lunedì 21 febbraio 2011

Moartea ca si Inviere-Paracelsus

In cartea “Paracelsus –Viata si invatatura” de Franz Hartmann, scriitorul spune:
Cuvântul „moarte” are două înţelesuri:
a) încetarea activităţii vitale;
b)anihilarea formei. 
Forma este o iluzie şi nu are existenţă independentă de viaţă; este doar o expresie a vieţii, nu o creatoare a ei. Ea nu poate înceta să trăiască, pentru că ea nicicând nu a trăit înainte; moartea formei nu este decât încetarea puterii veşnice a vieţii într-una din formele ei şi manifestarea într-o altă formă. Dar Viaţa însăşi nu poate muri sau nu poate fi anihilată, fiindcă ea nu s-a născut dintr-o formă. Ea este o putere eternă, care a existat dintotdeauna şi va exista veşnic. Anihilarea unei particule de viaţă ar fi o pierdere de neînlocuit pentru Univers. Viaţa este un atribut al lui Dumnezeu (cel de–al şaptelea principiu) şi ea va exista întotdeauna, tot aşa cum există şi Dumnezeu. Aşadar, cuvântul moarte nu poate avea un alt înţeles decât transformarea unui gen de activitate într-un alt gen, şi, prin urmare, atât moartea cât şi învierea sunt identice, deoarece încetarea unui gen de activitate a puterii de viaţă (ce nu cunoaşte odihna), generează existenţa unui alt gen de activitate, iar apariţia unei forme noi depinde de dispariţia celei vechi. Toate formele sunt supuse anihilării; ele sunt doar iluzii şi ca atare vor înceta să existe atunci când cauza ce le-a produs încetează să mai acţioneze. Trupul unui rege sau al unui înţelept este tot atât de nefolositor ca cel al unui animal, după ce viaţa (al cărui produs a fost) a încetat să se manifeste. O formă poate să-şi menţină existenţa ei iluzorie doar atât timp cât acţiunea vieţii asupra substanţei formei dă naştere unei asemenea iluzii. Însă viaţa este o putere eternă şi perfectă; ea poate veni în contact cu materia fizică, dar nu se poate uni cu aceasta. Ea poate fi atrasă spre materia fizică de puterea spiritului, dar dacă spiritul încetează s-o atragă, viaţa se va despărţi de materie, iar materia se va descompune în elementele ce o alcătuiesc. Nimic nu se poate uni cu viaţa veşnică şi perfectă dacă nu este veşnic şi perfect. Ceea ce este bun şi perfect poate trăi; ce este rău şi imperfect va fi transformat. Dacă toate elementele care alcătuiesc omul ar fi bune, dacă întreaga lui constituţie emoţională şi intelectuală ar fi perfectă, un asemenea om ar fi nemuritor. Dacă în el nu există nimic bun, va trebui să moară şi să fie total transformat. Dacă o parte din el este bună şi cealaltă rea, partea bună va trăi iar cea rea va pieri: „Omne bonum perfectum a Deo; imperfectum a diabolo”.

Nessun commento:

Posta un commento