Omul este după moarte propria-i dragoste sau propria-i credinţă

A iubi şi a voi este acelaşi lucru, căci ceea ce voieşte un om este ceea ce iubeşte, iar ce iubeşte voieşte. Ar trebui cunoscut faptul că cu cât un om a iubit mai lăuntric lucrurile Divine şi a trăit în acord cu ele, cu atât mai frumoasă este forma lui umană după moarte; căci mintea interioară a fiecăruia e deschisă şi e formată după dragostea şi viaţa sa; şi astfel, cu cât sentimentele unui om sunt mai lăuntrice, cu atât este mai adaptat pentru rai şi cu atât îi este mai frumoasă viaţa. Îngerii cerului lăuntric sunt cei mai frumoşi pentru că sunt forme ale dragostei celeste. Omul posedă în cealaltă lume simţurile, memoria, gândul şi sentimentele care le-a avut în lume, şi nu lasă nimic în urmă în afară de trupul său pământesc; omul duce cu el întreaga sa memorie şi nu există nimic, oricât de bine ar fi fost ascuns în lume, care să nu iasă la iveală după moarte, iar asta în prezenţa multora. E ca în cuvintele Domnului:

 „Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor” (Luca 12: 2, 3). Că omul va fi judecat şi răsplătit după faptele şi lucrările sale, e spus în multe pasaje ale Cuvântului, şi pe unele dintre ele le voi cita aici: „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu sfinţii săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 17: 27). „Binecuvântaţi sunt morţii cei ce mor întru Dumnezeu: Da, a spus spiritul, ei se vor putea odihni de la muncile lor, faptele lor îi urmează” (Rev. 14: 13). „Voi împărţi la fiecare după faptele lui” (Rev. 2: 23). „I-am văzut pe morţi, mici şi mari, stând în faţa Domnului; şi cărţile erau deschise; iară morţii au fost judecaţi din acele lucruri scrise în cărţi după faptele lor. Marea şi-a dat morţii ce erau în ea; iar moartea şi iadul i-au adus pe cei ce erau acolo; şi fiecare om a fost judecat după faptele sale” (Rev. 20: 12, 13). „Mă voi coborî; şi răsplata mea e în mine; să o dau fiecăruia după faptele lui” (Rev. 22: 12). „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată; însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit” (Matei 7: 24, 26)

Când Dumnezeu prooroceşte despre Judecata de Apoi, nu vorbeşte despre nimic altceva decât despre fapte, spunând ca cei ce au făcut fapte bune vor intra în viaţa eternă, iar cei ce au făcut rele vor fi osândiţi. E evident că faptele şi lucrările reprezintă viaţa exterioară a omului şi că trăsăturile vieţii sale lăuntrice sunt revelate prin acestea. Omul este după moarte propria-i dragoste sau propria-i credinţă. Credinţa nu poate exista singură în om, căci credinţa despărţită de sursa sa, care e dragostea, nu e decât cunoaştere„Intraţi pe poarta cea strâmtă; căci largă este poarta, lată este calea ce duce la pierzanie, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7: 13, 14). Calea ce duce spre viaţă e îngustă, nu pentru că e dificilă, ci pentru că puţini sunt cei care o găsesc.

Sarbatoarea Invierii revarsa speranta, intelegere si bucurie in lacasul fiecaruia dintre noi. Sa ne deschidem inima si sa pasim smeriti in acest cadru sacru.

“Un Paste Fericit!”