giovedì 30 giugno 2011

Lumina si Iubirea expresii ale manifestarii lui Dumnezeu



Manifestarea lui Dumnezeu sub forma Luminii in realitatea existentiala prezenta, apare specificata in Biblie prin pasaje ca: In Ioan cap 1, versetul 5 se spune: “Dumnezeu e lumina si in El nu exista intuneric” In Ioan 8 , cap 12: Isus a zis: “Eu sunt Lumina lumii, cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” Lumina apare ca Putere manifestata, ca Dumnezeu revelat.

Iubirea şi lumina sunt cele două elemente, cele două componente care împânzesc întreaga existenţă pământeană: iubirea ca existenţă pământenă sufletească, lumina ca existeniă pământeană materială exterioară. Materia e lumină, iar problemele sufletului sunt iubire rarefiată. Toate stările de pe Pământ sunt, într-un fel sau altul, stări de echilibru între lumină şi iubire. Perturbarea echilibrului dintre lumină şi iubire este nesănătoasă. Dacă perturbarea se află în iubire, putem acorda ajutor, dezvoltând noi înşine forţa iubirii, iar dacă perturbarea este în lumină, noi putem da ajutor, procurându-ne din Univers, pe o cale sau alta, acea lumină care poate alunga întunericul din noi.

martedì 28 giugno 2011

Simboluri din Apocalipsa-dupa Rudolf Steiner

Simbol-Cele sapte stele si entitati spirituale

Cel ce dicteaza Scrisoarea catre Biserici, conducator al primei epoci de cultura, apare simbolizat in Apocalipsa descriidu-se pe sine si infatisat initiatului cand isi indreapta privirea spre lumea de dincolo. El spune despre sine ca tine in mana dreapta cele sapte stele si cele sapte sfesnice de aur. Cele sapte stele sunt simbolurile celor sapte entitati spirituale superioare care conduc si calauzesc marile epoci de cultura. Iar cele sapte sfesnice sunt fiintele spirituale care nu se pot vedea in lumea sensibila, fizica.

In momentul cand Marele razboi din Apocalipsa va incepe, sufletele care pana atunci vor fi auzit chemarea pe care principiul lui Christos o face sa rasune din epoca in epoca vor continua sa traiasca si sa primeasca tot ceea ce formeaza continutul celor sapte Scrisori.

Simbolul Pecetei a cincea: Femeia imbracata cu Soare si are Luna la picioarele ei (Apocalipsa, cap.12, v.1) Atunci e momentul cand omul s-a spiritualizat, cand se uneste din nou cu fortele solare, Pamantul si Soarele nemaiformand decat un singur corp, iar fortele lunare sunt biruite. Principiul lui Christos va conduce evolutia spre punctul final si atunci Pamantul se va uni cu Soarele. Pe cand Principiul lunar care fusese necesar ca evolutia sa nu se desfasoare prea rapid, nu-si va mai avea rostul, omul nemaiavand nevoie de acesta.

Misiunea primirii Principiului lui Christos se implineste prin constientizarea si trairea decat dupa cuvintele Fiului: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat numai prin Mine"

Simbol Noul Ierusalim

Cand omenirea va atinge aceasta stare de pura astralitate , oameni care si-au impregnat corpul astral cu principiul lui Christos vor ajunge la capatul si telul evolutiei terestre. Ei sunt deja pregatiti sa traiasca pe Jupiter. Nu este vorba de planeta Jupiter, dupa cum spune Rudolf Steiner (am vorbit despre acest lucru in articolul “Principiul lui Christos”) Aceasta e ceea ce se cheama in Apocalipsa “Noul Ierusalim”, iar oamenii vor trai “intr-un cer nou si pe un nou pamant” . Cei care au respins fortele Principiului lui Christos nu se vor putea dezvolta decat in conditii terestre si vor avea pe Jupiter doar constiinta eului-constiinta terestra refuzandu-si posibilitatea de a accede la noua constiinta de dezvoltare a Sinei spirituale sau Manas.Ei vor fi constituiti doar din patru elemente fara Sinea Spirituala si nu vor putea duce o viata normala, fiind o fiinta ramasa in urma evolutiei, o fiinta intarziata.

Dupa Rudolf Steiner-"Apocalipsa lui Ioan"

lunedì 27 giugno 2011

Perioadele formei fizice a pamantului





Cand in Apocalipsa se vorbeste despre cupele maniei, se poate lua in considerare faptul ca Pamantul e pe cale de a redeveni astral; implinirea acestui lucru culmineaza prin intrarea in cea de-a saptea perioada corespunzatoare celor sapte Trambite-ce corespunde ultimei perioade a starii fizice a Pamantului. Dupa aceasta perioada, Pamantul capata o forma astrala noua, spirituala, superioara starii astrale  anterioare starii fizice a Pamntului. 

Starea de forma fizica a Pamantului trece prin sapte perioade:

-perioada polara cand soarele era inca legat de pamant

-perioada hiperboreana cand soarele s-a desprins de pamant

-perioada lemuriana cand luna s-a separat de pamant

-perioada omenirii atlanteene  -a patra perioada de evolutie din starea de forma fizica

-perioada post atlanteana ce se intinde de la marele Diluviu pana la “Marele razboi al tuuror impotriva tuturor” ce are 7 epoci: epoca de cultura veche indiana, persana veche, asiro-babiloniana-egipto-chaldeana-iudaica, greco-latina, epoca noastra, epoca indicata simbolic in Apocalipsa prin comunitatea sau Biserica din Filadelfia, epoca prin comunitatea din Laodiceea

- perioada a sasea e simbolizata prin cele sapte paceti

-perioada sapte apare in Apocalipsa prin simbolul celor sapte trambite.



Intregul ciclu de evolutie este:

7 stari planetare x 7 stari de viata x 7 stari de forma = 343 stari de forma x 7 perioade = 2401 perioade x 7 epoci = 16807epoci
dupa Rudolf Steiner

sabato 25 giugno 2011

Ciocarlia

Ciocarlia

Dupa sarut-de sub umbra ulmilor

Ieseam pe strada

De reintoarcere:

Suradeam ca niste copii cuminti.

Mainile noastre

Impreunate luau forma

Unei cochilii foarte legata

Custode al pacii.

Ma simteam ca un fulg.

Tu aproape ca pareai un sfant

Ce calma furtuna si  plutea pe lac.

Eram un cer imens

De vara la rasarit

Pe nemarginitele

Campii de grane.

Iar inima mea

O simteam ca o ciocarlie

Ce prin ale sale triluri

Masura seninatatea.

De Antonia Pozzi-25 august 1933


giovedì 23 giugno 2011

Corespondenta intre temperamente si cele patru elemente: foc, aer, apa, pamant



In compendiile de teosofie lumea elementală este denumită lume astrală. Există in lumea elementală o inrudire, o corespondenţă intre ceea ce numim temperamente şi cele patru elemente caracteristice acestei lumi, după cum urmează:

temperamentul melancolic, inrudit cu pământul;

temperamentul flegmatic,inrudit cu apa;

temperamentul sanguin, inrudit cu aerul;

temperamentul coleric, inrudit cu focul.

Această inrudire se manifestă in vieţuirea lumii elementale in sensul că individul coleric are o mai mare afinitate de a se contopi cu entităţile ce se află in „focul" lumii elementale decat cu celelalte entităţi; individul sanguin are o tendinţă mai mare de a se uni cu realităţile şi entităţile care vieţuiesc in elementul „aer"; flegmaticul se va contopi cu entităţile care vieţuiesc in elementul „apă"; iar melancolicul se va uni predilect cu entităţile care se găsesc in elementul „pămant".Melancolicul, care este cu predilecţie o persoană interiorizată, produce un efect de respingere atunci cand il contempli din punct de vedere al lumii elementale; colericii apar ca şi cand ar imprăştia in jur numai flăcări, in sens elemental şi nu in sensul focului fizic.

mercoledì 22 giugno 2011

Legea Karmei privita si altfel

Karma este o lege generală şi fiecare trebuie să trăiască în cadrul ei. Totuşi, nu avem voie s-o analizăm privind doar spre incarnările trecute, ci trebuie să privim şi spre viitor. De pe această poziţie putem spune că de-abia o viaţă ulterioară şi incarnările anterioare pot justifica faptul că ni s-au întâmplat şi lucruri care nu se aflau pe linia karmei noastre. Să analizăm cazul următor, care s-a petrecut în realitate: într-o catastrofă naturală şi-au găsit moartea mai multe suflete. Nu trebuie să credem că aceşti oameni au murit pentru că aşa cerea karma lor; ar fi o presupunere foarte ieftină. Asemenea lucruri nu pot fi explicate prin faptele rele cu care oamenii s-au încărcat. Există un caz verificat: mai mulţi oameni care şiau pierdut viaţa din cauza unei catastrofe naturale, mai târziu, într-o altă existenţă, s-au simţit uniţi şi puternici datorită acestui destin comun, în aşa fel încât au putut întreprinde ceva împreună. Acea catastrofă a constituit cauza care i-a dezobişnuit să fie ataşaţi exclusiv de materie, astfel încât au adus cu ei, într-o viaţă viitoare, un mod de a gândi care i-a condus spre spiritual. În momentul cutremurului, în faţa sufletelor lor a apărut cu o mare intensitate lipsa de valoare a bunurilor materiale şi, datorită acestui fapt, în ei s-a dezvoltat tendinţa de a căuta spiritualul. Iată cum aceşti oameni, care aveau de adus omenirii ceva de natură spirituală, au fost pregătiţi în acest scop pe o asemenea cale, care ne demonstrează înţelepciunea. Moartea unui om sau a unui număr mai mare de oameni, provocată de o catastrofă naturală sau de un accident, nu trebuie explicată printr-o vină de care el s-a încărcat în trecut, fiindcă un asemenea eveniment poate să aibă loc, devenind o cauză primară, a cărei compensare se produce de-abia în viaţa următoare.

martedì 21 giugno 2011

Legatura karmica intre barbat si femeie

 “O organizare feminină e consecinţa karmică a trăirilor avute ca bărbat şi o organizarea masculină e o consecinţă karmică a trăirilor avute ca femeie.”, spune Rudolf Steiner În cazul organizării masculine, omul lăuntric s-a transpus mai temeinic în materie, a îmbrătişat-o mai mult decât în cazul femeii. Femeia păstrează mai mult din spiritual în fiinţa ei necorporală; ea nu se transpune atât de adânc în materie, îşi mentine corporalitatea mai maleabilă. Femeia nu se desparte într-o măsură atât de mare de spiritual. Caracteristic pentru natura femeii este faptul că ea păstrează o mai mare parte de spiritualitate liberă şi că, de aceea, se afundă mai puţin adânc în materie şi, înainte de toate, îşi păstrează creierul mai maleabil. Nu e de mirare, deci, că femeile sunt deosebit de receptive la tot ce e nou, în special pe tărâm spiritual, datorită faptului că şi-au păstrat mai liber spiritul şi că materia opune mai puţină rezistenţă. Poate că bărbatul face experienţe mai bogate, mai ştiinţifice; la el experienţele nu coboară însă atât de adânc în viaţa sufletească, cum se întâmplă în cazul femeii. Întreaga lume a experienţelor femeii se imprimă adânc în suflet. De aceea trăirile ei au o tendintă mai puternică de a influenţa organizarea, de a determina mai puternic organizarea, în viitor. Aşa că femeia va avea tendinţa de a influenţa adânc organizarea, prin trăirile avute într-o incarnare, şi de a da ea însăşi formă organismului, în incarnarea următoare. Dar a influenţa mai adânc, a modela mai adânc organismul înseamnă a da naştere unui organism masculin. Un organism masculin se formează atunci când forţele sufletului vor să se imprime mai puternic în materie. Vedeti deci că trăirile dintr-o incarnare feminină au ca efect formarea, în incarnarea următoare, a unui organism masculin. Vi se oferă astfel, din natura ocultismului, o legătură situată dincolo de sfera morală. De aceea, în ocultism se spune că bărbatul e karma femeii. Pe baza acestor idei se poate spune ca, organizarea masculină dintr-o incarnare ulterioară e rezultatul experienţelor şi trăirilor dintr-o incarnare anterioară feminină.

domenica 19 giugno 2011

„dezdevenire" sau procesul "de stingerea Eului"

Meister Eckhart  vorbeşte de „dezdevenire" sau de coborârea în propria corporalitate,  adică de stingerea Eului. In Teologia germană se descrie coborârea mistică în interiorul propriei fiinţe, insistandu-se asupra faptului că cel care coboară în corporalitate nu mai acţionează din Eul său, că în el actionează Hristos, cu care s-a întrepătruns în întregime. Asemenea mistici voiau să-şi stingă Eul. Nu ei trebuie să gândească, să simtă şi să vrea, ci Hristos în ei trebuie să gândească, să simtă şi să vrea, ca să nu iasă la suprafaţă ceea ce trăieşte în interiorul lor ca pasiuni, instincte şi pofte, ci ceea ce se revarsă în ei drept Hristos. De aceea, Pavel spune: „Nu eu, ci Hristos în mine!" Meister Eckhart, Johannes Tauler se inumara printre acei mistici care au parcurs într-adevăr drumul spre interiorul fiinţei umane. Aceşti mistici şi-au creat o stare în care şi-au abătut cu totul atenţia de la orice fel de interes faţă de lumea exterioară, spre a coborî în interiorul propriei lor fiinţe.

venerdì 17 giugno 2011

"Eu Sunt Cel Ce Sunt"

“Tatăl dă omului obişnuit respiraţia, sufletul viu. Iniţiatul vede în ceea ce fusese insuflat ca suflet viu ceva special, Principiul Tatălui veşnic al Cosmosului, care sălăşluia în om. Când se naşte acest principiu divin al Tatălui şi omul devine conştient de acesta, el spune: Eu sunt cel care sunt. Omul datorită sălăşluirii principiului divin al Tatălui în el, poate exprima Eul, Eu care reprezinta numele inexprimabil al lui Dumnezeu, al divinităţii-Tată; prin “Eu-cel rostit” omul-initiat e considerat reprezentant al Tatălui pe Pământ. “Aceşti iniţiaţi erau numiţi Taţi; se aflau în mijlocul popoarelor. Erau numiţi Taţi (Părinţi) deoarece reprezentau Principiul-Tată printre ceilalţi oameni. Şi se spunea că în Misterii pătrundea în ei Dumnezeiescul Tată. Omul a devenit el însuşi un astfel de adăpost al Principiului divin al Tatălui. Numai acelor oameni care reprezentau numele inexprimabil al lui Dumnezeu, în care se sălăşluise dumnezeiescul Tată, le era permis să exprime Eul.” Rudolf Steiner

giovedì 16 giugno 2011

Templul lui Dumnezeu este Templul sufletului

Templul lui Dumnezeu este Templul sufletului, asadar omul are ca misiune construirea unui astfel de edificiu. “Apoi mi s-a dat o trestie, asemanatoare unui toiag, si mi s-a zis: Scoala si masoara Templul lui Dumnezeu, altarul si pe cei ce se inchina intr-insul. Iar curtea de afara a templului las-o si nu o masura” Apocalipsa-cap.11, v.1-2. Acest citat din Apocalipsa are semnificatia urmatoare: trebuie scos din templu tot ce a servit la ridicarea lui. Mai intai, se stie, ca omul trebuie sa aiba un corp fizic si eteric inainte de a le prelucra si modifica . Cele doua corpuri reprezinta “curtea de afara” si trebuiesc cu timpul inlaturate. Astfel el pastreaza doar ceea ce a edificat singur si acesta este “templul”-corpul astral, sufletul fiintelor noi din existenta jupiteriana. De mentionat este si faptul ca atunci cand Rudolf Steiner se refera la existenta jupiteriana, aceasta nu are nici o legatura cu planeta Jupiter.

martedì 14 giugno 2011

"Forma celor buni si celor rai"



Dupa perioada reprezentata prin cele sapte Peceti, in care oamenii vor avea inscrisi in fruntea lor ceea ce poarta in suflete-ca bine sau rau, in perioada celor sapte Trambite, forma corporala a oamenilor si a tuturor creaturilor va fi expresia binelui  si a raului intr-o proportie si mai mare. Raul va exprima Rau, binele va exprima Binele. Dupa cea de-a saptea perioada din evolutia fizica a Pamantului, Pamantul isi va incheia scopul evolutiei sale fizice. Fiintele vor deveni capabile sa dizolve materia deschizandu-si sufletele catre iubire. Cu cat iubirea va aduce caldura mai multa in suflete, cu atat actiunea sa asupra materiei va fi mai intensa. Forta iubirii, adusa prin principiul lui Christos, spiritualizeaza si astralizeaza Pamantul, il transforma intr-un glob astral. Dar concomitent creste si forta care duce la impietrirea materiei, forta numita mania divina care conduce spre impietrirea materiei. In ultima perioada, a celor sapte Trambite, se va observa, dar numai cu ochii unui initiat, fiinte umane cu corpuri transparente, complet spiritualizate, dar si cei care s-au osificat in materialitate si au conservat ceea ce astazi constituie partile cele mai dure ale materiei. Ei se vor atasa si mai mult de materie, vor fi alungati si vor contribui la formarea unui fel de Pamant secundar.

Cu cat spiritul se inalta mai mult, cu atat mai dureros ii este sa traiasca intr-un corp fizic. Acesta este intelesul expresiei pentru durerea simtita, la “a fi crucificat in corp”

lunedì 13 giugno 2011

Sf.Treime-Ex deo nascimur/ In Christo morimur/ Per spiritum Sanctum reviviscimus


Oamenii devin liberi prin faptul că în ei a fost dezvoltat Eul, totodata putem adauga si faptul ca oamenii pot fi considerati neliberi in masura in care Tatăl trăieste în mod inconştient în ei. Dacă creştinii lui Hristos devin entităţi conştiente în sine, de fiecare dată când ar dori sa fie buni ar trebui să stingă în ei conştienţa Eului, pentru a-L trezi pe Hristos prin aceasta. Pentru ca spune Rudolf Steiner: “Nu ei ar fi fost buni, ci numai Hristos din ei.” Sfântul Duh este trimis de Hristos pentru ca oamenii să-şi poată păstra conştienţa Eului, iar El să poată sălăşlui în om în mod inconştient. Astfel omul poate spune: Dacă privesc înapoi la ceea ce ştiau vechii iniţiati, văd că în mine trăieşte principiul Tatălui, care umple Cosmosul, principiu care a apărut la vechii iniţiati şi le-a dezvoltat Eul. Acesta este principiul care a trăit în noi înainte să fi coborât în lumea fizică. Prin sălăşluirea în ei a acestui principiu-Tată, vechii iniţiaţi îşi aminteau cu deplină claritate cum trăiseră înainte de a fi coborât în ceea ce exista înainte de naştere, în preexistenţă: Ex deo nascimur. După Misteriul de pe Golgota pentru om nu a putut rămâne valabil principiul: „Văd pe Hristos", deoarece nu ar fi putut deveni bun prin el însuşi; numai Hristos ar fi putut fi bun în el.: In Christo morimur. El putea muri în Hristos; putea să-L unească pe Hristos cu ceea ce în el-omul era principiu al morţii. Dar noua sa conştienţă putea fi trezită prin entitatea pe care i-a trimis-o Hristos, prin Sfântul Duh: Per spiritum Sanctum reviviscimus. În felul acesta se explica coerenţa din cadrul Treimii. În timp ce Hristos a trimis omenirii Sfântul Duh, El i-a dat şi capacitatea de a se avânta ea însăşi, prin intelect, spre înţelegerea spiritualului. Din această cauză nu este permis să se spună că omul nu ar putea înţelege suprasensibilul spiritual prin spiritul său; omul ar putea justifica această neînţelegere a suprasensibilului numai dacă ar ignora Duhul Sfânt şi ar vorbi numai despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu-Fiul. La Botezul lui Hristos a apărut Sfântul Duh. La apariţia Sfântului Duh răsună în Cosmos vorbele: „Acesta este Fiul meu mult iubit, astăzi L- am zămislit." Tatăl este zămislitorul nezămislit care îl introduce pe Fiu în lumea fizică. Dar în acelaşi timp Tatăl se foloseşte de Sfântul Duh pentru a împărtăşi omenirii faptul că în Duh poate fi cuprins suprasensibilul, chiar dacă acest spirit nu poate fi văzut, chiar dacă el acţionează numai în interior, ridicând la viaţă partea sa spirituală abstractă, atunci când prin Hristosul care sălăşluieşte în el trezeşte la viaţă cadavrul de gânduri pe care îl purtăm cu noi din existenţa prenatală. Revelaţia despre Duhul Sfânt şi apariţia Duhului Sfânt la Botez s-a produs prin Tatăl. Cine vede crucea pe Golgota, trebuie să vadă în acelaşi timp şi Treimea; în felul cum este implicat în întreaga evoluţie umană, Hristos indică Sfânta Treime. Dumnezeu-Tatăl ne-a introdus în lumea terestră. Din El ne-am născut. Apoi a venit Hristos, care spunea: Eu vreau să fiu împreună cu voi pe Pământ, ca să aveţi forţa să luaţi în stăpânire sufletele voastre, să vă impulsionaţi interior, în aşa fel încât să le purtati prin moarte ca pe nişte suflete vii. Acesta era lucrul pe care Pavel nu l-a înţeles decât după ce i-a fost deschisă calea spre lumile suprasensibile, atunci când a primit aici, pe Pământ, “revelatia” despre Iisus Hristos. Din această cauză, în prezent, creştinismul paulinic este din ce în ce mai puţin preţuit, pentru că pretinde că Hristos a venit din lumile supraterestre şi-a unit forţa sa supraterestră cu oamenii tereştri. Astfel, pentru evoluţia umanităţii, la expresia: „Din Dumnezeu ne-am născut" – respectiv din Dumnezeu-Tatăl – s-a adăugat şi expresia de mângâiere, de forţă: „În Hristos murim" – aceasta însemnând: Noi trăim în El. In cadrul Misteriului de pe Golgota, Hristos nu şi-a împlinit numai propriul destin pe Pământ, ci prin modul cum a instaurat pe Pământ marea libertate a Rusaliilor, a vestit omenirii pământene Duhul viu, Duh prin care poti învia cu ajutorul Lui Hristos din tot ce există pe Pământ. Cunoaşterea noastră rămâne moartă, rămâne chiar un păcat, dacă nu suntem treziţi prin Hristos, în aşa fel încât din toată natura, din orice existenţă cosmică să ne vorbească din nou Spiritul, Duhul viu.Treimea alcătuită din Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt este legata de evoluţia întregului Cosmos care devine o cunoaştere vie, nu una moartă, când Il readuce în noi viu pe însuşi Hristos, ca pe un înviat din morţi, cel care este aducătorul Sfântului Duh. Dacă simţim aşadar acel In Christo morimur simţim şi ceea ce vrea să ajungă la noi prin îndrumarea lui Hristos, prin conducerea lui, simţim cum din totul învie Duhul, învie încă din această viaţă de pe Pământ. Ne simţim din nou vii în această viaţă pe Pământ, privim prin poarta morţii, prin care ne conduce Hristos, privim spre acea viaţă care se află dincolo de moarte şi ştim de ce a trimis Hristos Duhul Sfânt: pentru că ne putem lega deja aici, în timpul vieţii, cu Duhul Sfânt, dacă ne lăsăm conduşi de Hristos. Atunci putem spune cu toată certitudinea: Murim în Hristos în timp ce trecem prin poarta morţii. Dacă am înţeles corect principiul „Din Tatăl ne-am născut, în Hristos murim", privind prin poarta morţii ne este îngăduit să spunem că atunci când în locul morţii cunoaşterii survine moartea adevărată, care ne ia trupul, în Duhul Sfânt suntem treziţi din nou – Per spiritum sanctum reviviscimus. De fapt, murim continuu, în fiecare clipă, numai că reusim s-O-moartea- învingem prin Duh Sfant. Cunoaştere trebuie clădită prin ceea ce constituia temelia constructiei spirituale a vechilor iniţiaţi: Ex deo nascimur. Hristos devine în mod inconştient călăuza noastră, dar noi trebuie să-l preluăm tot mai mult în conştiinţă, astfel încât să recunoaştem ca aflându-se sub îndrumarea lui Hristos ceea ce este în lume, ceea ce aparţine morţii, să recunoaştem că împreună cu Hristos ne cuibărim în lumea moartă: In Christo morimur. Prin faptul că ne cufundăm cu Hristos în mormântul vieţii terestre are loc Învierea şi trimiterea Duhului Sfânt: Per spiritum sanctum reviviscimus.

domenica 12 giugno 2011

Omul animal-omul spiritual Antroposofie


In ezoterismul crestin Ilie este Forta conducatoare, forta care arata directia, care da impulsul, iar Moise inseamna Adevar si Intelepciune. La sfarsitul evolutiei, Christos apare ca Soarele spiritual al iubirii, El/ Principiul lui Christos reprezentand revelatia misiunii de iubire a Pamantului. In epoca noastra actuala omul va trebui sa se impregneaze cu Principuiul lui Christos, prin acesta reusind sa domine din ce in ce mai mult animalitatea din el. Daca nu se impregneaza cu acest principiu, nu va fi in stare sa-si stapaneasca animalitatea din el iar cele patru capete de animal-Leul, Vulturul, Taurul si Omul vor continua sa existe si isi vor prezenta forma atata timp cat omul nu lucreaza asupra sufletului. Omul fara principiul lui Christos, va imbraca patru forme de animal si inca trei, provenite din ultimele trei rase atlenteene, cand fiinta umana incepuse sa devina om propriu-zis. Fara principiul lui Christos animalitatea reapare de data aceasta sub sapte aspecte. Omul-animal va fi reprezentat prin sapte capete –tip animal. Pe cand omul spiritual din trecut este reprezentat simbolic prin femeia care da nastere omului; el exista in trecut dar numai in germen potential, neputand lua inca forma individuala si mai adauga Rudolf Steiner, el e cel care a dat forma celor patru capete-animale. Omul viitorului este reprezentat de asemenea prin femeia care naste pe omul spiritual. In trecut existau patru capete –tip animal care-l prezentau pe omul ce nu reusea sa-si invinga animalitatea. In viitor, cei care au ramas intarziati in animalitate vor aparea sub o forma colectiva, sub forma Fiarei cu sapte capete: “Apoi am statut eu pe nisipul marii si am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu sapte capete si zece coarne” (Apocalipsa cap. 13, v.1)

sabato 11 giugno 2011

planurile stărilor de conştiinţă- Teosofie



Ceea ce se numeşte aici lume spirituală corespunde partii inferioare a lumii mentale, Devakhan-ul inferior; lumea mentală superioară, Devakhan-ul superior, lumea-Arupa, este ceea ce aici a fost denumit ca fiind „lumea raţionala".



In teosofia orientală:

plan fizic

plan astral

Rupa-Devachan sau planul mental inferior

Arupa-Devachan sau planul mental
superior

planul Buddhi

planul Nirvana.



In teosofia rosicrucienilor:

lumea fizică

lumea imaginativă

lumea inspiratoare sau lumea armoniilor sferelor

lumea intuiţiei autentice.



In mişcarea care s-a alăturat celei rosacruciene:

lumea mică sau lumea raţiunii

lumea cerească sau lumea spirituală

lumea raţională

lumea arhetipurilor sau lumea previziunilor.

venerdì 10 giugno 2011

Etapele evolutiei spirituale

Orice fiinţă umană are, pe lingă personalitatea sa de zi cu zi, o natură superioară. Iar acest om superior nu se manifestă atit timp cit nu a fost trezit; şi cită vreme acesta dormitează, toate posibilităţile de a dobindi cunoştinţe suprasensibile zac in el in stare latentă.

Ştiinţa spirituală - „Gnosa" - numeşte meditaţie (sau reflecţie contemplativă) această viaţă a gindirii ce infloreşte pină cind ajunge o viaţă in esenţa spiritului. Această meditaţie este agentul cunoaşterii suprasensibile. Gnosa, ştiinţa spirituală, ne invaţă că sufletul fiinţei - care este de natură eternă - trece prin reincarnări succesive. Şi deseori apare intrebarea: „De ce, in acest caz, omul nu ştie nimic despre existenţa pe care o duce dincolo de graniţele naşterii şi morţii?". Problema nu trebuie pusă aşa; intrebarea este: „Cum poate fi inţeleasă această existenţă?" Printr-o meditaţie făcută cum trebuie, calea se deschide şi amintirea celor trăite dincolo de pragul naşterilor şi morţilor prinde viaţă. Oricine poate dobindi această cunoastere, deoarece in fiecare există posibilitati infinite de a accede la Adevarul Suprem. Trebuie doar să se aleagă mijloacele corespunzătoare. Numai o fiinţă cu urechi şi ochi poate percepe sunete şi culori; dar ochiul nu poate discerne nimic fără lumina ce face lucrurile vizibile. Ştiinţa spirituală oferă mijloacele necesare pentru a deschide urechile şi ochii din interior şi pentru a face să curgă lumina spiritului. Aceste mijloace ale disciplinei interioare cuprind 3 etape:

1.pregătirea - care dezvoltă simţurile interioare; Pregătirea constă intr-un antrenament cu totul deosebit al sentimentelor şi gindurilor, ce inzestrează  “corpul” sufletului şi “corpul” spiritului cu instrumente ale simţurilor si organe active de natură superioară. Blindeţea şi liniştea, insoţite de răbdarea adevărată, permit accesul sufletului in lumea sufletelor, al spiritului in lumea spiritelor.

2.iluminarea - care face să ţişnească lumina spirituală: Din mijlocul Intunericului se aud avertismente: „Să nu-mi treci pragul inainte de a fi sigur că vei lumina - prin tine insuţi – aceste tenebre; sa nu faci nici un pas in plus dacă nu eşti sigur că ai destul ulei spiritual pentru a-ţi alimenta - de acum inainte propria ta lampa. Astfel, primul „gardian al pragului" reprezintă imaginea omului in dubla sa natură: un amestec de pieritor şi eternitate. Datorită lui poate fi văzut clar tot ceea ce lipseşte incă omului pentru a ajunge la această formă de lumină radioasă ce va putea locui din nou lumea spirituală pură.

3.iniţierea - care stabileşte contactul cu realităţile inalte ale spiritului. Aceşti oameni realizează experienţe datorită cărora văd cum le creşte - intr-un mod sănătos şi normal -increderea in ei, curajul şi fermitatea; ca urmare, ei suportă durerea, decepţiile şi eşecul acţiunilor lor cu o măreţie sufletească, un calm şi o forţă de neclintit. Cel care a trecut prin asemenea experienţe este (deseori) - fără să o ştie - deja un iniţiat.

"Asteapta cu calm si reculegere, inchide-ti simturile in fata impresiilor ce le primeai inainte de a te ocupa de educatia interioara. Fa sa taca gandurile ce-ti ocupau de obicei sufletul. Stabileste in tine o liniste si asteapta apoi cu rabdare. Atunci actiunea lumilor superioare va incepe sa se faca simtita prin formarea ochilor si urechilor sufletului si spiritului tau. Nu spera sa vezi si sa auzi in scurt timp lumile sufletului si spiritului, căci ceea ce faci duce numai la dezvoltarea Simţurilor tale superioare. Dar nu vei sti să vezi cu sufletul şi să auzi cu spiritul decit atunci cind vei deţine aceste simţuri. Dacă ai rămas astfel citeva momente intr-o stare de aşteptare calmă şi liniştită, continuă-ţi preocupările obişnuite după ce, in prealabil, te-ai lăsat incă o dată pătruns de gindul următor: intr-o zi voi primi ceea ce mi se cuvine, dar numai atunci cind voi fi pregătit să primesc. Să-ţi interzici cu severitate orice incercare de a atrage puterile superioare prin voinţa ta arbitrară".

giovedì 9 giugno 2011

memoria spirituala spaţiala



Conştiinţa obişnuită este inchisă in spaţiu, de unde nu poate ieşi, omul-spiritual o poate insă face. El ştie cum trebuie să se mişte spre evenimente care au avut loc cu patru sau cinci zile mai inainte. El poate să traseze o linie, faţă de care, incepand de azi, să meargă inapoi cinci zile, linie care nu poate fi trasată in spaţiul  obişnuit. Ajungem astfel la un concept al spaţiului propriu memoriei omului-spiritual in care se pot trasa linii diferite de cele ale spaţiului obişnuit. Putem numi aceasta un spaţiu cu patru dimensiuni. Acest spaţiu in care se păşeşte, are o dimensiune in plus, pe care nu o găsi nicăieri in viaţa fizică curentă. Din această cauză trebuie să spunem că in momentul in care se dobandeşte o memorie superioară, ce se poate numi memorie spirituala spaţiala, se iese din spaţiul tridimensional. Dacă parcurgeţi insă o asemenea evoluţie, veţi descoperi că şi alţii care se află intr-o situaţie asemănătoare cu a dumneavoastră se plang poate de faptul că: „Inainte am avut o memorie extraordinară, dar acum ea m-a lăsat". Dacă faceţi parte din categoria celor receptivi, veţi considera această situaţie ca pe una firească. Ea corespunde unei trăiri adevărate. Căci pe această treapta de dezvoltare memoria obişnuită suferă mai intai un oarecare regres. Cine cunoaşte acest lucru nu va face o problemă din aşa ceva, intrucat ştie că va primi in schimb o compensaţie consistentă. Atunci cand ii va fi greu să-şi amintească de o intamplare trăită ieri, va observa că in faţa sufletului ii apare o imagine in care apar trăirile din trecut; aceasta este o memorie cu mult mai fidelă decat aceea pe care o ai in viaţa obişnuită. Din această cauză poţi auzi de la unele persoane că au trecut printr-un fel de intunecare a memoriei, dar că apoi au ajuns să dobandească o memorie nouă, cu mult mai fidelă decat precedenta, care avea o mare deficienţă, aceea că prezenta  lucrurile abia conturate şi ii scăpau amănuntele. Dar memoria care işi reprezintă amănuntele in spaţiu caştigă imens in ceea ce priveşte fidelitatea, acurateţea acestora.

martedì 7 giugno 2011

A gândi cu inima

A gândi cu inima este un lucru care survine in decursul evoluţiei noastre. In viaţa sa obişnuită omul are impresia că poate gandi doar cu capul. Pe parcursul ascensiuii spirituale se dobandeşte un cu totul alt sentiment in privinţa gandirii, in aşa fel incat senzaţia pe care o aveam pană acum de a gandi cu capul parcă ar fi de această dată localizată in inimă. Nu este vorba de inima fizică, ci de acel organ care se formează in regiunea inimii şi care este floarea de lotus cu douăsprezece petale. Aceasta devine un fel de organ al gandirii şi această gandire cu inima se deosebeşte esenţial de felul in care gandim in mod obişnuit. Oricine ştie că in cazul gandirii obişnuite, pentru a ajunge la adevăr, ne folosim de reflecţie, de judecată. Se merge din noţiune in noţiune, din aproape in aproape, şi după evaluări logice, după judecăţi de valoare ajungem la cunoaştere. Cu totul alta este situaţia atunci cand se doreşte aflarea adevărului faţă de ceea ce am descris ca fiind simboluri. Ele se află etalate in faţa noastră, ca nişte obiecte, dar judecarea lor nu trebuie făcută prin gandirea obişnuită, cu capul. Dacă este vorba de ceva adevărat sau fals, dacă avem de spus un lucru sau altul, atunci nu avem nevoie de judecată, căci ea rezultă nemijlocit. Ceea ce este de spus despre lumile superioare rezultă in mod nemijlocit. Atata vreme cat avem in faţa noastră simbolurile, se ştie ce trebuie să ne spunem nouă şi celorlalţi. Această nemijlocire, acest raport direct constituie particularitatea de a gandi cu inima. Este vorba cu precădere de acele trăiri care survin pe neaşteptate; la care, ca să spunem aşa, „ne stă mintea in loc" şi pe care le percepem ca fiind lucruri din lumea superioară. Există unii oameni care fac din particularitatea gandirii superioare un motiv pentru eliminarea logicii obişnuite. Dar gandirea logică este o şcolire pentru a face din tine un alt om. Printr-o gandire logică sever disciplinată se trăieşte un fel de conştienţă logică, şi cand lucrul acesta se desăvarşeşte, se obţine in suflet un anumit sentiment al responsabilităţii faţă de adevăr şi faţă de eroare, fără de care nu se poate incepe cunoaşterea lumilor superioare. Creierul nostru fizic constituie, de fapt, o unealtă pentru logica minţii. Acest lucru il ştie ştiinţa obişnuită, concretă. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre inima noastră fizică, că ar fi o unealtă pentru logica inimii, intrucat aceasta este ceva mult mai spiritual decat logica minţii, inima nefiind in aceeaşi măsură organul fizic pentru gandirea inimii, după cum este creierul pentru gandirea cu capul.

După cum creierul nostru s-a format in regiunea raţiunii, iar inima noastră viitoare, spiritualizată, se va forma in regiunea arhetipurilor, tot astfel şi inima noastră actuală s-a format in regiunea spirituală.

Există aşadar, trei stadii succesive pe care le parcurge umanitatea:

1) omul ca fiinţă a inimii; Inima este un organ vechi. Ea există incă din stadiul Vechii Luni şi a fost numai transformată in actualul Pămant. Pe Lună nu exista creierul şi, fiindcă inima exista, inseamnă că ea poartă in sine predispoziţia de a se transforma candva, in viitor. Ea poartă in sine actuala inimă pămanteană, ca rod al inimii din faza de Lună. Inima noastră bate cu totul altfel atunci cand este vorba de ceva frumos, decat atunci cand este vorba de ceva urat, respingător. Putem vedea cum o durere repetată pe care o avem continuu in faţa ochilor, este de natură să ne influenţeze corporalitatea pană la epuizare.

2) omul creierului, omul actual, rezultat din stadiul anterior; in acest caz al gandirii, pentru a ajunge la adevăr, ne folosim de reflecţie, de judecată; folosindu-ne de evaluări logice ajungem la cunoaştere.

3) un om al viitorului, un om conştient al inimii, se poate vorbi de “gandul inimii.” Ca exterior omul va arăta cu totul altfel; el işi va transforma complet creierul şi inima, şi pe langă creier işi va  forma un nou organ, anexat creierului. Aşa precum creierul, cu forma sa bombată, se situează deasupra inimii, tot astfel şi inima, transformandu-se, va căpăta o nouă poziţie faţă de creier. De fapt, ar trebui să spunem că astăzi nu se dobandesc cunoştinţe cu ajutorul logicii inimii, dar există totuşi o predispoziţie structurală la numeroşi oameni. Este vorba despre existenţa unui simţ natural al adevărului, care va putea fi inţeles abia in viitor.

Adevărata dragoste işi are rădăcinile in spirit. Cand omul intalneşte omul in spirit, el il găseşte intr-o iubire neoscilantă, nefragmentară. Cand ne simţim străbătuţi de căldură in acest sens, in sufletul nostru pătrunde un element formator, astfel incat acesta determină o asociere a oamenilor. Atunci avem presentimentul că trecem de la logica gandirii la logica inimii. Logica gandirii poate duce la egoism, pe cată vreme logica inimii biruie egoismul, făcandu-i pe oameni „discipoli ai inţelepciunii", eliberaţi de orice fel de prejudecată, participanţi la intreaga umanitate. Dacă avem sentimentul că am dobandit, in cadrul unei experiente, nu numai cunoştinţe suplimentare, ci şi un plus de căldură sufletească, inseamnă că acea conexiune intre experienta propriu-zisa si mine şi-a atins efectul scontat.

lunedì 6 giugno 2011

Simbolul Fiarei



In viziunea lui Rudolf Steiner,  omul are in structura lui sapte capete si zece coarne si are datoria sa le transforme in asa fel incat sa dispara o data cu primirea Principiului lui Christos. De fiecare data cand moare, se dezvaluie foarte clar natura corpului sau astral compusa din sapte capete si zece coarne. Daca nu se va asimila principiul lui Christos animalitatea va aparea in el sub forma respectiva, in timp ce pentru ceilalti va fi invinsa. Ei se vor afisa ca fiinte impietrite , ca niste animale cu sapte capete si zece coarne , asa cum au fost incluse in perioada atlanteana. Animalitatea se va afisa cand “cupele maniei” vor fi varsate pe Pamant si se vor forma doua mari tabere: a omului-animal(vor aparea sub forma Fiarei cu sapte capete si zece coarne) si a omului-spiritual (vor aparea cu haine albe ca alesi ai perioadei celor sapte peceti). Dar dupa asta o alta fiara se va amanifesta cea care poarta doua coarne si care este simbolizata prin numarul 666.

Si pentru ca in ultimele trei epoci ale perioadei atlanteene s-a strecurat si sexualitatea, spre deosebire de primele patru cand nu exista, fiecare cap aparea oarecum cu doua posibilitati de forma animala, una masculina si una feminina, astfel ca pentru aceste ultime trei epoci fiecare cap va aparea cu doua coarne , astfel ca omul apare cu sapte capete si zece coarne.

Mai intai trebuie spus ca 666  e corect a fi scris in felul acesta: 400-200-6-60, adica 400 ca litera tau, 200 ca litera res, 6 ca litera vau, 60 ca litera samech. Numarul 666 reprezinta acel principiu care duce pe om spre o impietrire atat de profunda in viata fizica incat sa respinga tot ce l-ar face capabil sa anihileze natura sa inferioara si deci sa se inalte spre principiile superioare. Totodata, aceste litere simbolizeaza si cele patru principii pe care omul le-a primit: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, eul inferior. Samech este expresia corpului fizic, vau a corpului eteric, res a corpului astral, tau expresia eului inferior. Aceste patru litere exprima tot ce s-a intarit , tot ce s-a durificat in cele patru principii umane inainte ca ele sa fi inceput sa evolueze spre divin. Autorul Apocalipsei a putut spune cu adevarat aceste cuvinte: Aici este intelepciunea: cine are minte sa socoteasca numarul Fiarei….si numarul ei este 666- Apocalipsa, cap 13, v.1 Punand si vocalele, gasim cuvantul Sorat. Sorat este numele care se da demonului solar, adversarul Mielului. Autorul Apocalipsei numeste Puterea, fiinta care conduce pe oameni spre o spiritualizare care le va face posibila unirea cu fortele solare, ca fiind Christos sau Mielul. Fiinta lui Christos este aratata ca geniu al Soarelui care se uneste cu Pamantul si devine astfel si geniul Pamantului. Christos a inceput sa devina si geniu al pamantului din momentul Evenimentului de pe Golgota. “Am vazut apoi o alta Fiara ridicandu-se din pamant. Aceasta avea doua coarne, ca de miel, si vorbea ca un drac”Apocalipsa cap.13, v. 11 Ceea ce descrie prin “avea doua coarne ca de miel” este tocmai semnul demonului solar, care in limbajul Misteriilor  se exprima prin cuvantul Sorat si care daca inlocuim literele cu numerele corespunzatoare , se exprima prin cifrele 400-200-6-60, ceea ce intr-un limbaj foarte voalat da 666. El este Ispititorul, Ademenitorul, cel care are puterea infricosatoare de a impiedica pe oameni sa revina spre Soare; este cel care se impotriveste lui Christos. Oamenii nu pot fi adversari ai lui Christos, ei pot doar sa neglijeze sa primeasca in ei Principiul lui Christos datorita acelei forte negative care exista in ei. Cand oamenii au predispozitii spre rau apare Ispititorul  dub forma celei de a doua Fiare, cu doua coarne, care ispiteste si ademeneste.Sorat iese din pamant si se poate apropia astfel de om atragandu-l cu toata forta in Abis.Cel care-l biruie pe Cel care ademeneste, sau pe “marele balaur” este Mihail, “fata” geniului solar.

sabato 4 giugno 2011

Inima de leu-simbol



Toate organele fizice ale  omului sunt organe eterice densificate, ele provin din corpul eteric prin intarire. Inima spre exemplu, scrie Rudolf Steiner, astazi este un organ fizic, dar ea s-a format prin densificarea unui organ eteric. Inima omului contemporan a fost preformata in perioada cand acesta traia in sanul “sufletului- grup” simbolizat prin Leu. Inima este, deci, un corn al capului de leu, caci atunci cand corpul eteric era suficient de dezvoltat pentru ca omul sa poata primi sufletul-grup avand ca simbol capul de leu, s-a conturat ceea ce azi a devenit inima fizica. Din acest germen-eteric, din omul-leu s-a nascut structura inimii fizice pe care o avem azi. Corpul eteric uman este alcatuit din capete, iar corpul fizic din coarne . Asa se explica limbajul Misteriilor. Toate organele omului s-au format pornind de la corpul eteric, deci toate sunt coarne. Prin asta se explica si intelesul simbolismului din Apocalipsa “Fiara cu sapte capete dar cu zece coarne”. Fiintele care isi vor pastra cele sapte capete, pentru ca au ramas stationare in evolutia lor, vor avea in abisul in care au alunecat un corp fizic compus din zece elemente densificate.

venerdì 3 giugno 2011

“Prima si a doua moarte”


 Prima categorie de oameni, spuneam in articolele trecute, sunt cei care au primit in fiinta lor, Principiul lui Christos; ca atare acestia  isi pot transforma corpul astral, primind ajutorul lui Christos pentru a actiona si asupra corpului eteric; a doua categorie sunt cei care nu au primit ajutorul lui Christos.

Perioada din momentul mortii si pana ce omul se acomodeaza cu lumea spirituala, se numeste perioada “dorintelor arzatoare”. Dupa ce corpul sau fizic a disparut el nu-si mai poate satisface dorintele , nu mai poate bea, manca, pentru ca ii lipseste instrumentul fizic si apare astfel o sete arzatoare, pentru ca desi isi pierde corpul fizic ii mai ramane ceva din acel corp, ceva ce il atrage in lumea cotidiana din planul fizic. Dorinta lui dupa moarte nu inceteaza deoarece aceasta tine de corpul astral, corpul fizic fiind doar instrumentul prin care dorinta emanata de corpul astral se putea implini.

In ce priveste ultima incarnare terestra inainte de spiritualizarea Pamantului si ultima despartire de corpul fizic putem spune ca oamenii care traiesc acum si care au primit in fiinta lor Principiul lui Christos, vor fi atat de evoluati incat aceasta pierdere a ultimului corp fizic nu le va produce nici o suferinta. Acei oameni vor vedea corpul fizic ca o coaja care cade, ceea ce ramane important pentru ei fiind corpul eteric. Aceasta situatie poarta numele de prima moarte in Apocalipsa. Corpul eteric a fost perfectionat, cu ajutorul lui Christos , in asa fel incat sa se armonizeze cu corpul astral si sa nu mai existe placeri si dorinte din lumea fizica. De partea cealalta vor fi cei care nu au primit ajutorul lui Christos, acestia negasindu-si armonia intre corpul eteric si cel astral. Ei isi pierd corpul fizic ca si ceilalti , caci pe pamantul spiritualizat nu pot exista corpuri fizice, dar le ramane dorinta nesatisfacuta dupa ce este fizic, ca ceva spiritual nepurificat, ca spirit impietrit in materie. Pot simti, spre exemplu, o pasiune mistuitoare dupa sexualitatea fizica.Evolutia pamantului va trece la o stare si mai avanasata de spiritualizare, in care chiar si corpul eteric va disparea; cei pentru care a existat armonie intre corpul astral si corpul eteric , vor pierde cu timpul corpul eteric fara a-i resimti lipsa, fara suferinta, caci vor ramane cu al lor corp astral impregnat cu entitatea lui Christos si vor simti ca o necesitate a evolutiei detasarea de corpul eteric. In schimb ceilalti care nu au gasit armonia intre corpul eteric si cel astral, pastrand in corpul eteric  dorintele arzatoare pentru ce au pierdut din vechiul corp fizic, vor pierde si ei ca si ceilalti, corpul eteric, caci totul vine acum din astral, numai ca aceasta desprindere de corpul eteric o vor simti ca o mare suferinta. Aceasta se cheama a doua moarte in Apocalipsa, traita fiind de cele doua categorii de oameni in mod diferit.

mercoledì 1 giugno 2011

„raportul omului cu păcatul şi vina“

Ceea ce Pavel înţelege prin „raportul omului cu păcatul şi vina“este faptul că, în cursul evoluţiei sale, omul a căzut într-o stare de păcat şi vină din care nu se poate libera prin sine însuşi. Pentru ca omul să se poată libera de păcat şi vină, şi prin aceasta de toate consecinţele care provin din ele, a fost nevoie ca Christos să vină pe Pământ. Aceasta este ideea lui Pavel. Şi s-ar putea spune: Dacă ar fi trebuit o dovadă în sprijinul acestei teze, această dovadă este dată de mânia şi ţipetele celor care strigă: „Răstigneşte-L!“ Fiindcă acest strigăt arată că oamenii nu mai ştiau ce au de făcut pe Pământ. “În biruirea morţii pe Golgota se află obârşia forţelor care au putut aprinde din nou în sufletul omenesc forţele pierdute. Şi cursul evoluţiei pământeşti va fi de acum în aşa fel încât, cu cât omul îl va primi mai mult în sufletul său pe Christos, cu atât mai mult va descoperi ce anume din el poate iubi şi dincolo de moarte, ceea ce înseamnă că el poate sta ca individualitate nemuritoare în faţa Dumnezeului său. .” Rudolf Steiner De aceea, numai după Misteriul de pe Golgota a devenit adevărat cuvântul: „Să-L iubeşti pe Dumnezeul tău mai mult ca orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Trei forţe în trei mădulare sufleteşti umane: voinţă-Ilie, Inţelepciune-Moise şi Iubire-Christos! În această iubire, sufletul îşi percepe relaţia sa cu Christos. Inainte de Misteriul de pe Golgota, între sufletul omului şi Christos era un fel de văl, iar acesta a fost sfâşiat prin producerea Celui mai mare Eveniment din istoria omenirii, Christosul, “fiinţă cosmică a intrat în viaţa Pământului, fiinţă suprapământească s-a unit cu Pământul.” Rudolf Steiner Să ne gândim de pildă la Christos aflat pe cruce între cei doi tâlhari. Cel din stânga îşi bate joc de Christos: Dacă vrei să fii Dumnezeu, mântuieşte-Te pe Tine şi mântuieşte-ne şi pe noi! Cel din drepata îi replică: N-ar trebui să vorbeşti aşa, căci amândoi ne merităm pedeapsa morţii pe cruce, după faptele noastre, dar Acesta este nevinovat şi îndură aceeaşi soartă cu noi. Apoi cel din dreapta, adresându-se lui Christos, adaugă: Adu-ţi aminte de mine când vei fi în împărăţia Ta! La care Christos răspunde: „Adevăr îţi spun ţie, chiar azi tu vei fi cu mine în Rai“. Acest cuvânt din Evanghelie este plin de semnificaţie. De ce Christos îi spune, ca şi cum l-ar ierta, ar anula păcatul: „chiar astăzi tu vei fi cu mine în Rai?“ Tâlharul din stânga nu-şi dă seama că Christos nu este doar o entitate pământească, ci o entitate care aparţine împărăţiei ce nu este împărăţia pământească. Dimpotrivă, tâlharul din dreapta conştientizează acest lucru, înainte de a muri: Împărăţia ta, ( a lui Christos), este din altă lume. “Adu-ţi aminte de mine când vei intra în împărăţia Ta!” În acest moment, tâlharul din dreapta are un presentiment al faptului că Christos ţine de o altă împărăţie, în care domneşte o cu totul altă forţă de judecată decât pe Pământ. De aceea Christos, din conştienţa că El stă în împărţia Sa, poate să-i răspundă: Într-adevăr, pentru că tu presimţi ceea ce este împărăţia mea, vei fi chiar azi – adică o dată cu moartea – cu mine în împărăţia mea. Astfel se revelează forţa supra-pământească a lui Christos care trage individualitatea omenească în sus, într-o sferă spirituală. Trebuie, de asemenea, să ne fie clar că toate acestea nu se pot produce fără colaborarea, fără participarea omului. Asta este ceea ce se poate înţelege din cuvintele spuse de Christos tâlharului de pe cruce. Tâlharul din dreapta a avut presentimentul unei împărăţii suprapământeşti în care totul se petrece altfel decât în lumea pământească. Omul trebuie să-şi impregneze sufletul cu substanţa fiinţei lui Christos; trebuie într-un fel să fi luat în sufletul său puţin din Christos pentru ca Christos să poată acţiona în el şi să-l ducă într-o lume superioara. Omul nu are puterea să-şi anuleze karma, dar consecinţele greşelii şi ale păcatului nostru pentru lumea exterioară sunt şterse prin Christos. Trebuie să ai o legătură cu Christos. Tâlharul din dreapta crucii demonstrează prin propriile sale cuvinte legătura sa cu Christos. Când Christos a dat celor care lucrează în spiritul Său misiunea de a ierta păcatele, este cert că niciodată şi nicăieri nu s-a pus problema să fie ştirbită cu ceva karma, ci prin aceasta să se arate că, pentru cel care este în legătură cu Christos, împărăţia pământească este salvată de urmările şi consecinţele spirituale ale vinei şi ale păcatului care sunt fapte obiective, chiar când ele au fost ispăşite. Christos şterge această greşeală. Dar pentru asta este nevoie de o anumită treaptă de conştienţă pe care cel care iartă datoria, care iartă păcatele are dreptul să o ceară: păcătosul să aibă conştienţa greşelii sale şi conştienţa faptului că Christos o poate lua asupra lui. Atunci cuvintele „Iertate îţi sunt păcatele“ corespund unui fapt cosmic şi nu unui fapt karmic. „El iartă“, însă asta nu înseamnă că El şterge greşeala în sensul absolut al termenului, ci că ia asupra Sa urmările obiective ale faptei comise. Din moment ce îmi permit să spun „Nu eu, ci Christos în mine“, prin însuşi acest fapt eu recunosc că nu mai aparţin exclusiv sferei pământeşti, că în mine trăieşte ceva ce are importanţă pentru Cosmos, că în calitatea mea de fiinţă omenească am fost găsit demn să fiu în sufletul meu purtătorul unui principiu extrapământesc. Pentru că mi-am dat seama că tu te-ai impregnat cu Christos, pot să îţi spun „iertate îţi sunt păcatele“.Atunci când într-o confesiune religioasă cineva vorbeşte despre iertarea păcatelor, prin aceasta se înţelege totdeauna tacit faptul că păcătosul este de partea lui Christos, că vrea să îl poarte în inima şi în sufletul său. De aceea îl poate bucura, atunci când acesta vine către el conştient de vina sa: Christos te va ierta, şi păcatele îţi sunt iertate în numele Său. Christos este Spiritul central al Pământului, care trebuie să salveze tot spiritualul pământesc ce se înalţă de la oameni. Unificarea interiorului cu exteriorul, interiorizarea exteriorului sunt cele două puncte spre care evoluează oamenii. Ei vor deveni din ce în ce mai asemănători divinităţii şi în cele din urmă din ce în ce mai interiorizaţi. În faza de evoluţie Vulcan, care dupa Rudolf Steiner ar fi ultima incarnare fizica a Pamantului, totul va fi fecundat. Tot ce este exterior va deveni interior. Divinizare înseamnă interiorizare. Interiorizare înseamnă divinizare. Acesta este ţelul şi sensul vieţii. Acesta reprezintă fecundarea, de sus în jos, a ceea ce a pierit. Odată cu ceea ce aparent s-a abătut de la divin şi s-a scufundat în abis s-a petrecut realmente o transformare. A intervenit impulsul lui Christos şi fecundează. Iar începând cu Misteriul de pe Golgota asistăm la evoluţia pământeasca, la o reînflorire şi o reluare a mersului înainte, prin fecundarea primită odată cu impulsul lui Christos.