Culoarea gandurilor

Un gând izvorât dintr-o pornire senzoriala a omului are alta culoare decât gândul pus în slujba cunoasterii pure, a frumusetii nobile sau a binelui etern. Culoarea sa corespunde caracterului gândului.Gândurile care izvorasc din viata senzoriala strabat lumea sufleteasca în nuante de culoare rosie. Un gând prin care gânditorul se ridica la o cunoastere superioara apare într-un frumos galben deschis. Un gând care izvoraste din iubire devotata radiaza într-un roz splendid. Si asa cum în forma de aparitie suprasensibila a unui gând se exprima continutul gândului, tot astfel în aceasta se exprima si precizia sa mai mare sau mai mica. Gândul precis al gânditorului se arata ca o formatiune cu contururi clare; reprezentarea confuza apare ca o formatiune noroasa, cu contururi estompate. Sufletul traieste în fata unei culori fizice nu numai impresia sensibila, ci are si o traire sufleteasca în contact cu ea. Aceasta traire sufleteasca este o alta atunci când sufletul percepe – prin intermediul ochiului – o suprafata galbena, o alta când percepe o suprafata albastra. Aceste trairi le putem numi „trairea în galben” sau „trairea în albastru”. Sufletul care a pasit pe calea cunoasterii are aceeasi „traire în galben” fata de trairile sufletesti active ale altor fiinte; el are o „traire în albastru” fata de dispozitiile sufletesti pline de devotament. Esentialul nu consta în faptul ca „vazatorul”, care are o reprezentare a unui alt suflet, sa vada „albastrul” asa cum vede acest „albastru” în lumea fizica, ci esentialul consta în trairea care îl îndreptateste sa numeasca aceasta reprezentare „albastra”, asa cum omul fizic numeste o perdea, de pilda, „albastra”.

Rudolf Steiner

Gandul- purtator al Adevarului

Orice idee care nu devine în tine un ideal, distruge în sufletul tău o forţă; orice idee care devine un ideal, naşte în tine forţe ale vieţii. Sufletul nu vede; dar el este cuprins, prin acest sentiment, de puterea adevarului; si atunci, încetul cu încetul, adevarul se va apropia de suflet si îi va deschide „simtul superior”. Aceasta va dura la unii mai mult timp, la altii mai putin; cel ce are rabdare si perseverenta va atinge acest tel. – Caci, chiar daca nu orice orb din nastere poate fi operat, fiecare ochi spiritual poate fi deschis, si deschiderea lui nu este decât o chestiune de timp.

 Omul “apartine” a trei lumi. Prin trupul sau, apartine lumii pe care o percepe cu acest trup; prin sufletul sau, îsi cladeste propria sa lume; prin spiritul sau i se reveleaza o lume care este superiora celorlalte doua. Omul se poate lamuri în mod corect asupra lui însusi numai daca îsi clarifica importanta gândirii în cadrul entitatii sale. Creierul este instrumentul trupesc al gândirii. Dupa cum omul poate vedea culorile numai cu un ochi bine format, tot astfel creierul, format corespunzator, îi serveste pentru a gândi. Întregul trup uman este astfel alcatuit încât îsi gaseste încoronarea în organul spiritului, în creier. Putem întelege structura creierului uman numai daca îl consideram în legatura cu rolul sau. Acesta consta în a fi baza trupeasca a spiritului gânditor.

“Caci cu cât se umple sufletul mai mult de Adevar si Bine, cu atât mai larg si mai cuprinzator devine Vesnicul în el. – Pentru acela care poate sa „vada” sufletul, stralucirea care porneste de la omul ce si-a extins Vesnicul din el este un adevar tot atât de real pe cât este pentru ochiul sensibil lumina care radiaza de la o flacara.” Rudolf Steiner.

Tendinta spre perfectiune a sufletului

O lovitura de destin care îl loveste pe om în viata sa din lumea fizica poate sa para, pentru structura sufleteasca a acestei vieti, ceva cu totul opus vointei sale: în viata dintre moarte si o noua nastere domneste în suflet o putere asemanatoare vointei care da omului directia spre trairea acestei lovituri de destin. Sufletul vede, într-o anumita masura, ca din vieti pamântesti anterioare i-a ramas o imperfectiune, care provine dintr-o fapta urâta, sau dintr-un gând urât. Intre moarte si o noua nastere apare în suflet impulsul asemanator vointei de a compensa aceasta imperfectiune. De aceea, sufletul primeste în sine tendinta de a se arunca într-o nenorocire în viitoarea sa viata pamânteasca pentru a obtine astfel, prin acea suferinta, compensarea pe care o cauta. Dupa nasterea în corpul fizic, sufletul nu banuieste, atunci când îl loveste o nenorocire, ca în viata pur spirituala dinainte de nastere el însusi si-a hotarât directia catre aceasta lovitura de destin. Asadar, ceea ce pare cu totul nevrut din punct de vedere al vietii pamântesti, este voit de suflet în cele suprasensibile. „Din Vesnicie îsi determina omul viitorul„ Rudolf Steiner

Cele Sapte Corpuri ale Fiintei Umane

Fiinţa Umană are Şapte Corpuri.

Cele Şapte Corpuri ale Omului sunt următoarele:

CORP FIZIC

CORP VITAL

CORP ASTRAL SAU DE DORINŢE

CORP MENTAL

CORP CAUZAL SAU AL VOINŢEI

CORP AL CONŞTIINŢEI

CORP AL INTIMULUI

Prin cele trei parti: trup fizic, trup al vietii si trup sufletesc, sufletul apartine lumii trecatoare; prin celelalte patru parti, el îsi are radacina în vesnicie. În „sufletul unitar”, cele trecatoare si cele vesnice sunt legate în mod indistinct. “La moarte, cele trei „parti inferioare ale sufletului” intra în combinatie cu entitatea trecatoare a lumii; cele patru parti superioare se încadreaza în Vesnicie” Rudolf Steiner

In lumea spirituala exista acea odihna, acea liniste de natura spirituala care se afla în perfecta armonie cu miscarea activa. Ea poate fi comparata cu multumirea calma si fericirea spiritului, fericire care se manifesta în actiune, nu în lipsa de activitate.

Spiritul poporului (Spiritul national)

 Acesta nu se manifesta în mod direct sub forma sensibila. El se exprima în senzatiile, sentimentele, înclinatiile s.a.m.d., care sunt comune unui întreg popor. Este o entitate care nu se întrupeaza fizic, dar care îsi plasmuieste trupul din substanta lumii sufletesti, asa cum omul si-l plasmuieste pe al sau în mod fizic vizibil. Acest trup sufletesc al Spiritului poporului este ca un nor în care traiesc membrii unui popor, a carui activitate apare în sufletele acestor oameni, dar care nu îsi are originea în aceste suflete însesi. Pentru cel care nu îsi reprezinta în acest fel Spiritul poporului, acesta nu ramâne decât o imagine-gând schematica, fara fiinta si viata, adica o abstractiune goala.

Rudolf Steiner

Atitudinea cercetatorului in sondarea lumii spirituale

"Tu nu trebuie sa crezi în cele ce îti spun, ci sa le gândesti, sa faci din acestea continutul propriei tale lumi de gândire, si atunci gândurile mele, ele însele, vor actiona în tine în asa fel încât vei recunoaste adevarul lor." Rudolf Steiner 

 Aceasta trebuie sa fie atitudinea cercetatorului spiritual. puterea de a întelege adevarul porneste din interiorul celui care primeste. Sa lasam sa ne vorbeasca obiectele si evenimentele mai mult decât sa vorbim noi despre ele. Sa înabusim în noi ceea ce plasmuieste un gând sau altul, si sa lasam ca gândurile sa fie provocate exclusiv de ceea ce este în afara noastra. Cercetatorul nu-si spune niciodata numai: ah, cât sufar, cât ma bucur, ci întotdeauna: cum vorbeste suferinta, cum vorbeste bucuria. El se ofera pentru a lasa sa actioneze asupra lui placerea si bucuria lumii exterioare. Prin aceasta se dezvolta în om un mod cu totul nou de a se situa fata de lucruri. Înainte, omul facea ca o impresie sau alta sa fie urmata de o actiune sau alta, deoarece impresiile îl bucurau sau îi produceau neplacere. Acum însa, placerea si neplacerea devin si organele prin care lucrurile îi spun cum sunt ele, conform esentei lor. Din simple sentimente, placerea si durerea devin în el organe de simt prin care se percepe lumea exterioara. Ochiul nu poate fi de folos corpului decât prin faptul ca este un organ de transmitere a impresiilor sensibile; placerea si durerea vor deveni ochi sufletesti daca vor înceta sa aiba valoare numai în sine si vor începe sa reveleze propriului suflet, sufletul altuia. În viata de toate zilele oamenii se lasa determinati în actiunile lor de ceea ce îi satisface în mod personal si de ceea ce le aduce lor roade. Prin aceasta, ei impun punctul de vedere al personalitatii lor cursului fenomenelor lumii. Ei nu împlinesc adevarul, care este înscris în legile lumii spirituale, ci cerintele bunului lor plac. Renuntarea la roadele actiunilor care vizeaza personalitatea, renuntarea la tot ce este arbitrar: acestea sunt legile severe pe care trebuie sa si le poata trasa el însusi.. Esentialul este tocmai ca omul sa nu-si fixeze teluri din punctul sau de vedere egoist, ci sa se daruiasca dezinteresat si sa se lase condus de spirit. Nu vointa umana egoista poate sa dea prescriptii adevarului, ci acest adevar însusi trebuie sa ajunga suveran în om, sa-i patrunda întreaga fiinta si sa faca din el o imagine a legilor eterne ale tarii spiritului. El devine, prin aceasta, absolut modest – lipsit de aroganta –, un mesager al lumii adevarului si frumosului. Astfel, devenit mesager al acestei lumi, el ajunge sa fie participant la lumea spirituala. Si prin aceasta el se înalta pe scara evolutiei din treapta în treapta. Caci numai prin contemplare nu se poate ajunge la viata spirituala, la ea trebuie sa ajungem si prin traire.

Lumea perceputa prin cele 7 regnuri

În animal, spiritul se simte suflet; el înca nu se poate cuprinde ca spirit. În om, spiritul se recunoaste ca spirit, chiar daca – din cauza conditiilor fizice – el nu se poate recunoaste decât ca un reflex cu caracter de umbra al spiritului, ca gând. – În acest sens, se împarte lumea dupa cum urmeaza:

1. regnul fiintelor arhetipale fara forma (primul regn elemental);

2. regnul fiintelor creatoare de forma (al doilea regn elemental);

3. regnul fiintelor sufletesti (al treilea regn elemental);

4. regnul formelor create (cristalele);

5. regnul ale carui forme devin perceptibile prin simturi, dar la care mai lucreaza si fiintele creatoare de forma (regnul vegetal);

6. regnul ale carui forme devin perceptibile prin simturi, dar la care, în afara de entitatile creatoare de forma, mai lucreaza si acelea care se exprima în trairile sufletesti (regnul animal);

7. regnul ale carui forme sunt perceptibile prin simturi, dar la care, pe lânga entitatile creatoare de forma, pe lânga acelea care se exprima în trairile sufletesti, mai lucreaza si spiritul, plasmuindu-se sub forma gândului în cadrul lumii sensibile (regnul uman)

De aici rezulta cum se leaga partile constitutive ale omului care traieste în trup, de lumea spirituala. Corpul fizic, trupul eteric, trupul sufletesc senzitiv si sufletul întelegerii trebuie privite ca arhetipuri ale tarii spiritelor condensate în lumea sensibila. Corpul fizic ia nastere prin faptul ca arhetipul omului se condenseaza pâna la aparenta sensibila. De aceea acest trup fizic îl mai putem numi si entitate din primul regn elemental condensata pâna la manifestarea fizica. Trupul eteric ia nastere prin faptul ca forma aparuta astfel este mentinuta în stare de mobilitate datorita unei entitati care îsi întinde activitatea în lumea sensibila, dar care, ea însasi, nu devine vizibila pentru simturi. Daca vrem sa caracterizam complet aceasta entitate, trebuie sa spunem ca ea îsi are originea în cele mai înalte regiuni ale tarii spiritelor si ca apoi, în regiunea a doua, se plasmuieste drept arhetip al vietii. Ca arhetip al vietii, ea actioneaza în lumea sensibila. În mod asemanator, si entitatea care cladeste trupul sufletesc senzitiv îsi are originea în cele mai înalte domenii ale tarii spiritelor si se plasmuieste apoi, în regiunea a treia a acestei lumi, drept arhetip al lumii sufletesti si actioneaza, ca atare, în lumea sensibila. Dar sufletul întelegerii se formeaza prin faptul ca arhetipul omului gânditor se plasmuieste ca gând în regiunea a patra a tarii spiritelor si actioneaza ca atare, în mod direct, ca entitate umana gânditoare, în lumea sensibila. – În acest fel se situeaza omul în cadrul lumii sensibile; în acest fel lucreaza spiritul asupra corpului fizic, asupra trupului eteric si asupra trupului sufletesc senzitiv. În acest fel se manifesta spiritul în sufletul întelegerii. – Asadar asupra celor trei parti inferioare ale omului lucreaza arhetipurile sub forma de entitati, care sunt, într-un anumit fel, exterioare lui; în sufletul întelegerii el ajunge sa lucreze (în mod constient) asupra lui însusi. – Si entitatile care lucreaza asupra corpului sau fizicului sunt aceleasi care plasmuiesc si natura minerala. Asupra trupului sau eteric actioneaza acele entitati care actioneaza si în regnul vegetal, iar asupra trupului sau sufletesc senzitiv lucreaza entitati de felul celor care lucreaza în regnul animal, entitati imperceptibile pentru simturile fizice, dar care îsi întind activitatea lor în aceste regnuri.

Rudolf Steiner