domenica 2 dicembre 2012

Lumea de după moarte în teologia catolica



Teologia catolică are opinii similare celor ortodoxe, cu câteva diferenţe. Catehismul Bisericii Catolice porneşte de la afirmaţiile des întâlnite în Noul Testament, după care Hristos a înviat din morţi. Aceasta presupune că Mântuitorul a coborât în lăcaşul morţilor, adică în Iad, Şeol sau Hades, ţinând seama că Paradisul a fost închis pentru oameni odată cu căderea proto-părinţilor. Deşi toţi oamenii până la Iisus au ajuns în Şeol după moarte, nu înseamnă că soarta lor a fost identică, după cum ne indică parabola săracului Lazăr. Scopul coborârii în lumea morţilor trebuie legat de dorinţa lui Dumnezeu de a elibera pe drepţii morţi înainte de moartea şi învierea lui Hristos, dar şi de împlinirea menirii sale, prin propovăduirea Evangheliei şi morţilor, după cum spune Sfântul Apostol Petru:
„Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oamenii” (1 Petru, 4:6).
Moartea trupească este naturală, până la un anumit punct, dar din perspectiva credinţei, este „plata păcatului” (Romani, 6:23). Pentru cei care mor în harul lui Hristos, ea este o participare la moartea Domnului, pentru a putea participa şi la învierea Lui.
Moartea a intrat în lume ca o consecinţă a păcatului, dar a fost transfigurată de Hristos prin moartea şi învierea Sa. De la Hristos încoace, credinciosul moare cu speranţa fericirii veşnice în Paradis:
„Vrednic de crezare e cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El” (2 Timotei, 2:11).
Moartea are loc o singură dată, după cum viaţa este una singură, după cum Sfântul Apostol Pavel spune:
 „...este rânduit oamenilor o dată să moară” (Evrei, 9:27)
şi de aceea trebuie să fim pregătiţi în permanenţă pentru trecerea noastră la viaţa veşnică:
„În toate faptele şi în toate gândurile ar trebui să te porţi ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Dacă ai avea conştiinţa curată, nu te-ai teme prea mult de moarte. Ar fi mai bine să te păzeşti de păcat decât să fugi de moarte. Dacă azi nu eşti gata, cum vei fi gata mâine?” (Toma de Kempis, Imitatio Christi, I, 23, 1);
„Moartea pune capăt vieţii oamenilor ca timp oferit pentru primirea sau refuzarea harului dumnezeiesc manifestat în Hristos”.
Noul Testament prezintă mai multe dovezi despre o judecată particulară imediat după moarte: parabola săracului Lazăr, promisiunea făcută pe Cruce de Hristos tâlharului cel bun, pasajul amintit mai sus din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel [„...este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei, 9:27)], ş.a. Conform faptelor sale, fiecare om va primi răsplata veşnică, fie intrând în „fericirea Cerului”, uneori după trecerea printr-o purificare, fie spre osândă veşnică.
Conform unui document magisterial, sufletele desăvârşite se află în comuniune cu Preasfânta Treime, Sfânta Fecioară, cu îngerii şi sfinţii şi:
„...au văzut şi văd esenţa divină cu o viziune intuitivă şi chiar faţă în faţă, fără mijlocirea nici unei făpturi”.
 În descrierea Paradisului, Scriptura ne vorbeşte în imagini plăcute şi pe înţelesul nostru: viaţă, lumină, pace, ospăţ, vin, grădină. Dar toate aceste imagini nu pot fi decât descrieri palide, adecvate imaginarului nostru, căci:
„Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni, 2:9).
Se recunoaşte prin aceasta că omul nu poate avea decât indicii mărunte şi irelevante despre lumea de dincolo, pe care o va cunoaşte deplin doar după ce ieşirea din trup, adică după ce „carnea” nu va mai fi stavilă în perceperea unei lumi diferite de cea materială.
Cei care mor în harul lui Dumnezeu, dar într-o stare imperfectă pe drumul desăvârşirii, deşi vor obţine mântuirea veşnică, vor suferi după moarte o purificare pentru a dobândi starea de sfinţenie necesară intrării în fericirea fără sfârşit. Această purificare poartă numele de Purgatoriu, a cărui existenţă este indicată de o serie de texte nou-testamentare:
„...el, însă, se va mântui, dar aşa ca prin foc” (1 Corinteni, 3:15)
„Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos” (1 Petru, 1:7);
„Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ” (Matei, 5:26);
„Celui care va zise cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei, 12:32),
de unde teologii au concluzionat că alte păcate pot fi iertate în veacul acesta, iar altele în veacul viitor.
Un alt text argumentativ este fragmentul din Cartea a doua a Macabeilor, care spune:
„Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint, a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor!
Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi.
Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.
Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat” (2 Macabei, 12:43-46).
De aici este revendicat folosul rugăciunii Bisericii pentru morţi, ca şi a altor practici, cum este pomana, indulgenţele şi faptele de pocăinţă în favoarea celor răposaţi. În felul acesta, prin practicile Bisericii, cei aflaţi în Purgatoriu pot ajunge la vederea veşnică a lui Dumnezeu.
Nu putem fi împreună cu Dumnezeu decât dacă alegem în mod liber să-L iubim. Şi nu putem să-L iubim dacă alegem să păcătuim grav împotriva Lui, împotriva aproapelui nostru sau împotriva noastră. Învăţătura Bisericii catolice pune accent pe libertatea persoanei umane de a alege mântuirea sau pedeapsa veşnică. Prin opţiunile de zi cu zi, prin comportamentul omului faţă de Dumnezeu sau de aproapele său, această alegere transpare. A muri în păcat de moarte fără căinţă şi dezlegare înseamnă opţiunea de a rămâne în permanenţă despărţit de Dumnezeu şi de dragostea Lui. Această stare de autoexcludere definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu şi sfinţii Săi poartă numele de Iad:
„Pedeapsa principală a Iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viaţa şi fericirea pentru care a fost creat şi după care aspiră”.
Judecata finală, când toţi morţii vor învia, va avea loc la a doua venire, de data aceasta în slavă, a lui Hristos. La acea dată, prin Fiul său Isus Hristos, Tatăl îşi va rosti atunci cuvântul definitiv asupra întregii istorii. Doar atunci vom cunoaşte sensul ultim al întregii lucrări a creaţiei şi a întregii iconomii a mântuirii şi vom înţelege căile pe care Providenţa a călăuzit lumea întreagă spre scopul său final.
„Judecata de pe urmă va arăta că dreptatea lui Dumnezeu e biruitoare asupra tuturor nedreptăţilor săvârşite de creaturile Lui şi că iubirea Lui e mai puternică decât moartea”.

Credinţa în viaţa veşnică este cheia de boltă a edificiului creştin. 
Sfântul Apostol Pavel , în Epistola întâia către Corinteni, scria:

12.
Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13.
Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14.
Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15.
Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16.
Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17.
Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18.
Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19.
Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20.
Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
21.
Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
22.
Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.

Nessun commento:

Posta un commento