Tendinta spre perfectiune a sufletului

O lovitura de destin care îl loveste pe om în viata sa din lumea fizica poate sa para, pentru structura sufleteasca a acestei vieti, ceva cu totul opus vointei sale: în viata dintre moarte si o noua nastere domneste în suflet o putere asemanatoare vointei care da omului directia spre trairea acestei lovituri de destin. Sufletul vede, într-o anumita masura, ca din vieti pamântesti anterioare i-a ramas o imperfectiune, care provine dintr-o fapta urâta, sau dintr-un gând urât. Intre moarte si o noua nastere apare în suflet impulsul asemanator vointei de a compensa aceasta imperfectiune. De aceea, sufletul primeste în sine tendinta de a se arunca într-o nenorocire în viitoarea sa viata pamânteasca pentru a obtine astfel, prin acea suferinta, compensarea pe care o cauta. Dupa nasterea în corpul fizic, sufletul nu banuieste, atunci când îl loveste o nenorocire, ca în viata pur spirituala dinainte de nastere el însusi si-a hotarât directia catre aceasta lovitura de destin. Asadar, ceea ce pare cu totul nevrut din punct de vedere al vietii pamântesti, este voit de suflet în cele suprasensibile. „Din Vesnicie îsi determina omul viitorul„ Rudolf Steiner