“Dumnezeu a proiectat in cea mai subtila esenta a ta-energia Inceputului. In adnacul fiintei tale, pastrezi amintirea Intregului si sentimentul de Acasa. Ele te indeamna sa renunti la iluzia separarii, sa te cauti pe tine insuti adanc in interiorul tau, scotand la lumina Adevarul si amintirea Sinelui tau.”
Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste, drama “Iona” da nastere, de-a lungul celor patru tablouri, la interogatii existentiale grave, privitoare la: viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura, ea se incadreaza in teatrul de idei, devenind un adevarat poem dramatic al nelinistii metafizice.La o prima lectura, actiunea ar putea fi rezumata astfel: Un pescar sarac, Iona, pe care norocul mereu il ocoleste, sta in gura unui peste urias si isi arunca navodul intr-o mare ostila, care refuza sa-i dea macar un peste, imagine simbolica ce vrea sa evidentiaeze ca el, Iona, si-a pierdut capacitatea genetica originara. La un moment dat, gura pestelui se deschide si Iona este proiectat in adancurile stomacului sau, ai carui pereti antrenati in “vesnica mistuire” alcatuiesc un spatiu inchis, angoasant, un labirint din care omul va incerca sa se elibereze. Spintecand burta primului peste, acesta constata ca a nimerit intr-o alta burta (cea a pestelui al doilea care intre timp il inghitise pe primul). Tentativa de eliberare se repeta, in final, omul ajungand pe o plaja pustie inconjurata de un orizont format din burti de peste.
Neacceptand destinul ca pe o fatalitate, personajul Iona, din opera cu acelasi nume a lui Marin Sorescu, se va zbate pentru a iesi din aceasta situatie, pentru o solutie, facand nenumarate reflectii cu privire la: iubire, progres, conflictul intre generatii, platitudinea vietii cotidiene, incercand in acest mod sa instituie o normalitate a absurdului. In marea sa aventura a cunoasterii totul ii este potrivnic marea fiind in naruire, apa circula dezordonat …Spintecand burta balenei pentru a gasi o iesire, Iona nimereste in alta burta si gestul se multiplica in serie, absurdul fiind iremediabil, definind orizontul uman un sir nesfarsit de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul. Semnificativa este si ideea asezarii unei banci in largul marii gest al Creatorului in zbaterea sa de a lasa ceva in urma, El fiind cel care ne ofera o infinitate de solutii pentru salvarea noastra prin iesirea din iluzia trairii in singuratate, in separatie de tot ce ne inconjoara.
Opera “Iona” a lui Marin Sorescu poate reprezenta o chemare in redescoperirea esentei noastre, noi fiind simbolizzati drept scantei divine ale Tatalui Ceresc: “Razbim noi cumva la Lumina!”, fiind expesii ale iubirii care ne leaga pe toti, avand in noi forta divina necesara pentru a scapa de iluzia trairii in singuratate. E nevoie de constientizarea acestei puteri nelimitate pe care punand-o apoi in practica ne vom amintii cine suntem si unindu-ne cu Tatal , ne vom regasi pacea Eterna in Unitatea Fiintei Universale.Alcatuita ca un dialog intre Iona si dublul sau, drama releva, nevoia de comunicare intr-o lume perceputa a singuratatii, a separarii in definitiv, dorul de a vedea “pe cineva mergand pe drum” se converteste in acuta constiinta a singuratatii omului in Univers. In acest context, cuvintele “E tare greu sa fii singur” devin drama existentiala.
Cea dintai semnificatie a finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau.Personajul Iona a lui Marin Sorescu simbolizeaza umanitatea prelungita in timp si spatiu ca serie biologica de stereotipii; experienta umana se explica prin faptul ca ne scapa mereu cate ceva din viata si de aceea trebuie sa ne nastem mereu. Ultima “plecare” a lui Iona (“Plec din nou”) face din Om un Ulysse tragic incercand mereu sa se intoarca in Ithaca (ideal de neatins). De altfel, motivul idealului este sugerat prin prezenta in decor a unei mori de vant – simbol care il transforma pe Iona intr-un Don Quijote sublim, un pescuitor de nori, care ignora conditia sa de fiinta fragila, traitoare pe un “ou clocit” (increatul care si-a pierdut puritatea).Spre a te vindeca de actiunea timpului, trebuie sa te intorci inapoi, sa dai de inceputul lumii. Maretia personajului consta in gestul sau final: spintecandu-si abdomenul, asa cum facuse si cu burtile pestilor, Iona se contopeste cu Fiinta universala. Poate ca acesta ar fi sensul ultimei sale replici, relevand optimismul personajului in Unirea cu Absolutul si regasirea fericirii in unime: “Razbim noi cumva la lumina”. Iona strabate un traseu initiatic arhetipal„Din Vesnicie îsi determina omul viitorul” spune Rudolf Steiner Asadar lumea pamânteasca este scena activitatii creatoare, prin esenta si, în acelasi timp, a învatarii, prin experienta umana.
De la Iona, arhetip al omului prizonier al primejdiilor si al fatalitatii, se intrevede cel al omului liber, co-participant la Creatie, constinetizandu-si esenta divina si invatand din experienta umana. “Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte Nu ştii că atingând pe-un singur om/I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere./Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă/Şi-n mii ea atunci va trezi/Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ:/Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.”M. Eminescu
Nessun commento:
Posta un commento