ceea ce e in apropiere si se indreapta spre tentatii prin multiplicitate , mergand de la una la alta , fara destinatie, mereu in cautare si fara o satisfactie anume. Iubirea vrea ce e mai distant , mai bun si mai satisfacator. 

Iubirea este cea mai inalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decat el insusi, ca e una cu totul – Rabindranath Tagore

"Viata este suferinta, viata este spaima si omul e nefericit. Acum totul nu-i decat suferinta si frica. Asa este construita acum lumea. Acum omul tine la viata pentru ca tine la suferinta si la frica. Acum viata i se infatiseaza omului in chip de suferinta si frica, aici e toata minciuna. Astazi, omul nu este inca un om adevarat. Va veni un om nou, fericit si mandru, omul care ii va fi absolut indiferent daca va trai sau nu. Acesta va fi omul nou. Cine va invinge suferinta si frica, acela va deveni el insusi "Dumnezeu". Iar celalalt "Dumnezeu" nu va mai exista.
-Prin urmare, celalalt Dumnezeu exista dupa parerea dumitale?
-Nu exista, dar e prezent. In piatra nu exista suferinta, dar in frica de piatra exista. Dumnezeu este suferinta fricii de moarte. Cine va invinge suferinta si frica va deveni el insusi (parte din) Dumnezeu. Atunci va veni o viata noua, va fi un om nou. Atunci istoria se va imparti in doua: de la gorila la distrugerea dumnezeirii si de la distrugerea dumnezeirii pana la transformarea fizica a Pamantului si a omului. Omul va deveni (parte din) "Dumnezeu" si se va transforma fiziceste. Si lumea se va transforma si interesele se vor transforma, si conceptiile si sentimentele."
                                                                                        F. Dostoievski – Demonii

Unirea in Cel de-al treilea Principiu: Fiul divin

 Unirea in Cel de-al treilea Principiu: Fiul divin

Tu nu devii Dumnezeu sau divin in aceasta lume, ci mai degraba e Dumnezeu cel ce devine uman. El se manifesta in tine si prin tine ca un copil.

Confesati-va dorintele vostre cele mai vii, ceea ce doriti pentru voi insiva; atunci veti satisface placerea voastra si veti alimenta pregandul vostru.

Daca renunti la Sinele tau, il vei trai in Altul; in acest fel vei fi egoist fata de celalalt si il vei minti , insela. Toti cred ca o astfel de viata ar fi posibila, dar e doar o imitatie specifica maimutei . crezand in dorintele tale de maimuta vei contamina si pe altii; asa vei deveni o maimuta nu numai tu, ci vei contribui sa devina si altii. Copiindu-va unii pe ceilalti veti trai in functie de asteptarile  mediei; astfel fu creata o imagine: cea a eroului. Pentru asta eroul a fost asasinat , pentru ca toti il imitau precum maimutele. Stii de ce nu reusesti sa te eliberezi de latura ta de maimuta? Din frica de a nu ramane singur si de a pierii.

A trai sine insusi e o datorie fata de sine. Nu poti sa spui totusi niciodata ca a trai astfel e o placere; nu va fi o bucurie, ci o indelunga suferinta, deoarece trebuie sa te faci creator de sine insuti. Daca vrei sa te creezi, nu vei incepe desigur de la laturile majore si prea inalte, ci de la cele mai joase si infime. De aceea spune ce te dezgusta. Unind curentii vietii nu e bucurie ci durere deoarece e violenta contra violenta , este vina si distruge tot ce e sacru.

Iubirea si pregandul sunt din lumea de dincolo pana cand iti vei exprima vointa. Daca le vei vrea pe amandoua, se dezvolta in tine conflictul intre a voi iubire si a voi pregandul. Vei vedea ca nu poti sa le ai pe amandoua in acelasi timp. In acest moment se va naste Dumnezeu si el va lua in mainile sale Vointa divina, cu mainile unui copil in care vointa e simpla si depaseste fractura.

Daca in mine se uneste pregandirea si placerea se naste un al treilea principiu: Fiul divin, care este sensul superior, simbolul, trecerea la o noua creatura. Nu voi deveni eu sensul superior sau simbolul, ci va fi simbolul cel ce se va naste in mine, in sensul in care acesta isi mentine substanta, iar eu pe a mea.

Matei 16.19 “Eu iti voi da cheile Imparatiei cerurilor; si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri.”

Cu o cheie inchid trecutul, cu o alta deschid viitorul. Simbolul devine domnul meu si suveranul infailibil. Va reintari regnul sau si se va transmuta intr-o imagine rigida si enigmatica, al carei semnificat e in intregime dus spre interior si a carei placere  iradiaza spre exterior  ca un foc inflacarat precum un Buddha inconjurat de flacari.

Eu trebuie sa ingadui in intregime devenirea lui Dumnezeu, in special, fara sa-l pot considera distinct de mine. In momentul in care eu imbratisez ideea si o reprezint in modul lui Buddha, placerea mea e precum zeita indiana Kali, deoarece e cealalta latura a lui Buddha. Kali e in schimb Salome si Salome e in sufletul meu. Multumita acestei intentii ale mele, asemanatoare celei lui Buddha , voi reintra in intregime in mine insumi. Atunci apare si transformarea…

Imbinarea intre pregand si placere duce la nasterea lui Dumnezeu. Am inteles ca Dumnezeu in mine vroia sa se faca Om; am tinut cont de asta, L-am onorat si m-am lasat in Voia Lui. Cand Dumnezeu prindea forma in mine , am gandit ca ar fi o parte din Sinele meu. Gandurile mele nu sunt sinele meu, dar sunt exact ca si aspectele vietii – moarte si viata. In masura in care am libertatea in viata, am si libertate in gandurile mele. Libertatea e relativa.

Asa cum gandul meu e fiul pregandului, placerea mea e creatura iubirii, Mamei lui Dumnezeu, inocenta si capabila de a concepe. Pe langa Hristos, Maria a dat nastere lui Salome. De aceea in Evanghelia egiptenilor, Hristos zice lui Salome: “ Mananca orice iarba , dar nu di cea amara.” Si cand Salome vrea sa stie, Hristos ii spune: “cand veti rupe haina rusinii si cand cei doi vor fi unu si masculinul cu femininul, (nu va fi) nici masculin nici feminin. ”

In evanghelia egiptenilor , intr-un dialg intre Hristos si Salome, Iisus afirma ca a venit sa anuleze opera feminina, placerea, nasterea si decaderea. La intrebarea lui Salome cat timp va mai dura moartea, Hristos ii raspunde: “Pana cand femeile vor procrea …copii”

Pregandul este elementul ce genereaza , iubirea e cea care-l primeste. Amandoua sunt dincolo de aceasta lume. Aici sunt intelectul si placerea, restul e doar presupuneri…

“Imaginea unei nopti racoroase si instelate, cu o intinsa bolta cereasca imi deschide ochii spre infinitatea lumii interioare, unde eu, om al dorintelor, inca sesisez vremea prea friguroasa. Nu pot atrage spre mine stelele, pot doar sa le privesc. De aceea in cea mai mare dorinta a mea apare acea lumina friguroasa si nocturna”

Aceste cuvinte ale lui Jung trimit cat se poate de evident la opera eminesciana, “Luceafarul”, unde Hyperion , demiurgul , reflecta prin aceasi privire catre lume. “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul ? Trăind în cercul vostru strîmt. Norocul vă petrece, Ci eu în lumea mea mă simt. Nemuritor şi rece. “ - Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva și ținea cu desăvârșire în mărginirea ei. Ca și Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, și el, cu o melancolie impersonală, își căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării și a poeziei.

Iubirea si pregandul se gasesc intr-un unic si acelasi loc. Iubirea nu poate exista fara pregand , nici pregandul fara iubire.

 Omul intotdeauna e prea prezent in unul sau celalalt principiu. Noi suntem numiti crestini prin prisma faptului ca suntem imitatori ai lui Hristos. Sa fim intr-adevar urmasi ai lui Hristos, semnifica sa devenim noi insine Hristosi.

Nu poti invata dintr-o descriere, nu poti nici macar s-o doresti. Tu nu trebuie sa inveti calea mea. Calea mea conduce la mine, nu la tine. JUNG

DAATH “dimensiunea interioara" a fiintei umane

DAATH (Da`ath sau Da`at) este Sephirotul secret, ascuns, iar accesul este limitat pentru cei neinitiati. Intrarea in DAATH poate fi realizata cu usurinta, insa din cauza energiilor prezente aici, e nevoie de o vointa puternica si de un control constient strict pentru a iesi. DAATH este depozitul de energie al intregului univers fizic si al sistemului sau de dezvoltare, aici se unesc fortele pozitive si negative ale celor 10 Sephiroth. DAATH e unic, nu e un atribut divin, ci este o compilatie a celorlalte atribute divine reflectate, pe care fiinta umana le intruchipeaza. Acest Sephiroth mai este considerat ca fiind "dimensiunea interioara" a fiintei umane, reflectarea "Infinitului lui KETHER" in unitate.

DAATH inseamna Cunoastere, provenita din Experienta si realizarea constienta a Experientei, generand idei in constiinta prin intermediul Intelepciunii (HOHMAH) si Intelegerii (BINAH).

Drum de la Nord la Sud ….INTELEPCIUNE – drumul just, menirea, constientizarea pas cu pas a scopului vietii;  din dharma izvorăsc armonia interioară și satisfacția durabilă; ea e Calea catre insusirea Intelepciunii;

Drum de la Est la Vest cere a fi un Rasarit ….CUNOASTERE  si RECAPATAREA INOCENTEI, caci aici e integrata si acea miscare retrograda a acului de la ceasornic ce scoate la lumina Renasterea/ Creatia OMULUI NOU; imaginatia si intuitia sunt atributele adevaratei Cunoasteri ce lasa spatiu Creatiei.Inocenta intelepciunii catre ea tindem cu totii! Rasaritul transpare prin simbolismul acelor de la ceasornic, de la stanga la dreapta;  chiar daca umbra ne impinge sa apunem – fapt atestat prin miscarea celui de-al treilea ac – in fond, ea e de un real ajutor, un adevarat companion, ce scoate la Lumina exact ce anume avem de indreptat la noi, lasand in spate , spre apus, atributele nefaste. 

“Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca - Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,

Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea” Ritmuri pentru nunţile necesare  Ion Barbu

Dupa cum spuneam, acest Sephiroth nu este reprezentat intotdeauna pe Arborele Vietii… acolo exista un spatiu gol, considerat a fi Abisul, astfel ca DAATH este poarta de trecere in "Vid", nu presupune nastere (materiala) ci  renastere (spirituala).

“Calator in stele"

Cala E – V –

(Andra D.)

Torie N – S

Din afară apare E (l)

“Stră”luce de V(iaţă).

Dau voie inimii din N (ou)

Să coboare spre S(ieşi).

Zvastica uneste 4 cruci in gamma, readucand cele patru axe al crucii intr-un simbol circular, axele fiind orientate catre stanga (forma antica) sau catre dreapta (zvastica moderna).Cea cu bratele orientate catre Occident era raspandita printre populatiile indoeuropene, in India si in Persia (cultul zeului Mitra) si utilizata pana in Japonia deja din epocile antice, si reprezinta miscarea aparenta a soarelui dinspre Orient catre Occident.

 “Uite, ia a treia cheie,
Vâr-o în broasca - Astartee!
Şi întoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage porţile ce ard,

Că intrăm
Să ospătăm
În cămara Soarelui
Marelui
Nun şi stea” Ritmuri pentru nunţile necesare  Ion Barbu

Venim din Lumina, apoi trecem prin Intuneric, sovaind printr-o cautare pepetua spre gasirea starii de bine si ajungem din nou la Lumina pentru ca acest ciclu al existentei sa se repete. Pana la “a fi”  e cale lunga, ingusta si greoi de strabatut.  Nastem , crestem si murim spre a renaste din propria existenta si din puterea Tatalui. Viata se consolideaza prin Iubire. Din directia luminii venim si prin Intuneric catre Lumina ne indreptam. Apartinem Nordului atata timp cat setea de cunoastere ramane nestinsa; retinem doar ca drumul e precum un ceas in justa miscare.

Inchei cu un adevarat crez al “Luceafarului” poeziei romanesti foarte sugestiv in drumul nostru drept spre lumina:

Mihai Eminescu -fragment- Povestea magului calator în stele

Nu voi ca lumea asta cu visuri sa-l îmbete,
Caci cei mai multi din oameni dupa nimic alerg -
Sa vada 'n cartea lumii un înteles deschis,
Caci altfel viata-i umbra si zilele sunt vis.

Si cine - enigma vietii voieste s'o descuie
Acela acel munte pe jos trebui sa-l suie"

S'apoi pe jos de-acolo eu muntele - am sa sui
Ca gândurilor mele aripi sa le pui.
"Aripi, ca sa stie ce e desertaciunea:
Sa treaca ale lumii curs mizer si meschin,
Ca pasul vieti-mi toate sa-l duca întelepciunea,
Ca sigur sa calc calea vietii cea de spini,
Ca tot ce eu voi face sa fie fapte bune,
Sa n'ascult decât glasu - adevarului senin;
Si sarcina vieti-mi sa-mi fie cât de grea,
Voi sti s'urmez, parinte, cu râvna calea ta"

Omul este după moarte propria-i dragoste sau propria-i credinţă

A iubi şi a voi este acelaşi lucru, căci ceea ce voieşte un om este ceea ce iubeşte, iar ce iubeşte voieşte. Ar trebui cunoscut faptul că cu cât un om a iubit mai lăuntric lucrurile Divine şi a trăit în acord cu ele, cu atât mai frumoasă este forma lui umană după moarte; căci mintea interioară a fiecăruia e deschisă şi e formată după dragostea şi viaţa sa; şi astfel, cu cât sentimentele unui om sunt mai lăuntrice, cu atât este mai adaptat pentru rai şi cu atât îi este mai frumoasă viaţa. Îngerii cerului lăuntric sunt cei mai frumoşi pentru că sunt forme ale dragostei celeste. Omul posedă în cealaltă lume simţurile, memoria, gândul şi sentimentele care le-a avut în lume, şi nu lasă nimic în urmă în afară de trupul său pământesc; omul duce cu el întreaga sa memorie şi nu există nimic, oricât de bine ar fi fost ascuns în lume, care să nu iasă la iveală după moarte, iar asta în prezenţa multora. E ca în cuvintele Domnului:

 „Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor” (Luca 12: 2, 3). Că omul va fi judecat şi răsplătit după faptele şi lucrările sale, e spus în multe pasaje ale Cuvântului, şi pe unele dintre ele le voi cita aici: „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu sfinţii săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 17: 27). „Binecuvântaţi sunt morţii cei ce mor întru Dumnezeu: Da, a spus spiritul, ei se vor putea odihni de la muncile lor, faptele lor îi urmează” (Rev. 14: 13). „Voi împărţi la fiecare după faptele lui” (Rev. 2: 23). „I-am văzut pe morţi, mici şi mari, stând în faţa Domnului; şi cărţile erau deschise; iară morţii au fost judecaţi din acele lucruri scrise în cărţi după faptele lor. Marea şi-a dat morţii ce erau în ea; iar moartea şi iadul i-au adus pe cei ce erau acolo; şi fiecare om a fost judecat după faptele sale” (Rev. 20: 12, 13). „Mă voi coborî; şi răsplata mea e în mine; să o dau fiecăruia după faptele lui” (Rev. 22: 12). „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată; însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit” (Matei 7: 24, 26)

Când Dumnezeu prooroceşte despre Judecata de Apoi, nu vorbeşte despre nimic altceva decât despre fapte, spunând ca cei ce au făcut fapte bune vor intra în viaţa eternă, iar cei ce au făcut rele vor fi osândiţi. E evident că faptele şi lucrările reprezintă viaţa exterioară a omului şi că trăsăturile vieţii sale lăuntrice sunt revelate prin acestea. Omul este după moarte propria-i dragoste sau propria-i credinţă. Credinţa nu poate exista singură în om, căci credinţa despărţită de sursa sa, care e dragostea, nu e decât cunoaştere„Intraţi pe poarta cea strâmtă; căci largă este poarta, lată este calea ce duce la pierzanie, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7: 13, 14). Calea ce duce spre viaţă e îngustă, nu pentru că e dificilă, ci pentru că puţini sunt cei care o găsesc.

Sarbatoarea Invierii revarsa speranta, intelegere si bucurie in lacasul fiecaruia dintre noi. Sa ne deschidem inima si sa pasim smeriti in acest cadru sacru.

“Un Paste Fericit!”

"Uniti in Unu" prin intelegere si vointa

  Fiecare, fie bărbat sau femeie, posedă atât înţelegere cât şi voinţă, însă la bărbat înţelegerea e predominantă si la femeie- voinţa, iar caracterul e determinat de lucrul care predomină. În căsătoriile cereşti nu există predominare, căci voinţa soţiei este şi a soţului, iar înţelegerea soţului şi a soţiei; căci fiecare se bucură să voiască şi să gândească la fel ca celălalt, iar astfel amândoi voiesc şi gândesc simultan şi reciproc; de aceea ei sunt uniţi în unul. Această uniune este reală; căci voinţa soţiei intră în înţelegerea soţului iar înţelegerea lui în voinţa soţiei, mai ales atunci când se privesc în faţă; “căci în rai există o comunicare a gândurilor şi a sentimentelor în special între soţ şi soţie pentru că se iubesc” . Aceste lucruri dovedesc natura uniunii dintre minţi, uniune care constituie căsătoria şi care produce dragostea maritală în ceruri, adică dorinţa fiecăruia de a împărţi cu celălalt tot. Atâta timp cât doi parteneri căsătoriţi trăiesc într-o asemenea uniune, ei trăiesc în dragostea maritală şi totodată în inteligenţă, înţelepciune şi fericire. Iar asta datorită faptului că Binele Divin şi Adevărul Divin care reprezintă sursa întregii inteligenţe, înţelepciuni şi fericiri se revarsă în primul rând în dragostea maritală. Astfel, dragos-tea maritală, fiind căsătoria binelui cu adevărul, este chiar suprafaţa asupra căreia se revarsă influenţa Divină; căci uniunea înţelegerii cu voinţa e la fel ca uniunea adevărului cu binele; înţelegerea se formează primind Adevărul Divin; iar voinţa primind Binele Divin. Căci omul priveşte ca bine ceea ce voieşte; iar ceea ce înţelege ca adevărat. Este deci acelaşi lucru dacă spui uniunea înţelegerii şi a voinţei sau uniunea adevărului şi a binelui. Uniunea adevărului şi a binelui este ceea ce îl face pe înger ceea ce este şi care guvernează întreaga sa inteligenţă, înţelepciune şi fericire; căci caracterul unui înger depinde de gradul în care binele din el e unit cu adevărul şi adevărul cu binele; sau ceea ce e acelaşi lucru, de gradul în care dragostea sa e unită cu credinţa şi credinţa cu dragostea. Binele şi adevărul, atunci când sunt unite într-un înger sau într-un om, nu sunt două ci unul, o dată ce binele aparţine adevărului iar adevărul binelui. Această uniune există atunci când omul gândeşte ceea ce voieşte şi când voieşte ceea ce gândeşte: în acea clipă gândul, laolaltă cu voinţa, formează o singură minte; căci dorinţele voinţei prind un contur clar în gând; iar voinţa aduce încântare în el. Tot din acest motiv doi parteneri căsătoriţi în rai nu sunt doi îngeri ci unul. Tot asta se spune şi în cuvintele lui Dumnezeu: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început, i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup»? Aşa că nu mai sunt doi ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat” (Matei 19: 4-6, 11; Marcu 10: 6-9; Geneza 2: 24). Aici e descrisă căsătoria cerească în care trăiesc îngerii şi în acelaşi timp căsătoria binelui cu adevărul; iar prin ceea ce Dumnezeu a împreunat şi omul să nu despartă se înţelege că binele nu trebuie separat de adevăr. În dragoste maritală trăiesc cei care trăiesc în binele derivat din adevărurile Divine; iar dragostea maritală e genuină atâta timp cât adevărurile ce sunt unite cu binele sunt genuine. Iar cum tot binele, când e unit cu adevărul, vine de la Dumnezeu, urmează că nimeni nu poate trăi în adevărata dragoste maritală dacă nu îl recunoaşte pe Dumnezeu şi Divinitatea Lui; căci fără de acea recunoaştere, Dumnezeu nu poate intra în om, nici nu se poate uni cu adevărurile din el.

E. Swedenborg

Creatia rasei umane in viziunea lui E.Swedenborg

Rasa umană este fundamentul pe care este construită împărăţia cerurilor, deoarece omul a fost creat ultimul, iar ceea ce este creat ultimul este fundamentul a tot ceea ce îl precede. Creaţia a început de la suprem sau ceea ce este cel mai tainic, adică de la Dumnezeu şi a continuat către aspectele ultime sau extreme. Capătul final al creaţiei este lumea materială, care include globul pământesc cu tot ceea ce se află pe el. După ce au fost făcute toate acestea, a fost creat omul şi în el au fost adunate toate lucrurile ordinii divine de la primul până la ultimul. În adâncul fiinţei lui au fost adunate acele lucruri ale ordinii care sunt esenţiale iar spre exterior au fost adăugate aspectele ultime, astfel că omul a fost creat conform ordinii divine ca formă. De aceea, toate lucrurile din om şi în legătură cu omul, aparţin atât cerului cât şi lumii: cele din mintea lui cerului iar cele din corp, lumii. De aceea, lucrurile din cer pătrund în mintea şi sentimentele omului şi sunt primite în funcţie de gradul de receptivitate al spiritului său, iar lucrurile din lume pătrund în senzaţiile şi dorinţele sale şi sunt primite în funcţie de gradul de receptivitate al corpului său, dar totuşi în conformitate cu gândurile şi sentimentele spiritului său. Din această ordine a creaţiei se poate vedea că lanţul legăturilor de la primele la ultimele lucruri este în aşa fel creat încât toate împreună formează un întreg, în care lucrurile dintâi nu pot fi separate de cele de pe urmă (aşa cum cauza nu poate fi separată de efectul său). De asemenea, lumea spirituală nu poate fi separată de cea fizică, nici cea fizică de cea spirituală şi astfel nici cerul îngerilor de rasa umană, nici rasa umană de cerul îngerilor. Toate sunt astfel prevăzute de către Domnul, pentru ca ambele să-şi poată oferi ajutor reciproc, adică cerul îngerilor rasei umane, iar rasa umană cerului îngerilor. De aici rezultă că locuinţele îngerilor se află într-adevăr în Cer, deşi sunt aparent separate de cele ale oamenilor. Totuşi, ei sunt alături de oameni în sentimentele de bine şi adevăr. Faptul că ne apar ca fiind separaţi este doar o aparenţă; se înţelege că îngerii locuiesc împreună cu oamenii atunci când aceştia nutresc sentimente de bine şi adevăr: “Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreuna cu el. (Ioan 14:23)” Forma cerului este precum forma minţii umane, a cărei perfecţiune creşte proporţional cu creşterea adevărului şi a binelui, de unde îi vin inteligenţa şi înţelepciunea. Mintea, in viziunea lui E.Swedenborg este formată din intelect şi voinţă. Mintea omenească (şi cea angelică) este astfel concepută încât poate fi umplută în eternitate. Astfel, mintea se perfecţionează pe măsură ce este umplută. Aceasta se produce mai ales dacă omul este condus de Domnul, pentru că atunci el este familiarizat cu ceea ce înseamnă adevărul pur, care este sădit în intelectul său şi cu binele pur care este sădit în voinţa sa. Pentru că Domnul dispune atunci de toate lucrurile care există într-o asemenea minte care treptat ia forma cerului până când, în cele din urmă, ea devine un cer în miniatură.

Morţii din Lume

„Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare, la pământ, mă face să locuiesc în întuneric, ca cei care au murit de multă vreme” (Psalmii 143:3). Apocalipsa: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort...căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu” (Apoc. 3:1, 2). Ei se numesc morţi, pentru că moartea spirituală este adevărata condamnare, şi condamnaţi sunt cei mulţi care cred că viaţa este de la natura fizică, crezând astfel că lumina naturii este lumina vieţii, anulând, sufocând şi exterminând orice idee de Dumnezeu, de paradis şi de viaţă eternă. “Asemenea persoane, acţionând astfel, sunt ca şi bufniţele, care văd lumină în întuneric şi întuneric în lumină. Adică ei văd minciunile ca pe nişte adevăruri, şi lucrurile bune ca fiind rele, iar deliciile răului sunt deliciile inimilor lor. Ei sunt ca acele păsări şi animale care devorează cadavre ca şi cum ar fi bucate alese, iar duhorile care se ridică din morminte le consideră miresme vindecătoare. Aceştia nu văd alt aflux decât pe cel fizic sau natural; iar dacă, totuşi, afirmă că afluxul este spiritual, aceasta nu se datorează faptului că ei ştiu ce este acesta, ci faptului că aşa a spus vreun învăţător de-al lor la fel de ignorant ca şi ei. Cei care nu consideră trupul ca fiind un veşmânt al sufletului, trebuie să ştie că trupul însuşi este mort şi doar adaptat ca să primească forţele vii care se revarsă în el prin sufletul care este de la Dumnezeu. “Omul nu este viaţă, ci un receptor al vieţii ce vine de la Dumnezeu şi că iubirea unită cu înţelepciunea este viaţă” E. Swedenborg. Dumnezeu este iubirea însăşi şi înţelepciunea însăşi, şi astfel viaţa însăşi. De aici rezultă faptul că, atât timp cât omul iubeşte înţelepciunea, sau atât timp cât el are înţelepciune prin intermediul iubirii, el este o imagine a lui Dumnezeu şi este un receptor al vieţii primită de la Dumnezeu. Dimpotrivă, atâta timp cât el este în opoziţie cu iubirea şi manifestă astfel nebunia, el nu primeşte viaţă de la Dumnezeu, ci din iad, viaţă care este de fapt numită moarte. Iubirea însăşi şi înţelepciunea nu reprezintă viaţa, ci sunt Fiinţa vieţii. “Pe de altă parte, deliciile iubirii şi plăcerile înţelepciunii sunt caracteristici ale vieţii, deoarece prin intermediul lor este manifestată Fiinţa vieţii. Din deliciile iubirii şi din plăcerile înţelepciunii, mintea se expansionează şi se adaptează pentru a deveni un receptor, tot la fel cum veselia şi bucuria destind faţa şi o adaptează influxului voioşiei sufletului.” E. Swedenborg