“omul este cauza propriului sau rău”

 Omul face răul sub influenţa iadului şi binele sub influenţa lui Dumnezeu; dar cum omul crede că acţionează independent în tot ceea ce face, răul pe care îl comite devine al lui; astfel, nu Dumnezeu, ci omul este cauza propriului rău. Răul în om este iadul din el; căci e acelaşi lucru dacă vorbim despre rău sau despre iad. Cum omul este cauza propriului rău, el este cel care se condamnă singur la iad şi nu Dumnezeu. Dumnezeu e atât de departe de a-l arunca pe om în iad încât îl salvează de la el.  Omul are aceeaşi voinţă şi dragoste după moarte ca şi mai înainte. Cel ce voieşte şi iubeşte răul în lume, voieşte şi iubeşte acelaşi rău şi în cealaltă viaţă, iar atunci nu mai suportă să fie îndepărtat de el. Acesta e motivul pentru care omul ce trăieşte în rău e legat de iad şi se află de fapt acolo în ceea ce-i priveşte spiritul, iar după moarte nu doreşte nimic altceva decât să fie unde îi este răul; în consecinţă, omul este cel care se condamnă la iad după moarte şi nu Dumnezeu. Acesta este sensul focului din Cuvânt, unde se vorbeşte despre cei răi şi despre iad: „Căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum. Şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său” (Isaia 9: 17-19). Pe acest temei, omul care după moarte devine înger posedă o inteligenţă şi o înţelepciune incomparabil superioare celor pe care le-a avut pe când trăia în lume; căci atunci când trăia în lume, spiritul său era legat de trup şi se afla în lumea naturală. Motivul pentru care Dumnezeu permite chinurile din iad este că relele nu pot fi altfel îngrădite şi supuse. Singurul mijloc de a face asta şi, deci, de a păstra spiritele infernale între anumite limite este teama de pedeapsă. Nu există nici un alt mijloc; căci, fără teama de pedeapsă şi de chinuri, răul ar izbucni în nebunie şi totul ar fi distrus, la fel cum ar fi distrusă o împărăţie de pe pământ unde nu ar exista pedepse. Relele nu pot fi îndepărtate din om dacă acesta nu le vede în el, nu le recunoaşte, iar mai apoi dacă nu încetează să le dorească şi, în final, dacă nu le respinge. Până atunci ele nu sunt îndepărtate. Acest lucru nu ar putea fi efectuat dacă în om nu ar exista atât răul cât şi binele, căci binele îl ajută să vadă răul. Omul posedă libertate pentru a putea fi afectat de adevăr şi de bine, adică pentru a le putea iubi şi a le face ale lui.. sau asa cum spune Rudolf Steiner: Libertatea in acceptiunea sa este puterea de a refuza raul. Prin iad, omul devine propriul său rău, pe când cu ajutorul îngerilor din rai, el se află în Binele de la Dumnezeu.

E. Swedenborg