Atitudinea cercetatorului in sondarea lumii spirituale

"Tu nu trebuie sa crezi în cele ce îti spun, ci sa le gândesti, sa faci din acestea continutul propriei tale lumi de gândire, si atunci gândurile mele, ele însele, vor actiona în tine în asa fel încât vei recunoaste adevarul lor." Rudolf Steiner 

 Aceasta trebuie sa fie atitudinea cercetatorului spiritual. puterea de a întelege adevarul porneste din interiorul celui care primeste. Sa lasam sa ne vorbeasca obiectele si evenimentele mai mult decât sa vorbim noi despre ele. Sa înabusim în noi ceea ce plasmuieste un gând sau altul, si sa lasam ca gândurile sa fie provocate exclusiv de ceea ce este în afara noastra. Cercetatorul nu-si spune niciodata numai: ah, cât sufar, cât ma bucur, ci întotdeauna: cum vorbeste suferinta, cum vorbeste bucuria. El se ofera pentru a lasa sa actioneze asupra lui placerea si bucuria lumii exterioare. Prin aceasta se dezvolta în om un mod cu totul nou de a se situa fata de lucruri. Înainte, omul facea ca o impresie sau alta sa fie urmata de o actiune sau alta, deoarece impresiile îl bucurau sau îi produceau neplacere. Acum însa, placerea si neplacerea devin si organele prin care lucrurile îi spun cum sunt ele, conform esentei lor. Din simple sentimente, placerea si durerea devin în el organe de simt prin care se percepe lumea exterioara. Ochiul nu poate fi de folos corpului decât prin faptul ca este un organ de transmitere a impresiilor sensibile; placerea si durerea vor deveni ochi sufletesti daca vor înceta sa aiba valoare numai în sine si vor începe sa reveleze propriului suflet, sufletul altuia. În viata de toate zilele oamenii se lasa determinati în actiunile lor de ceea ce îi satisface în mod personal si de ceea ce le aduce lor roade. Prin aceasta, ei impun punctul de vedere al personalitatii lor cursului fenomenelor lumii. Ei nu împlinesc adevarul, care este înscris în legile lumii spirituale, ci cerintele bunului lor plac. Renuntarea la roadele actiunilor care vizeaza personalitatea, renuntarea la tot ce este arbitrar: acestea sunt legile severe pe care trebuie sa si le poata trasa el însusi.. Esentialul este tocmai ca omul sa nu-si fixeze teluri din punctul sau de vedere egoist, ci sa se daruiasca dezinteresat si sa se lase condus de spirit. Nu vointa umana egoista poate sa dea prescriptii adevarului, ci acest adevar însusi trebuie sa ajunga suveran în om, sa-i patrunda întreaga fiinta si sa faca din el o imagine a legilor eterne ale tarii spiritului. El devine, prin aceasta, absolut modest – lipsit de aroganta –, un mesager al lumii adevarului si frumosului. Astfel, devenit mesager al acestei lumi, el ajunge sa fie participant la lumea spirituala. Si prin aceasta el se înalta pe scara evolutiei din treapta în treapta. Caci numai prin contemplare nu se poate ajunge la viata spirituala, la ea trebuie sa ajungem si prin traire.