Descopeream în spirit că ceea ce pleacă din centrum însuşi, care e amor, este Sfântul Duh, reprezentat prin apă, căci este numit de asemenea aqua sau unda. Când ai iubirea în spirituali, adică aceea care nu merge la sine însăşi sau la societate, ci la Hristos, iubirea ce constituie de asemenea centrul, atunci te găseşti în adevărata stare: Hristos este finis ultimum, alţii sunt fines medii, aceştia de pe urmă ducând la primul.
Facă-se voia Ta, eu sunt al Tău şi nu al meu, m-am dat Domnului Nostru ca el să facă cu mine ce vrea după plăcerea Sa. Nu vreau să fiu al meu, sunt sigur şi cred că Tu, o, Doamne, vei permite să fiu al Tău în toate zilele vieţii mele şi nu-mi vei lua Sfântul Tău Duh care mă fortifică şi mă susţine.
Fiul lui Dumnezeu este iubirea; El e cel care, pentru a face bine speciei umane, a luat asupra sa nu numai păcatele ei, ci şi pedepsele cele mai grele; “căci dacă justitia domnea, misericordia trebuia să aibă loc per amorem.” Tot ce e iubire pentru ceva, trebuie sa-l iubeşti nu ca pe un medium către unicul amorem, care merge la Dumnezeu şi la Iisus Hristos – ci iubirea cea mai profundă pentru Dumnezeu, se expima prin faptul ca nu mai simţi nici o altă iubire decât aceea pe care o găseşti în încrederea în Dumnezeu.
Nessun commento:
Posta un commento