Există
în fiecare înger şi, de asemenea, în fiecare om, un grad sau o regiune centrală
ori superioară a minţii în care Sfera Divină a lui Dumnezeu se revarsă mai
întâi sau mai direct şi care reglează şi celelalte regiuni ale minţii ce
urmează în succesiunea Ordinii Divine. Acest grad central sau înalt poate fi
numit intrarea lui Dumnezeu în îngeri sau oameni şi locul special în care El
trăieşte în aceştia. Datorită acestui grad central sau înalt, omul este om şi
se deosebeşte de animale, care nu îl posedă. De aceea, spre deosebire de
animale, omul, respectând facultăţile înalte ale întregii sale minţi, poate fi
ridicat de Dumnezeu către El, poate crede în El, Îl poate iubi şi deci Îl poate
vedea; şi poate primi inteligenţă şi înţelepciune şi poate vorbi raţional; tot
astfel el trăieşte în eternitate. Ar trebui să se înţeleagă clar că ceea ce
determină cerul în care se află fiecare înger este mintea sa interioară;
deoarece cu cât îşi deschid mai mult mintea către Dumnezeu, cu atât mai
lăuntric este cerul în care sălăşluiesc. Mintea interioară e deschisă de
primirea Binelui Divin şi a Adevărului Divin. Cei ce sunt înrâuriţi de
adevărurile Divine şi le acceptă direct în viaţa lor, adică în voinţă şi apoi
în faptă, se află în cerul lăuntric sau cel de-al treilea, ocupând acolo o
poziţie după măsura în care receptează binele din dragostea de adevăr. Cei ce
nu acceptă direct Adevărurile Divine în voinţă, ci în memorie şi înţelegere şi
astfel voiesc şi făptuiesc după acestea, se află în cerul din mijloc sau cel
de-al doilea; în timp ce cei ce duc o viaţă morală şi cred într-o Fiinţă Divină
fără a dori prea mult să se instruiască sunt în cerul cel mai de jos sau primul
cer. Este deci evident că stările mentale constituie raiul şi că raiul se află
în toţi dar nu fără implicarea fiecăruia, cum Dumnezeu însuşi ne învaţă când
spune: „Împărăţia
lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau
acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca
17: 20, 21) Cei ce se află în mijlocul cerului lăuntric îşi difuzează sfera în
întregul rai şi deci în cer există o comunicare a întregului cu fiecare individ
şi a fiecărui individ cu întregul.
A fi
folositor înseamnă a dori bunăstarea celorlalţi pentru binele comun; şi a nu fi
folositor înseamnă a dori bunăstarea celorlalţi nu pentru binele comun ci
pentru cel propriu. Aceştia din urmă sunt cei ce se iubesc pe sine mai presus
de orice; dar primii îl iubesc pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. De
aceea locuitorii raiului acţionează ca unul, iar asta nu vine de la ei ci de la
Dumnezeu; ei Îl privesc ca Unică Sursă a tuturor lucrurilor şi privesc
împărăţia Lui ca binele comun ce trebuie apărat. Asta se spune prin cuvintele
lui Dumnezeu: „Căutaţi
mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
adăuga vouă.” (Matei 6. 33). A-i căuta dreptatea înseamnă a căuta binele
Lui. Cei ce ţin la a face bine altora, nu pentru sine, ci pentru a face bine,
îşi iubesc aproapele, deoarece în rai aproapele este binele. Toţi cei asemănători
se află în Marele Om, adică în rai.
Ipocriţii
vorbesc şi acţionează ca ceilalţi, însă îşi măsoară propriul avantaj în toate.
Ei vorbesc ca îngerii despre Dumnezeu, rai, dragoste şi viaţă cerească;
acţionează ca ceilalţi, astfel încât par a fi în faptă cum sunt şi în vorbă;
dar gândurile lor sunt altfel, pentru că nu cred nimic din ce spun şi nu doresc
decât binele propriu. Deci, când fac bine, îl fac pentru ei, şi chiar de fac
bine şi pentru alţii, nu doresc decât să fie văzuţi făcându-l, şi deci îl fac
tot pentru ei.
Dragostea
unică ce e sursa întregului bine ceresc e dragoste de Dumnezeu derivată din El
însuşi; Un înger e un rai în miniatură pentru că e un recipient al tuturor
lucrurilor cereşti. Deci şi omul, în măsura în care primeşte raiul în el, este
un asemenea recipient. Acest lucru e descris în Apocalipsă prin aceste cuvinte:
„A măsurat
zidul sfântului Ierusalim şi a găsit o sută patruzeci şi patru de colţi măsura
unui om, adică a unui înger” (21: 17). Ierusalimul despre care se
vorbeşte aici este Biserica lui Dumnezeu, şi într-un sens mai extins, raiul;
zidul lui e adevărul ce îl protejează de asaltul falsităţilor şi răului;
numărul de o sută patruzeci şi patru denotă întregul bine şi adevăr în totalitatea
lor; măsura e calitatea sa; omul este recipientul întregului bine şi adevăr în
general şi în particular şi deci al raiului; şi din moment ce un înger este şi
el un om datorită acestor daruri, se spune: „măsura unui om, adică a unui înger”.
Acesta este sensul spiritual al acestor cuvinte. E. Swedenborg
Nessun commento:
Posta un commento