“Nu există credinţă dacă nu există dragoste”

 Se presupune că există credinţă atâta timp cât sunt crezute dogmele bisericii iar cei care cred au credinţă. Totuşi, doar a crede nu înseamnă a avea credinţă, ci a voi şi a face ceea ce este crezut înseamnă a avea credinţă. Atunci când doctrinele bisericii sunt doar crezute, ele nu pătrund în viaţa omului, ci numai în memoria lui şi de aici în gândurile omului exterior. Ele nu intră în viaţa sa înainte de a pătrunde în voinţa sa şi de aici în faptele sale, căci doar atunci putem spune că există credinţă în spiritul omului.Voinţa este receptacolul iubirii, iar intelectul, a cărui funcţie este gândirea, este receptacolul credinţei. Un om poate cunoaşte, gândi şi înţelege multe lucruri, dar cele care nu sunt în acord cu voinţa sau iubirea sa, el le respinge atunci când este lăsat singur să mediteze după propria sa voinţă sau iubire. În spirit, omului îi rămâne numai ceea ce a pătruns în voinţa şi iubirea sa; a dori adevărul pentru că este adevăr, înseamnă de asemenea a recunoaşte şi a iubi pe Dumnezeu. Acestea două sunt legate una de alta şi sunt de asemenea privite ca fiind una şi aceiaşi în cer, pentru că „Sfera Divină a Domnului în rai este Adevărul Divin”, Cei care primesc adevărul şi îşi conduc viaţa după el, devin astfel îngeri în ceruri. Aceste lucruri sunt spuse pentru a se putea face cunoscut ce înseamnă credinţa. Credinţa nu înseamnă numai a crede, ci a vrea şi a face şi de aceea nu există credinţă dacă nu există iubire. Compasiunea sau iubirea înseamnă a vrea şi a face. Cei care erau convinşi că ei aveau credinţă au fost conduşi într-o societate angelică, unde exista credinţă adevărată şi atunci când au fost puşi să comunice cu îngerii şi-au dat seama clar că nu aveau credinţă, ceea ce au mărturisit mai apoi în prezenţa multora. Acelaşi lucru li s-a arătat prin alte mijloace şi celor care îşi făcuseră o profesie din credinţă, considerând că ei cred, dar fără a duce o viaţă de credinţă, adică de dragoste. Fiecare dintre ei a mărturisit atunci că nu avea credinţă, pentru că ei nu aveau nimic din ea în viaţa spiritelor lor, ci numai în anumite gânduri exterioare ei, în timp ce trăiau în trup. Acolo unde nu există iubire, nu există nici bine spiritual, pentru că binele apare doar din iubire. E.Swedenborg