Dualitatea spiritului

Sufletul preda spiritului ceea ce a primit de la trup. – Prin aceasta, spiritul omului poarta în sine, în fiecare clipa a vietii sale, o dualitate. În primul rând, el poarta în sine legile eterne ale Adevarului si ale Binelui si, în al doilea rând, amintirea trairilor din trecut. Ceea ce înfaptuieste este întreprins sub influenta acestor doi factori. De aceea, daca vrem sa întelegem un spirit uman, trebuie sa stim doua lucruri despre el: mai întâi, cât i s-a revelat din ceea ce este etern, si apoi câte comori ale trecutului se afla în el. Spiritul omului creste prin trairile elaborate. – Asadar, chiar daca vietuirile trecute nu pot fi gasite în spirit, pastrate ca într-un depozit, efectele lor pot fi totusi gasite în facultatile pe care si le-a dobândit omul. Ca om fizic, descind din alti oameni fizici, deoarece am aceeasi forma ca întreaga specie umana. Asadar, însusirile speciei le-am putut dobândi în cadrul speciei prin ereditate. Ca om spiritual, eu am forma mea proprie, asa cum am propria mea biografie. Prin urmare, nu pot avea aceasta forma de la nimeni altul decât de la mine însumi deoarece n-am venit în lume cu predispozitii sufletesti nedeterminate, ci determinate. Ca om spiritual, eu trebuie sa fi existat înainte de nasterea mea. În înaintasii mei, desigur, nu am existat, caci ei sunt diferiti de mine ca oameni spirituali. Biografia mea nu se poate explica dintr-a lor. Ca fiinta spirituala, eu trebuie mai curând sa fiu repetarea unei fiinte din a carei biografie sa se poata explica a mea. Asa cum forma umana fizica este o continua repetare, o reîntrupare a entitatii umane ca specie, tot asa, omul spiritual trebuie sa fie o reîntrupare a aceluiasi om spiritual. Caci, ca om spiritual, fiecare din noi este propria sa specie. Rudolf Steiner