Templieri -ritualul lor simbolistic si radacinile esoterice incluse in Ordin -Fondatorul Ordinii templiere Hugo di Paganis are sau nu origini italiene?

Templieri -ritualul lor simbolistic si radacinile esoterice incluse in Ordin

-Cateva considerente istorice

Ordinul Templului, numit la inceput Ordinul religios si militar al Templului din Ierusalim, se situeaza intre realitate si mit. Cavalerii templieri, calugari si ostasi in acelasi timp, discipoli spirituali ai Sfantului Bernard, abatele manastirii Clairvaux, eroi ai Cruciadelor, intemeietori de cetati, constructori de catedrale, diplomati si bancheri, au marcat spiritualitatea crestina pana in epoca noastra. Istoria Templierilor incepe la mai putin de doua decenii dupa prima cruciada (1096-1099), lansata de Papa Urban al II-lea pentru eliberarea Sfantului Mormant si izbavirea crestinatatii rasaritene cazuta sub stapanire islamica. Cele trei voturi (promisiuni) călugărești obișnuite  se cunosc a fi: ascultarea, castitatea si sărăcia. Ordinea Templierilor avea o dubla natura : exoterica (grupul militar actiona in lumea vizibila) si ezoterica (organizarea initiatica actiona in scopuri spirituale universale). Aceasta existenta dubla a facut ca Templierii sa nu dispara de tot. Astfel multe din secretele lor, ai maestrilor invizibili, au trecut la masonerie si rozicrucianism. Templierul era recunoscut ca un creştin care şi-a abandonat toate bunurile şi a făcut un jurământ de sărăcie, castitate şi ascultare pentru a se dedica în totalitate slujirii lui Dumnezeu şi pentru a proteja pelerinii creştini de necredincioşi.

In cursul secolului al XII-lea, in plin Ev Mediu, Europa a fost traversata de o serie de evenimente si personalitati care au lasat o marca destul de evidenta in istoria urmatoarelor secole. Printre evenimentele extraordinare ale acestei epoci, in stransa legatura cu Cruciadele, putem sa amintim si nasterea Templierilor sau mai presis cea a Ordinii Sărmanilor soldați ai lui Cristos sau a Templului lui Solomon, prin opera marelui Hugo di Paganis. Ioan de Ierusalim, alias Jean de Vezelay, alias Jean de Mareuil se spune că a fost cooptat de către călugări pe drumul spre Compostela. Devenit un călugăr creştin şi cavaler cruciat,se presupune ca a fost unul dintre fondatorii Ordinului Templului şi unul dintre primii templieri. Ar fi participat la eliberarea Ierusalimului in 1099, cucerit 20 de ani mai devreme de catre turci. Lui i s-au atribuit profetiile mileniului al doilea, numite Protocolul secret al profetiilor. In conformitate cu biografia lui, dupa manuscrisul Lubianka, ar fi copil al manastirii benedictine de Vézelay, fiu de Burgundia, un soldat al lui Hristos în Ţara Sfântă şi unul din fondatorii templierilor. Aceasta ar fi o rudă de-a lui  Hugues de Payens, primul Mare Maestru al Ordinului Templului, a fost născut în Burgundia în jurul anului 1042 şi a murit în Ierusalim, în 1119. In alt caz, se spune ca după prima cruciadă, el a descoperit un mare secret de pe Muntele Templului din Ierusalim, care a făcut el un profet.Totusi din ce se observa, niciunul dintre cei nouă fondatori ai Ordinului Templului nu a avut numele de Ioan. Astfel, in 1118, noua cavaleri francezi s-au stabilit la Ierusalim, locul de intalnire a celor trei religii monoteiste: iudaica, crestina si musulmana. Botezati la inceput „Sarmanii Cavaleri ai lui Hristos”, cei noua cavaleri fondatori ai Ordinului au fost: Hugues de Payns, André de Montbard, Payen de Montdidier, Geoffroy de Saint-Omer, Archambaud de Saint-Amand, Geoffroy Bisol, Goudemar, Rossal si Hugues de Champagne. Oficial, cavalerii venisera sa ocroteasca drumul pelerinilor, tot mai numerosi, porniti spre Sfantul Mormant, dar se pare ca aveau si o misiune secreta, incredintata lor de Sfantul Bernard, staretul manastirii Clairvaux, a carui manastire se afla chiar pe mosia contelui Hugues de Champagne, pe atunci o feuda independenta de coroana Frantei. Cei noua nu s-au indreptat direct spre Ierusalim, ci s-au oprit mai intai la Efes, oras al carui prim propovaduitor si episcop fusese Sfantul Apostol Ioan, iar pe atunci era pastorit de mitropolitul Theocletes. Sub obladuirea lui, cavalerii s-au calugarit.

Alibiul oficial ale Cruciadelor se stie ca a fost tentativa de a elibera Locurile sfinte de prezenta popoarelor musulmane care impiedicau cultul si pelerinajul crestinilor europeni. Problema, in realitate, era mult mai complexa si era legata de cele ce tineau de stabilitatea interna a proaspetelor natiuni europene, de traficul comercial, de raporturile dificile cu Constantinopolul si de alti factori sociali din acel timp. Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sau Templiers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine. A luat naștere la inițiativa lui Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.

Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor

În jurul anului 1119, cavalerul francez Hugues de Payens și ruda sa Godfrey de Saint-Omer, veterani ai primei cruciade, propun crearea unui ordin monastic (călugăresc) pentru protecția acestor pelerini. Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a acceptat această cerere, oferindu-le drept cartier general Muntele Templului, în moscheea Al Aqsa care fusese capturată. Muntele templului avea un aer mistic, deoarece se credea că se află deasupra ruinelor Templului lui Solomon. Cruciații numeau prin urmare Moscheea Al Aqsa Templul lui Solomon, și de aici ordinul și-a tras numele de Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, sau cavalerii "templieri". Cu puține resurse financiare la dispoziție, ordinul se baza pe donații pentru a supraviețui. Emblema lor era reprezentată de doi cavaleri ce călăreau același cal, simbol al sărăciei. Sărăcia templierilor nu a durat multă vreme. Ordinul avea un sprijin important în persoana lui Bernard de Clairvaux, un cleric de frunte, și nepot al unuia dintre cavalerii fondatori. El a vorbit și scris cu convingere în numele lor, și în 1129, la Conciliul din Troyes, Ordinul a fost oficial recunoscut de Biserică. O dată cu acest act formal, templierii au devenit o destinație preferată a donațiilor din Europa, primind bani, pământuri și fii de nobili de la familii dornice să sprijine lupta (considerată creștină) din Țara Sfântă. Un alt beneficiu l-au primit în 1139 când bula papală a papei Inocențiu al III-lea Omne Datum Optimum i-a scutit pe templieri de la supunerea la legile locale. Acest lucru însemna că templierii puteau traversa liber orice granițe (în Vest-europa), nu trebuiau să plătească taxe, și nu răspundeau decât în fața papei. Deși misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, "templier") , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât și pentru a asigura buna funcționare a infrastructurii financiare. Cu timpul misiunea militară a ordinului a slabit ca importantă, iar sprijinul acordat organizației s-a risipit. Regele Filip al IV-lea al Franței era îndatorat templierilor după războiul său cu englezii, și a decis să folosească o serie de zvonuri existente în propriul său scop. A început să pună presiune pe Biserică să acționeze împotriva ordinului, pentru a se elibera de datorii. În data de vineri, 13 octombrie, 1307 (o dată legată greșit de originea superstiției zilei de vineri 13), Filip a ordonat ca de Molay și alți templieri francezi să fie arestați simultan. Ei au fost acuzați de numeroase erezii, și torturați pentru obținerea de mărturisiri de blasfemie. Mărturisirile, deși obținute sub presiune, au provocat un scandal la Paris. După alte insistențe din partea lui Filip, papa Clement a emis bula Pastoralis Praeeminentiae la 22 noiembrie, 1307, care cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să-i aresteze pe templieri și să le confiște averile.

Papa Clement a cerut audieri papale pentru a determina vinovăția sau nevinovăția templierilor, și, o dată eliberați de tortura inchizitorilor, mulți și-au retras mărturisirile. Unii aveau suficientă experiență legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310 Filip le-a blocat tactica, folosind mărturiile forțate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de templieri la Paris. Cum Filip amenința cu acțiuni militare dacă papa nu îi respecta dorințele, Clement a acceptat în cele din urmă dizolvarea ordinului, invocând scandalul public provocat de mărturisiri. La Conciliul de la Vienne din 1312, a emis o serie de bule papale, între care Vox in excelso care dizolva oficial Ordinul, și Ad providam, care oferea cea mai mare parte a posesiunilor templierilor ospitalierilor.

Cât despre conducătorii Ordinului, Marele Maestru Jacques de Molay, care mărturisise sub tortură, și-a retras declarația. Asociatul său, Geoffrey de Charney, preceptor al Normandiei, i-a urmat exemplul, și a insistat pe nevinovăția sa. Ambii au fost declarați vinovați de a fi redevenit eretici, și au fost condamnați să ardă pe rug la Paris, pe 18 martie, 1314. Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la catedrala Notre Dame, și să își țină mâinile împreunate. După legendă, a strigat dintre flăcări că atât papa Clement, cât și regele Filip îl vor întâlni în curând în fața lui Dumnezeu. Papa Clement a murit o lună mai târziu, iar regele Filip într-un accident de vânătoare înainte de sfârșitul anului.

O dată cu dispariția conducătorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestați și judecați (nefiind aproape în totalitate condamnați), absorbiți în alte ordine militare, precum Cavalerii ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lăsați să se retragă și să trăiască în continuare în pace. E posibil ca unii să fi fugit în teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scoția excomunicată.  Prin decret papal, proprietatea templierilor a fost transferată Ordinului Ospitalierilor, ce a asorbit mulți dintre membrii templierilor. Practic, dizolvarea templierilor ar putea fi văzută drept unirea celor două ordine rivale.Unii Templieri s-au refugiat in Portugalia, unde au primit azil si unde si-au schimbat numele in Ordinul lui Cristos.

O parte dintre ei au ajuns deci in Scotia, unde, pe "scheletul" oferit de confreeriile de mesteri constructori, au cladit viitorul edificiu al Francmasoneriei. In Scotia exista si acum un edificiu straniu, care, prin anumite aspecte arhitecturale, aminteste de Templul din Ierusalim. Este vorba despre Capela Rosslyn, construita in anul 1440. Cercetatorii Knight si Lomas cred ca subteranele secrete ale acestei capele ciudate (pe ai carei pereti si coloane se pot recunoaste elemente ornamentale care amintesc de plante originare din America) adapostesc vestigiile descoperite de Templieri in Templul lui Solomon. Dar, pana acum, nimeni nu a putut confirma aceasta ipoteza. Si asta pentru ca actualii proprietari ai lacasului refuza cu indarjire sa permita efectuarea de cercetari in subteranele capelei.Ritul scotian rectificat este infiintat intre 1756 si 1760, de catre baronul Karl Gotthelf von Hund. Hund a recunoscut că ducea mai departe tradițiile cavalerilor templieri, carefuseseră constrânși la începutul secolului al XIV-lea de regimul lui Filip cel Frumos, regele Franței, să se autoexileze în Scoția. Membrii acestui ordin s-au autoproclamat„Cavaleri ai Templului“. El pretindea că ar transpune în viață ordinele unor„superiori necunoscuți“ a căror identitate și loc de reședință nu erau precizate niciodată, în timp ce alții au pretins că acești „superiori“ nu erau oameni. Majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susținătorii iacobiți ai Stuarților, care au murit sau și-au pierdut credința după înfrângerea tânărului pretendent la tron. Acesta a fost numit initial La Stricte Observance (Stricta Observanta) si isi revendica mostenirea Templiera. Ordin masonic crestin esoteric, este condus de catre Superiori Necunoscuti si este impartit in 9 provincii ( noua se spune ca au fost intemeietorii Ordinului Templier) pe intreg continentul european.Dupa moartea baronului von Hund, in 1776, Stricta Observanta Templiera va fi reformata de catre Willermoz si va deveni Ritul Scotian Rectificat, condus de o Mare Staretie, si isi afirma cu tarie caracterul ioanit si mostenirea prin filiatie a Cavalerilor Saraci ai lui Hristos, aparatori ai Templului din Ierusalim, cu alte cuvinte Templierii.

Povestea templierilor medievali secretoși însă puternici, în special persecuția și dizolvarea lor subită, a devenit o tentație pentru multe alte grupuri, care se folosesc de așa-zise legături cu templierii ca o modalitate de a-și îmbunătăți propria imagine sau de a crește misterul ce îi înconjoară. De exemplu, încă din anii 1700, Ritualul York a încorporat unele simboluri și ritualuri ale templierilor și au o filială numită astăzi Ordinul Cavalerilor Templieri. Suveranul Ordin Militar al Templului din Ierusalim, fondat în 1804, are un statut de organizație caritabilă non-guvernamentală, conform Organizației Națiunilor Unite. Deși nu există o legătură istorică clară între Cavalerii Templieri, care au fost desființați în anii 1300, și oricare dintre aceste organizații, care au apărut abia în anii 1700 se creează adeseori o confuzie publică și mulți scapă din vedere diferența de 400 de ani.

  

-Fondatorul Ordinii templiere Hugo di Paganis are sau nu origini italiene?

Templierii primilor ani par ca nu s-au nascut cu acele caracteristici ale calugarilor razboinici, asa cum probabil injust, sunt perceputi in istoria de acum, ci ca simpli specialisti in siguranta pelerinilor. Pentru aproape 20 de ani, intre 1110-1120, misiunea lor se desfasoara de-a lungul teritoriilor Pamantului Sfant prin acte de caritate si asistenta. 

Patru date fundamentale au semnalat istoria Cruciadelor precum si cea a Cavalerilor Templieri:

-         Cucerirea Ierusalimului, in 1099;

-         Intemeierea ordinii cavaleresti, cumva in jurul anului 1119;

-         Caderea ultimului bastion al regatului Ierusalimului si declinul ultimei cetati a crestinismului, Acra, in 1291.

Trebuie sa amintim ca Ordinile cavaleresti, cele care au generat figura monahului cavaler, au fost in numar de trei:

-         in 1113 Cavalerii de Malta (Ordinul Cavalerilor Ioaniți)

-         in 1119 Templierii;

-         1128 Cavalerii teutonici.

Se spune despre cei noua membrii fondatori ai Ordinii ca sunt de origine ebraica, fiind descendentii levitilor ajunsi in Europa dupa prima cadere a Templului. Levitii, cunoscuti si sub denumirea de "neaaroniti", constituiau acea categorie de slujitori ai Templului care se trageau din cei trei fii ai lui Levi, si anume: Gherson (ghersoniti), Cahat (cahatiti) si Merari (merariti). Acesti descendenti din neamul lui Levi, numiti "leviti", au fost randuiti de Domnul sa ajute preotilor, la Templu, in numele celor intai-nascuti ai lui Israel. Ei erau mijlocitori, intre preoti si popor.

Mario Moiraghi sustine o teza revoluzionara ce are legatura cu Ordinea Cavalerilor Templieri. In cartea sa, “Italianul ce a intemeiat Templarii”, atesta faptul ca maestrul acestei Ordini nu avea origini fraceze, ci italiene. In mod curent, despre Hugo di Paganis se spune ca ar provine din regiunea franceza Champagne si ca ar fi murit undeva prin 1136. Bernardo Giustinian, cel ce a publicat cartea “Istoria cronologica a originii Ordinilor Militare si a tuturor celor Religioase Cavaleresti” in 1692, a afirmat ca anul 1119 a fost cel in care ordinea “si stabili in corpo di Milizia Religiosa” si a indicat cu precizie originea italiana a lui Hugo. Locul nasterii sale se spune ca ar fi Nocera ( numitii “De Paganis” erau nobilii gentilomi/signori din Forenza si locul se gaseste undeva in extremul nord din Basilicata, nu departe nici de Puglia nici de Campania, Nocera situindu-se azi in Campania, dar apare localizata si in Basilicata in anumite documente); cei numiti De Paganis, s-au distribuit pe teritoriile italiene cuprinse intre Campania, Basilicata si Calabria. Data intemeierii Ordinii templierilor in 1119 , punea fel si fel de intrebari in legatura cu ce au facut acesti cavaleri pana in anul 1128, cand Consiliul din Troyes, i-a consacrat. Prin desfasurarea Consiliului din Troyes are loc oficializarea organizatiei, al carui nucleu puternic e constituit de Regola-Regola latina, rezultata unor prescripte religioase formale si exclusive.