Inițierea, cunoscută sub numele de Recepție (receptio),
în cadrul Ordinului era un profund angajament și implica o ceremonie solemnă.
Necunoscuții erau descurajați a participa la ceremonie, ceea ce a trezit
suspiciuni în rândurile inchizitorilor medievali în timpul proceselor
ulterioare.
Admiterea
unui cavaler era precedata de o investigatie rezervata si era pronuntata de
catre un comandor de prestigiu, de obicei in fata unui demnitar si dupa ce a
fost suspus unui interogatoriu. Intrebarile esentiale erau adresate de trei
ori; erau concentrate si impedimentele: casatorie, datorii, apartenenta la un
alt Ordin, boli grave. Angajamentul spre ascultare era asa riguros incat
devenea ireversibil si era supus unor trei raspunsuri succesive.
Cerintele
esentiale erau in numar de trei:
-a
lasa in spate pacatele lumesti;
-
a sluji pe Dumnezeu;
-
a fi sarac si a face penitenta pentru salvarea sufletului.
Dupa
aceste preliminarii, adunarea monahala decidea daca e cazul ca adeptul sa fie
admis ca frate sau nu. Apoi, comandorul pronunta formula de admitere:
“Noi,
in Numele lui Dumnezeu si in Numele Sfintei Fecioare Maria, si in numele
monsignore-ului san Pietro di Roma, si din partea tatalui nostru –papa – si a
fratilor Templului, va admitem cu toate beneficiile casei, atat cele care vi
s-au consacrat cat si cele care urmeaza sa va fie, si admitem aceste beneficii
si tatalui vostru, mamei voastre si tuturor din familie pe care-i doriti. Si
dumneavoastra, primiti aceste beneficii ce le aveti acum si pe care le veti
avea si pe viitor. Asa noi va promitem paine, apa si alte lucruri esentiale
de-ale casei si multa munca si truda”
In
acel moment, comandorul punea mantia alba marcata cu rubinia cruce pe spatele
cavalerului si ii lega cordonul. Il pupa pe gura –era sarutul omagial al
loialitatii feudale. Capelanul si fratii intonau psalmul “Ecce quam bonum et
quam jucundum habitare fratres” (Ce minunat este si placut sa locuim impreuna ca fratii).
Noul
Templar era apoi initiat regulamentului Ordinii. Ii era explicat ca nu avea
dreptul sa se spele si sa se ingrijeasca , nici sa se duca sa calareasca ca
simplu divertisment, nici sa se indeparteze prea mult de “commenda”, nici sa se
duca la vanatoare (in afara leului),
fara aprobarea comandorului sau.
Rugaciunea
catre Fecioara Maria se auzea in tot Templu, era patroana Templului, iar cand
Templarul se afla in imposibilitatea de a lua parte la messa , trebuia sa
recite de 60 de ori Tatal Nostru (30 pentru morti, 30 pentru vii). Si trebuia
sa tina si postul cand Regola i-l prescria. Noul templar era instruit in
spiritul atributiilor sale pe timp de razboi, in timpul calatoriilor sale
calare, de a nu-si parasi niciodata echipa, de a nu-si abandona drapelul, de a
nu se retrage din lupta, de a nu refuza nicio batalie unu contra trei, in cazul
de captura sa nu promita vreo rascumparare si sa nu-si piarda niciodata
credinta in Hristos pentru faptul ca i-a salvat viata.
Noii
membri trebuiau să semneze de bună voie predarea întregii averi și proprietăți
Ordinului și să facă jurăminte de sărăcie, castitate, pietate și obediență. Majoritatea
fraților se alăturau pe viață, deși unora le era permis să se alăture și pe o
anumită perioadă de timp. Uneori, unui om însurat îi era permis să se alăture
dacă avea permisiunea soției, însă nu avea voie să poarte mantaua albă.
O
data pe saptamana, Templierii in fata adunarii trebuiau sa se acuze de
propriile pacate; nu pacatele pe care si le confesau capelanului, ci cele care
contraveneau Regolei. Pedepsele erau in functie de gravitatea greselii , dar
dupa cum apare in Egards, se tinea cont de varsta si de meritele celui ce
savarsea pacatul. Se putea ajunge la o pedeapsa usoara, pierderea temporana a
imbracamintei de investitura si deci a status-ului, pana la expulzarea
definitiva din Ordine (aceasta in cazul uciderii unui crestin, a sadomiei, tradarii
, ereziei, furtului , razvratirii)
Nessun commento:
Posta un commento