Credinta

In mai multe tratate, făcând referire la adevărata şi la falsa credinţă, Paracelsus afirmă:

„Nu credinţa în existenţa istorică a Iui Isus Christos este cea care are puterea să salveze omenirea de rău, ci credinţa în Puterea Supremă (Dumnezeu) prin care omul Isus a putut sâ acţioneze. Prima „credinţă” este doar un îndemn, o convingere şi un efect al educaţiei; cea de-a doua este o credinţă ce ţine de natura omului. Christos nu spune că dacă vom crede în puterea Lui personală de a săvârşi minuni, noi vom fi în stare să prăvălim munţii în mare. El vorbeşte despre propria noastră credinţa, care înseamnă puterea lui Dumnezeu, lucrând prin noi înşine la fel de puternic cum a lucrat prin Christos – dar numai dacă vom deveni asemenea Lui. Această putere vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu. Dacă un om vindecă un bolnav în numele lui Christos, el îl vindecă prin puterea lui Dumnezeu şi prin propria lui credinţă. Această putere devine activă în el şi prin el datorită credinţei lui statornice, şi nu ca o răsplată pentru credinţa bolnavului că Isus a existat odată pe pământ. Puterea adevăratei credinţe se răspândeşte tot atât de departe ca şi puterea lui Dumnezeu. Omul nu poate face nimic prin propria-i putere, ci totul poate fi îndeplinit, prin om, de către puterea credinţei. Dacă nu am crede în capacitatea noastră de a umbla, noi nu am putea merge. Dacă dorim să facem un lucru, credinţa îl va împlini prin intermediul nostru. Dacă am avea credinţă cât „mărimea unui bob de muştar”, noi am putea arunca un munte în mare; dar dacă am încerca să facem acest lucru doar pentru a arăta oamenilor cât suntem de puternici, n-am face decât să ne arătăm vanitatea, iar puterea credinţei ne-ar părăsi. Credinţa nu vine din om, şi nici un om nu poate să creeze credinţă, căci credinţa este o putere care vine din sursa a tot ce este bun. Germenele ei se află înăuntru nostru, şi poate fi cultivat sau neglijat de noi. Omul poate folosi această putere pentru a face bine sau rău, dar ea se manifestă efectiv doar când este puternică şi pură, şi nicidecum atunci când este slăbită din pricina îndoielii şi risipită pentru scopuri mai puţin însemnate."