Radacinile hinduse inscrise in poezia Liviei Bazu regasite si in crezul crestin "lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat."

Soarele este integralist, din moment ce rasare si apune, pentru toate formele de viata!

Cuvantul sanskrit pentru geneza srishti, nu sugereaza o aducere la viata din nimic, ci emanatie, eliberare; o iesire a universului din Brahman; conceptul de creatie ex nihilo este strain acestei gandiri. Lumea este o emanatie din Brahman, dar nu ca entitate separata, caci singura realitate este doar Brahman.

Legatura fiintiala dintre om si univers, pe de o parte, si Atman, pe de alta parte, este ilustrata intr-un mod plastic de imnul creatiei din Aitareya Upanishad, unde aflam ca Atman formeaza lumea de sus si cea de jos, dupa care emana stapanitorii lumii. In acest scop el produce un om cosmic, purusa. Ca rezultat al actului sau meditativ, ia nastere gura, iar din vorbire zeul focului. Apoi i s-au deschis narile din care a iesit viata si suflul vietii (prana), din care apare aerul. Din ochi apare vederea, acelasi lucru se intampla si cu alte organe: urechile, pielea, inima, ombilicul si impreuna cu acestea au luat fiinta din minte si zeii simturilor. Atman le da drept lacas o vaca si apoi un cal. Zeii sunt nemultumiti. Pentru a-i satisface, Atman le da in cele din urma drept lacas pe om, iar ei se declara multumiti. Asa devin simturile si mintea omului lacasuri ale zeilor lumii.

Doar acolo veti putea deveni

Carne si oase

Piele si inima

Maini si picioare

Gura si plamani

Ficat si rinichi si suflet

Veti cunoaste numele si meseriile voastre      (de una singura)

Si veti naste pe fiii pamantului.

Livia Bazu

Cum a format Atman pe om ? Motivele formarii omului sunt descrise ca fiind kama (dorinta, vointa), kratu (jertfa) si tapas (pocainta).

Atman a dorit, a voit, s-a pocait si a adus jertfa cu scopul precis de a aduce la existenta pe om. Omul ramane rezultatul lucrarii lui Atman.

Atman este un cuvânt sanscrit care înseamnă Sine și care se referă la spiritul nostru interior. În filozofia hindusă, în special în școlile Vedanta, Atman este principiul prim, adevăratul sine interior al oricărei ființe, superior oricărei energii sau fenomen, de aceeași natură cu Sinele suprem care este Dumnezeu, esența oricărei ființe individuale. Atman, sau spiritul fiecăruia, este văzut ca esenţa interioară divină în jurul căreia se dezvoltă corpurile subtile

O corespondență creștină a înțelesului termenului, care surprinde cel mai bine ceea ce sanscritul atman vrea să exprime, sunt cuvintele din crezul creștin: "lumină din lumină, dumnezeu adevărat din dumnezeu adevărat." În fapt acest atman individual este suportul și modalitatea prin care ființa umană se poate uni cu Dumnezeu, astfel salvarea/mântuirea(sau eliberarea hindusă), nu este posibilă decât prin această cunoaștere interioară a Sinelui(atma jnana), care ne face să realizăm că sinele nostru individual este o scânteie din Sinele suprem și una cu acest Sine suprem care este Dumnezeu sau Brahman(numit și paramatman):

Daca atman este Brahman într-un vas(trupul), atunci individul trebuie să depășească limitele acestui vas pentru a realiza unitatea primordială a sufletului individual cu plenitudinea Fiintei care este Absolutul.

Upanishad, folosește cuvântul atman pentru a indica elementul în care și prin care toate celelalte există, care este cel mai prețios dintre toate, care pătrunde totul, care este esența totului, beatitudine, fiind dincolo de orice descriere. Upanishadele ce apar în urma Budhismului, cum ar fi Maitri Upahishad definesc Atman ca reprezentând doar sinele individual mai degrabă decât sinele universal(dar acest Sine universal nu este considerat altceva decat Brahman sau Dumnezeu, Dumnezeu care este cunoscut ca Ființă(adică manifestat sau Brahman) și ca Neființă(adică nemanifestat sau Para Brahman (cel de dincolo de Brahman)).

 Taittiriya Upanishad definește atman sau Sinele ca stând în interiorul a 5 învelişuri(kosha): cel fizic sau material (annamaya kosha), cel energetic sau eteric(pranamaya kosha), cel astral sau corpul mental inferior(manomaya kosha),corpul cunoașterii sau înțelepciunii corpul mental superior (vijnanamaya kosha) și cel al beatitudinii sau cauzal (anandamaya kosha) Textele Advaita Vedanta târzii cum ar fi Panchadasi, clasifică manifestările lui atman în trei categorii: Gauna sau secundare( orice altceva în afara personalității cu care individul se indentifică, fiind vorba de corpurile fizic și eteric), Mithya sau iluzorii(personalitatea cu care individul se identifică, fiind vorba de corpul astral și de cel mental) și Mukhia sau esențiale(adevăratul Sine, fiind vorba de corpul cauzal și cel atmic, atman fiind vazut și el ca un corp manifest

Sistemele filozofice de mai tarziu, (locul cel mai de seama il ocupa Advaita Vedanta al lui Sankara), au speculat cu multa meticulozitate corelatia dintre natura psihica a omului si lumea fizica din afara si Brahman ca principiu creator, ca singura realitate existenta.

Nu-i asa ca remarcati si voi o profunda asemanare intre modul de prezentare al lui AMAN si cel al ROZEI VANTURILOR?

“insula-stea” este Lumina Tatalui Ceresc, inscrisa si in imaginea Rozei; steaua cu opt colturi sunt vanturile/ directiile spre echilibrul cosmic .

Magul din Zo – de Livia Bazu, izvor de inspiratie din Cartea lui Enoh (cuvinte de inceput)

“Era de asemenea acolo pomul întelepciunii, fructele caruia deschideau mintea celui ce se hranea cu ele. Acesta este pomul întelepciunii, din care au mâncat stra-strabunicul tau si stra-strabunica ta, aceste fructe le-au deschis ochii si dupa ce au vazut ca erau goi au fost izgoniti din paradisul terestru.”

 “Ti-am dat întelepciune, tie, copiilor tai si urmasilor tai, pentru ca ei sa dea mai departe aceasta înalta întelepciune în toate gândurile lor, urmasilor lor. Si cei care vor întelege nu vor mai putea dormi, dar ei vor deschide urechile pentru a le primi, pentru ca sa se faca vrednici de aceasta întelepciune care va fi pentru ei ca o hrana cereasca. 4. Fericiti sunt cei drepti, fericiti cei care merg în dreptate cei care nu cunosc deloc nedreptatea si care nu se aseamana deloc cu pacatosii ale caror zile sunt numarate.”

“ Am auzit vocea îngerului care mi-a zis: Iata îngerii care au coborât din cer pe pamânt care au aratat secretele lor fiilor oamenilor si i-au învatat sa cunoasca nedreptatea. “Eu ti-am vorbit de timpurile tatalui meu Jared, de aceia care nascuti din cer au calcat în acest timp cuvântul Domnului. Iata ei au facut nedreptati si au calcat ordinele si au locuit cu femeile oamenilor si au procreat urmasi josnici. 14. Pentru aceste crime un mare prapad va veni pe neasteptate asupra pamântului, un potop îl va inunda si îl va pustii timp de un an. 15.

Acest copil care vi s-a nascut va fi singurul care va supravietui acestui mare dezastru împreuna cu cei trei fii ai sai. Când toate fiintele umane vor fi nimicite, el singur va fi salvat.

16. Si urmasii lui vor face copii pe pamântul uriasilor care nu s-au nascut din spirit ci din carne. Pamântul va fi deci pedepsit si toata depravarea va fi spalata. Din acest motiv arata-i fiului tau Lameh ca fiul care i s-a nascut este într-adevar fiul sau, sa-i dati numele de Noe, pentru ca el va supravietui. El si fiii lui nu vor fi partasi la desfrâu si se vor pazi de pacatele care vor acoperi fata pamântului. Din nefericire dupa potop, nedreptatea va fi înca si mai mare ca înainte, caci eu stiu ca trebuie sa vina, însusi Domnul mi-a aratat toate tainele despre acestea si am putut citi în scrisurile din cer. 17. Am citit ca neamurile vor urma unul dupa altul pâna când se va ridica o rasa Sfânta, pâna când crima si nedreptatea vor disparea de pe fata pamântului, pâna când toti vor fi partasi la dreptate.

“În aceste zile Uriel mi-a spus: Iata, te-am facut sa stii totul ,o Enoh! 2. Ei ti-am revelat totul. Tu vezi soarele, luna si îngerii care dirijeaza stelele din cer, care conduc miscarile lor, fazele lor si schimbarile lor.”

Apoi iata ce zice Enoh lui Noe : “Domnul a hotarât prin judecata Sa ca toti locuitorii pamântului sa piara, pentru ca ei cunosteau toate tainele îngerilor, pentru ca ei aveau în mâinile lor puterea raufacatoare a demonilor, puterea magiei si ei au creat idoli peste tot pamântul. Ei au dezvaluit taine pe care oamenii nu trebuiau sa le cunoasca; iata pentru ce vor fi judecati, dar pentru tine, fiul meu, Domnul spiritelor cunoaste curatia ta si nevinovatia ta. El stie ca tu condamni dezvaluirea acestor taine.”

 Toate aceste citate extrase din “Cartea lui Enoh”, reprezinta parte din Lumina necesara a intelege versurile  pline de profunzime si complexitate ale Liviei Buza, o tanara emigranta romanca stabilita in Italia de a carei biografie am vorbit in articolele precedente.

Magul din Zo

Au plecat. Toti.

Copila de miere si omul de otel,

Apoi femeia de jad si batranul de obsidian,

Baiatul de cupru si fata de nisip

De speranta si disperare

urmarind busola noua ce arata sudul

si cantecul vanturilor:

Ascultati

ascultati-va

Cautati cautati-va

Gasiti gasiti-va

Aflati

insula –stea

ascunsa printre petalele rozei vanturilor

Doar acolo veti putea deveni

Carne si oase

Piele si inima

Maini si picioare

Gura si plamani

Ficat si rinichi si suflet

Veti cunoaste numele si meseriile voastre      (de una singura)

Si veti naste pe fiii pamantului.

Livia Bazu

Dupa cum ati observat, poezia pe care am ales-o de data aceasta spre intelegere si patrundere si mai mult in universul absolut fabulos al acestei tinere autoare de origine romana este “Magul din Zo”.

Pe parcursul catorva articole, voi incerca sa surprind atat cat imi este dat mesajul acestei creatii.

Festivitate interculturala – Bucuria de a fi impreuna ca fratii

Cu ocazia festivitatii interculturale de anul acesta, am propus ca  si reprezentant  al comunitatii romanesti , urmatoarele:

- poezia lui Benone Burtescu tradusa in limba italiana “Per essere re”;

- simbolistica HOREI la romani;

- semnificatul cuvantului “DOR”;

- nasterea si expresia sentimentului national ; HORA UNIRII

- expozitie cu privire la tematica “VIATA/ MOARTE” in cultura romaneasca, sarbatoarea Martisorului, ritualuri de inmormantare…

Stiu, articolele sunt scrise in limba italiana…desi cunosc faptul ca buna parte din cititorii acestui blog sunt romani, am tinut sa le las asa, cum au fost ele prezentate in cadrul festivitatii, ca o mica provocare…

Per  essere Re

                                                                                                              di Benone Burtescu

Come re degli animali
Basta essere più forte di loro. E questo è tutto.

Come re degli uccelli è un po 'più difficile. Ma bello.
Si deve sempre volare più in alto di loro e mai al di sotto.

Come re degli fiori devi subire le spine
e soprattutto, devi trasmettere delle fragranze più come gigli.

Come re delle stelle, devi  sederti sopra di loro - viaggiatore di Orione, e guardando te stesso verso il basso,  esere più luminoso di qualsiasi altro. E senza fatica.

Come re sopra l'acqua e il vento, devi imparare a portare gloria agli angeli,

offrire loro sollievo nella valle della denuncia a causa delle lacrime dei corvi.

Essere re sul popolo è più difficile di tutto il resto.
Bisogna vivere e morire per loro, insegnare loro cosa vuol dire amare,
 perdonare ...

Ma la cosa più meravigliosa è di essere re su te stesso
al momento quando scegli il bene, sia  della gioia di un altro o  della tua sofferenza.

 La saggezza e la bellezza di tutto questo si può riassumere così:
Il tuo coronamento lo fa Figlio di Dio quando si va dal male al bene.
In quel momento, l’Eternità ti concede la pace.

Se vuoi essere re, scegli il bene!

Affrettatevi!

Danza dell'Unione “ HORA UNIRII”

Venite, prendiamoci per mano

Tutti con il cuore Rumeno

Balliamo per la Fratellanza

Sulla nostra santa terra!

Abbiamo lo stesso nome

Una storia nel mondo.

Io sono il tuo fratello,

Tu sei…l’anima vibrante!

Questi sono alcuni versi tratti dal poema rumena Danza dell'Unità “ HORA UNIRII”

 

 Tra il 1848 e il 1918 Italia e Romania compirono un cammino parallelo verso l’unificazione nazionale. I protagonisti del Risorgimento italiano come Mazzini, Cavour, Garibaldi, Cattaneo ebbero non solo indirettamente ma spesso direttamente sull’affermazione del sentimento unitario romeno e, al contempo, della partecipazione attiva di grandi intellettuali, come Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu.  Nell'anno 1856 Vasile Alecsandri  pubblicò sul giornale Steaua Dunarii, il poema "Hora Unirii", nel quale auspicò la ricompattazione delle province romene.

L'unione delle regioni della Romania venne ufficialmente dichiarata il 5 febbraio 1862, sotto il principe Alessandro Giovanni Cuza, il promotore della moderna Romania indipendente, dando alla regione il nome di Romania, con Bucarest quale nuova capitale. Iasi  e stata la città dove i Rumeni si riunirono nel 1859 per celebrare l'unificazione  delle due terre Rumene: Moldova e Ţara Românească. Essi formarono una larga "hora" e cantavano "riuniamoci  mano nella mano/ quelli con un cuore Rumeno". Il ritmo della canzone e lento, ma energico nello stesso tempo, e ha il potere di riunire tutti rappresentanti. La festa nazionale in Romania, il Giorno della Grande Unione (detto anche giorno dell'unificazione) cade il 1 dicembre ogni anno per ricordare l’ unione di Bassarabia, la Bucovina e la Transilvania al Regno di Romania nel 1918 sotto il re Ferdinando di Romania. Ancora una volta, nella stessa  piazza di Iasi, il popolo della Romania ballò il simbolico Hora Unirii -La danza  dell’Unione- con i loro fratelli.

Hora "Immagine primitiva del sole e della ciclicità del tempo - espressa attraverso la musica, la ritmicità del movimento  e la respirazione.

Hora è il gioco più complesso e più diffuso (ballo) popolare rumeno con un carattere cerimoniale e un numero impressionante di varianti. Accompagna tutti i riti di passaggio  (nascita, la cerimonia nuziale, morte ) e tutte le celebrazioni popolari. La sua origine e tracica (i traci sono stati i nostri antenati) Da questa danza popolare ci sono evoluti le varianti nazionali per i popoli del sud-est Europa. Una volta aveva un carattere/ magico e substrato mitologico.

A queste funzioni di celebrazione del culto solare e di favorire le forze feconde della terra, aggiungiamo: la funzione del cerchio magico, sigillare una comunità e un'alleanza collettiva, il ritorno perenne alla madre terra ecc. I battiti dei piedi nel terreno sono un magico gesto di fecondazione, rafforzato da sollevamento dei bracci – simbolo della crescita delle piante e le grida avevano una volta un ruolo dell’incantesimo magico. Di tutte le danze del folclore rumeno la Hora e’ forse una delle piu’ sentitee appassionate. Eseguita in cerchio da sole donne, da soli uomini o da entrambi, e’ la sola danza rumena in grado di raccontare la storia del suo popolo, la sacralita’ del legame tra umano e divino. Hora per i rumeni, Kolo per i popoli dell’ex Yugoslavia, Horo per i bulgari e Choro per i greci. Pare che proprio Kolo, indichi la Ruota nella lingua slava antica, simbolo usato spesso per indicare il dio Sole. Termine che pare tragga a sua volta origine tracica. Gli stessi traci usavano la parola kolo per indicare la ruota in un contesto rituale ben definito, legato al mito del Sole, alla sua adorazione.

La Hora sembrerebbe il legame tra il culto della Dea madre esistente e quello del Sole (Mitra) subentrato in seguito. In Romania la Hora e molto evocativa, una danza che accompagna l’individuo dal momento nel quale entra nel cerchio/ societa’ fino al momento in cui lascia il cerchio / la vita.

La hora come momento iniziatico delle singole coppie che uniscono la loro vita in matrimonio è la danza meglio conosciuta con il nome di Perinita (piccolo cuscino). È la hora che ammette l’ingresso di coloro che portano a termine un periodo di lutto, la hora come danza in onore degli antichi dei venerati in nuove forme.

La hora, questo prodotto culturale della Romania, rappresenta in un certo senso l’istinto sociale. Gli individui si muovono all’ interno della societa’ in una sorta d’onda di attrazione e avversione verso un dato elemento, cosi’ accade anche nel cerchio della hora che si stringe, contrae e si decontrae mai staccandosi.

Noica, il dor e la saggezza del possibile

La parola romena “Dor” non ha un corrispondente esatto nella lingua italiana; il suo significato può essere nello stesso tempo: mancanza, nostalgia, sofferenza, gioia.

Ecco quello che ha detto Giovanni Rotiroti, ricercatore di Lingua e Letteratura Romena all'Università di Napoli, al Convegno di Roma: Lo Filosofo rumeno Constantin Noica e la filosofia come salvezza, 3-2 giugno 2009.

Giovanni Raimondo Rotiroti  si occupa dei rapporti tra psicanalisi e letteratura, con particolare attenzione alla teoria e alla pratica della traduzione.

«i Romeni hanno un sentimento dell’essere che non si trova in altre comunità spirituali». E questa modalità specifica di «sentire l’essere» si manifesta soprattutto a livello della lingua. La lingua è il luogo dove emerge il sentimento della comunità - «che altro non è che il pensiero diffuso di una nazione». Il dor designa dunque, nella lingua romena, il nucleo più arcaico del desiderio. Il dor è attestato nella lingua popolare di tradizione orale, e si è imposto definitivamente nelle lettere romene grazie all’affermarsi del testo esemplare della Mioriţa e della poesia di Eminescu. Il dor sta ad indicare una strutturale mancanza che apre nell’essere una mancanza ancor più radicale. La parola dor, scrive il filosofo, è «una composizione incomposta, un intero senza parti». «Non rappresenta una composizione ma una fusione. In essa si è fuso il dolore, da cui ha origine il termine, e il piacere nato dal dolore, anche se non si è ben compreso come». «Se un abitante della Grecia antica fosse messo nella situazione di tradurre la parola "dor", prenderebbe da una parte dolore e dall’altra piacere e direbbe "piacere di dolore"». l dor è dunque un dono che appartiene ai prodigi della lingua romena. Esso stabilisce l’orizzonte e il senso stesso del domandare. La domanda scaturita dalla «zona del dor» è, in fondo, il desiderio del pensiero che trasforma lo stato delle cose in pura possibilità, riattivando quelle voci interiori che sono le voci del passato che sussurrano il loro segreto nostalgico nella lingua, una nostalgia che per natura è insaziabile e quindi pulsa ripetutamente nel tempo.

«Introdursi al dor» significa per Noica restituire alla domanda la saggezza del possibile, non annientando, non rifiutando, ma lasciando l’essere aperto al suo domandare. Il dor in quando domanda sempre in atto sembra educare gli umani alla questione del piacere e del dolore, ricorda loro il fatto di essere parlanti e mortali, e restituisce, nell’ascolto di una voce desiderante, quell’indefinita e vaga promessa di futuro, che è l’enigma di ogni traduzione. Il dor è dunque per Noica un desiderio di assoluto, e a fi întru «Întru sembra suggerire», scrive il filosofo, che «essere» significhi «essere in o verso qualcosa» - vale a dire «essere in e non pienamente in qualcosa» - e sta ad indicare il «riposarsi ma anche il desiderio dell’essere, il racchiudersi ma anche il suo dischiudersi ». è il luogo in cui si celebra il suo appassionante mistero nuziale che rende possibile - nel cuore incandescente della lingua romena - proprio l’impossibile. Secondo Noica, le parole della lingua romena, quelle «buone e pregnanti», sono nate «da nozze prive di tentazione», cioè sono parole che esprimono lo spazio della creazione, dell’opera, dell’evocazione.

Versuri "Tudor Gheorghe

 - Dorul calator"

Mi-a fugit dorul de-acasa, dorul
Cat a fost vremea frumoasa, dorul
Si-a fugit cam dezbracat 
L-a prins vremea rea plecat
Si mi-e teama c-a-nghetat, dorul..

Dar s-a-ntors la saptamana, dorul 
Cu trei flori de gheata-n mana, dorul
Jumatate nins cu nea, jumatate viorea
Parca leganat de-o stea, dorul...

Partea jumatate ninsa, dorul
S-a topit de steaua-ncinsa, dorul
Si din dorul calator a ramas doar dorul dor
Numai lacrima si zbor, dorul...

Mi-a fugit dorul de-acasa, dorul
Cat a fost vremea frumoasa, dorul
Si-a fugit cam dezbracat 
L-a prins vremea rea plecat
Si mï-e teama c-a-nghetat, dorul..

Existenta umana vazuta prin ochii unui tanar emigrant, iubitor declarat al operei lui Mircea Eliade

Livia Claudia Bazu, născută în 1978 la Bucureşti, a emigrat în Italia în 1990, împreună cu familia, trăind întâi în Toscana şi stabilindu-se apoi la Roma. Aici a urmat Facultatea de Litere, licenţiindu-se în literatură comparată în 2003, iar în 2007 şi-a încheiat doctoratul în lingvistică la Siena, cu teza : “Significare altrove. Contaminazione e creatività linguistica nelle realtà interculturali italiane”.  E pesedintele unei Asociatii interculturale: “Roma Porto Franco”

 Cu poezia “Autobiografia”, mai jos prezentata, s-a clasificat a cincea la concursul literal Eks&Tra; citind-o, veti remarca, cu usurinta, influenta pe care a avut-o asupra ei opera lui M. Eliade.

 Admiratoare declarata a autorului Istoriei religiilor, ea se centreaza, prin intermediul acestei “autobiografii”, drept model al personajului ce are ca misiune parcurgerea “drumului spre centru”; acest drum al gasirii propriei esente este precedat de un altul, temporal, al iluziei,  ce apare descris in prima parte a lucrarii  prin perceptia separarii, a marginalizarii si manifestul judecatii

“Nessuno mi accolse, nessuno mi disse

che c’era un sottile veleno

nelle tossiche fluorescenze che respirai.”

Omul in conditia sa actuala este un rezultat al faptelor sale dintr-o viata anterioara. Acest lucru este valabil in cazul intregii existente. Brahman cel nelimitat si unul apare ca suflet individual, limitat si multiplu, in virtutea principiului creator iluzoriu, maya, care rezulta in individualizare (ahamkara). La baza acestei individualizari se afla determinarea mo­rala, care este un adevarat complex de cunostinte (vidya), fapte (karma) si trairi (prajna).

Calator insetat, dorind a-si depasi conditia de muritor, realizeaza ca Iubirea ( “seppi di nuovo essere/ un amore ancora non dato”), ramane singura care o poate descatusa de suferinta ; astfel, lasandu-se condusa de Ea,  ajunge in rolul de observator al samarei, ba mai mult de atata devine calitativ “unul fin” ce invata pas cu pas sa citeasca ceea ce dharma lasa pentru noi ca impuls al depasirii pragului “iesirii din taramul iluziei”, al falsei realitati.  :

“Allora cominciai a leggere le tracce,

le impronte invisibili che tra le troppe icone del mondo

ognuno lascia mentre insegue

la sua schiavitù o la sua libertà.”

Astfel, incepe sa priveasca existenta umana drept rezultatul unor alegeri pe care fiecare dintre noi le face de-a lungul vietii, iar efectul acestora asupra noastra capata forma unui imbold al devenirii , al cresterii personale,  invatatura fiind mereu indreptata spre a refuza Raul, in ideea de a nu mai persista in aceleasi greseli, focalizandu-ti atentia, gandul,  rostirea, fapta spre binele comun;  dealtfel, reactionand in sens opus,  sentimentul eternei reintoareceri catre  acea situatie de viata ce tot imbraca o alta forma, se pliaza perfect pe simtamantul blestemului incremenirii printre spitele rotii;

“e oggi che ho imparato a morire e resuscitare più volte”…. eliberarea se face in spirala spre punctul propriei substante, iar constientizarea luptei  cu sine, realizarea faptului a  ceea ce nu esti, rezida in binecuvantarea diversitatii

“Fu allora che incontrai i ribelli,

mi tuffai nel mare benedetto della diversità,

e ingaggiai la mia battaglia contro l’impero dei mille morti”

De notat este si ce spune Eliade in Tratatul sau despre istoria religiilor, cu referinta la Dumnezeu: “Am lasat curcubeul printre nori, pentru a servi drept insemn al legaturii dintre Mine si pamant”

De aici incepe a doua etapa a parcursului initiatic, cel atemporal, al iesirii din Moarte si al desarvirii depline intru Eternitate , invatand Sa Fie , asemeni Copacului Vietii, planta ce cunoaste arta de a muri ; Omul Nou se naste prin Iubirea Cuvantului :

“adesso che amo in una lingua che non imparai da mia madre,

io imparo piano piano a essere pianta”

Sufletul individual (jiva atman) este unul si acelasi cu Brahman, supremul suflet si poseda nemurirea, omniprezenta etc., la fel ca Brahman. Aceste atribute divine sunt, insa, ascunse, asa cum focul sta ascuns in lemne, si se vor face simtite doar atunci cand omul ajunge la suprema eliberare din ignoranta fiintiala (avidya) si din lantul intruparilor.Prin recunoasterea impletirii radacinilor, a intoarcerii la origini, prin amintirea si invatarea totodata a unei limbi ce nu are nimic de a face cu lumea perena , “adesso che amo in una lingua che non imparai da mia madre;”, ea se recunoaste pe Sine.

Lumea empirica este o emanatie a lui Brahman intr-o succesiune infinita de acte producatoare si reabsorbtii. Aceasta producere eterna si ciclica este o necesitate morala si nu are loc ca act de glorificare a lui Dumnezeu. Lumea nu este decat o iluzie (maya), un miraj sau un vis necesar totusi devenirii noastre. Adevarata esenta a lumii poate fi cunoscuta prin intros­pectie, in contextul careia sufletul devine constient de realitatea infinita, atempo­rala, aspatiala si fara de schimbare a lui Brahman.

“le mie radici sono impronte

che ho lasciato, che furono lasciate in me,

e percorrono i nostri mondi.”

Povestea reintoarcerii, e de notat, spune autoarea,  nu poate fi expusa in cuvinte:

“ Ma questa è un’altra storia, amore mio”

ele avand limita lor in a reda exact puterea trairii; acel simtamant , ce tine de o intimitate greu de descris, ramane greu de penetrat de un profan ce nu a gustat inca din Pomul Vietii.

Autobiografia

Gridai e piansi sbattendo la porta

dietro cui imparai a essere straniera

per l’ultima volta, e via.

Una stazione affollata,

orari e biglietti, turisti, negozi e luci al neon.

Nessuno mi accolse, nessuno mi disse

che c’era un sottile veleno

nelle tossiche fluorescenze che respirai.

corpi modellati e sorrisi truccati

camminavano in sgargianti sudari

in perfetta finzione di umanità.

Un nodo in gola, una nausea rancida

serrarono in un blocco di cemento

Speranza e Paura.

Giorni e mesi affogarono e poi

in orari e biglietti, indirizzi, annunci,

conti e formulari,

che occuparono il mio nome e il mio corpo.

Una prigione di parole che non

significavano mai me

e tutto era uno scadente surrogato di tutto,

ma seppi dare dei nomi almeno

a ciò che non ero.

E così, lentamente, colori e sapori rivennero a me,

mi riconobbero uno per uno:

seppi di nuovo sorprendermi e ridere,

capire di nuovo le delicate avances

dei raggi di sole sulla mia pelle,

seppi di nuovo essere

un amore ancora non dato.

Allora cominciai a leggere le tracce,

le impronte invisibili che tra le troppe icone del mondo

ognuno lascia mentre insegue

la sua schiavitù o la sua libertà.

Fu allora che incontrai i ribelli,

mi tuffai nel mare benedetto della diversità,

e ingaggiai la mia battaglia contro l’impero dei mille morti

che soggioga il mondo in perfetta finzione di umanità…

Ma questa è un’altra storia, amore mio,

e oggi che ho imparato a morire e resuscitare più volte un po’

volevo solo dirti che adesso

che amo in una lingua che non imparai da mia madre,

io imparo piano piano a essere pianta,

stupendo, generoso modo di essere, che accoglie ogni giorno un nuovo sole

sorto al posto di quello di ieri,

e porgere frutti maturati senza violenza

per guadagnarmi così un minuscolo pezzo d’eternità,

io imparo a essere pianta,

e le mie radici sono impronte

che ho lasciato, che furono lasciate in me,

e percorrono i nostri mondi.

Livia Claudia Bazu (Romania)

Invierea Omului / “In-Semnul lui Iona”

“Hristos a Inviat!”

Iata, in cea mai importanta zi a crestinatatii, va trimit in dar cateva randuri patrunse de semnificatul “Cartii lui Iona” . Probabil va intrebati “de ce?” …. N-a fost o alegere, pur si simplu am simtit ca se pliaza cel mai bine pe ce se doreste a fi mesajul acestei sfinte sarbatori.

“Cartea lui Iona” este in felul sau unica, proclamand iubirea si milostivirea lui Dumnezeu.

Importanta fundamentala a acestei scrieri aparent neinsemnate, se constata din locul pe care Biserica i l-a incredintat, in cadrul cultului divin public. Ea este citita integral, ca paremie, in cadrul Sfintei Liturghii unite cu Vecernia, din Sambata Mare.

Mesajul Sambetei Mari, prin citirea profetiei lui Iona, reprezinta mesajul biruintei asupra mortii, prin Invierea lui Hristos.

Iona, prin cartea sa, reprezinta o figura didactica, care, in final, proclama iertarea lui Dumnezea asupra poporului pocait al ninivitenilor. Acesta pregateste astfel venirea lui Hristos, Mesia, care prin moartea si Invierea Sa avea sa aduca iertarea nu numai asupra poporului ales Israel, ci intregii lumi. Trimis de catre Dumnezeu sa propovaduiasca pocainta ninivitenilor (cetatea Ninive, capitala imperiului asirian, foarte decazuta-n moravuri, dar de care Dumnezeu, totusi, avea grija), acesta nesocoteste poruncile Lui. Incercand sa fuga pe mare, Iona a fost inghitit de un chit (peste urias) in pantecele caruia a stat trei zile si apoi a fost aruncat afara pe tarmul marii. Primeste apoi, aceeasi misiune de la Dumnezeu, de a le prevesti ninivitenilor prapadul iminent (Iona 3, 4). Ninivitenii asculta indemnul prorocului pocaindu-se, iar Dumnezeu nu mai distruge cetatea. Se arata astfel ca pocainta reala, sincera, are darul de a-L face pe Dumnezeu sa-Si schimbe sau revoce hotararile. Pentru Parintii Bisericii, Iona este "typos”, adica imaginea profetica ce il prevesteste pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat. Astfel sederea lui Iona in pantecele chitului, prefigureaza sederea lui Iisus trei zile in mormant si Invierea Sa cea de a treia zi. Fericitul Augustin spune ca "dupa cum Iona a fost aruncat de pe barca de lemn in pantecele chitului, tot asa, Hristos, a fost pogorat de pe lemn (cruce) in mormant, sau in adancul mormantului. (Epistola 102) Semnul lui Iona, de altfel, nu este limitat numai la prevestirea profetica a Invierii lui Hristos. Potrivit Sfantului Maxim Marturisitorul, Iona il inchipuieste deopotriva pe Adam sau firea umana, precum si harul prorocesc.

Cand il inchipuieste pe Hristos, "atunci prin plecarea Sa din Ioppe pe mare indica coborarea Domnului din cer in lumea aceasta, iar prin inghitirea sa de catre chit si prin aruncarea nevatamata dupa trei zile si trei nopti, prevesteste taina mortii, a ingroparii si a invierii.” (Filocalia II)

Sfantul Maxim ne spune ca "prorocul infatiseaza in chip tainic pe Adam, adica firea cea de obste a omenilor in fiecare din starile prin care a trecut: cum a fugit de la bunatatile dumnezeiesti, ca din Ioppe, si e tarata in mizeria vietii de aici, ca pe o mare, scufundandu-se in oceanul agitat si framantat al patimilor pamantesti; cum e inghitita apoi de chit, fiara cea spirituala si nesaturata, adica de diavol, si cum e covarsita din toate partile de apa ispitelor pana la suflet; apoi cum e impresurata de cel mai de urma adanc, cu alte cuvinte cum e infasurata mintea de nestiinta totala si cum e coplesita judecata de marea povara a pacatului [...] prorocul ajunge in toate aceste stari poate ca sa inchipuiasca prin sine patimile in care s-a rostogolit omenirea in chip jalnic, facandu-si ale sale cele ale firii comune oamenilor.” (Filocalia II)

Atunci cand inchipuieste harul prorociei, "prorocul paraseste in chip tainic Ioppe, ceea ce inseamna ca harul se departeaza de la slujirea legii si porneste pe marea potrivnicilor fara de voie si a luptelor cu ele, a ostenelilor si a primejdiilor, pana ce este inghitit de moarte ca de un chit, fara sa fie catusi de putin vatamat. Caci nimic de pe lume nu a putut impiedica mersul harului propovaduit nemurilor prin Evanghelie”.(Filocalia II)

Chiar daca aflam din Cartea lui Iona ca Dumnezeu i-a iertat pe niniviteni, Sfantul Maxim Marturisitorul afirma ca Dumnezeu isi tine fagaduinta, distrugand si mantuind cetatea: "primul lucru il face prin faptul ca aceia se leapada de ratacire, al doilea prin faptul ca primesc cunostinta adevarului. Mai bine zis omoara ratacirea din ei prin credinta inviorata din nou si le infaptuieste mantuirea prin moartea ratacirii”. (Filocalia II)

Daca insa ninivitenii au urmat lui Iona pocaindu-se, cu atat mai mult trebuie sa urmam noi  lui Hristos. Sfantul Ioan Gura de Aur, scrie in acest sens in Omilile sale la Matei: "Iona, spune Hristos, era rob, Eu Stapan; el a iesit din chit, Eu am inviat din moarte; Iona a predicat pieirea, Eu am venit binevestind imparatia; ninivitenii n-au auzit mai mult decat cuvintele lui Iona, Eu am predicat o filosofie care biruie orice filosofie; Iona a venit ca slujitor, Eu am venit fiind Insusi Stapanul si Domnul universului. N-am venit amenintand, nici cerand socoteala, ci aducand iertare; ninivitenii erau niste barbari, iudeii au ascultat cuvintele a nenumarati profeti; despre Iona nimeni n-a profetit; despre Mine, toti; iar faptele adeveresc cuvintele; Iona a luat-o la fuga, voind sa plece, ca sa nu fie batjocorit de niniviteni; Eu am venit stiind ca am sa fiu rastignit si batjocorit; Iona n-a suferit sa fie ocarat pentru cei mantuiti, Eu am suferit moartea, si moartea cea mai rusinoasa, iar mai tarziu am trimis pe altii; Iona era un strain, un om de alt neam, un necunoascut; Eu inrudit cu ei dupa trup, cu aceiasi stramosi ca si ei.” Semnul lui Iona s-a implinit deja in  Hristos, si se plineste cu fiecare dintre noi in Taina Sfantului Botez. Comentand primul stih al Psalmului 129, "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne; / Doamne, auzi glasul meu", Fericitul Augustin il evoca pe profetul Iona, care se afla intr-o dubla cufundare: in apa marii si-n pantecele chitului. Tot asa, in timpul intreitei cufundari, cel ce se boteaza se afla in "marea vietii" acesteia  si  in mormantul lui Hristos.

Asadar, semnul lui Iona a prevestit nu numai Patimile si Invierea Mantuitorului, ci si Pastile noastre, moartea si invierea tainica impreuna cu Hristos, in apa Botezului.

o reflectare asupra Vietii - Sf Augustin

Voi căutaţi viaţa fericită întru împărăţia morţii? Ea nu este acolo. Căci, în ce fel ar putea să existe viaţă fericită acolo unde nici măcar viaţă nu este? Dar El, Care este însăşi Viaţa noastră, a coborît aici, întru împărăţia morţii, şi a luat asupră-şi moartea noastră şi a biruit-o cu bogăţia Vieţii Sale, şi a tunat strigînd să ne întoarcem de aici la El, în acel loc tainic, din care El a purces la noi, venind pentru prima dată în însuşi pîntecele Fecioarei, acolo unde firea umană s-a unit cu El, pentru ca trupul cel muritor să nu mai fie mereu muritor; şi de aici, asemenea unui mire care iese din camera sa de nuntă, s-a bucurat ca un atlet pentru cursa pe care trebuia să o străbată. Căci n-a mai zăbovit, ci a alergat strigînd: cu vorbele, cu faptele, cu moartea, cu viaţa, cu coborîrea şi cu înălţarea Sa, strigînd către noi să ne reîntoarcem la El. Şi s-a făcut nevăzut pentru ochii noştri, pentru ca noi să ne reîntoarcem la inima noastră şi acolo să-L aflăm pe El. Căci s-a retras de la noi, dar iată că El este aici. Nu a voit să mai fie cu noi multă vreme, dar nici nu ne-a părăsit. Fiindcă s-a retras acolo de unde nu s-a retras, deoarece lumea a fost zidită prin El şi El era întru această lume şi a venit în lumea aceasta ca să-i mîntuiască pe cei păcătoşi; El, Căruia i se mărturiseşte acum sufletul meu, pentru ca El să-l însănătoşească, întrucît faţă de El a păcătuit.

 O, voi, fii ai oamenilor, pînă cînd veţi fi tot grei la inimă? Oare nici după coborîrea vieţii la noi nu voiţi să urcaţi spre ea şi să trăiţi? Dar în ce loc vă urcaţi, atunci cînd sînteţi în înalt şi cînd aţi dus pînă la cer gura voastră?

Coborîţi, dacă vreţi să urcaţi la Dumnezeu. Fiindcă, urcînd împotriva lui Dumnezeu, aţi căzut. Spune-le lor acestea, pentru ca ei să plîngă în valea plîngerii, şi astfel ia-i pe aceştia cu tine la Dumnezeu, deoarece de la Duh le spui pe acestea, dacă le spui arzînd în focul iubirii

Tripartitia suflet-minte-trup expusa prin mituri si simboluri in traditia celtica si germana

"My Druid is Christ, the son of God,
Christ, Son of Mary, the Great Abbot,
The Father, the Son and the Holy Ghost".

Pentru a intelege mai bine aceasta tripartitie, suflet-minte-trup, putem sa ne-o imaginam ca fiind reprezentata prin trei figuri de stil si anume: sufletul ca un vizitiu, mintea precum caii vizitiului si trupul - caruta condusa de acesti cai. Ca drumul sa fie cat mai drept in scopul iesirii din samsara,  sau cu alte cuvinte, ca menirea noastra sa se infaptuiasca, e nevoie sa existe acea stransa coraborare intre vizitiu, cai si caruta, iar acestea trei, in parte, sa fie inzestrate cu toate calitatile necesare care pot asigura un “bun mers al lucrurilor”. Gandirea pozitiva, orientata spre binele comun, un corp sanatos si in putere, si un suflet iubitor si cald creaza cadrul prielnic al implinirii destinului (dharma).

In traditia celtica, se vorbeste despre Orin, ca vizitiul Sfantului Patrick, cel care si-a dat viata in timpul misiunii sale de convertire a asa-numitilor pagani la crestinism in Irlanda. Ca atare, se subintelege ca in sufletul omului exista inradacinat spiritul  de sacrificiu, ce e manifestat ori de cate ori e nevoie pentru o cauza nobila. Numai purtati de acest val, sufletul se poate inalta asa precum s-a intamplat si cu Odhra (Orin, Oran), vizitiul,  care dupa ce a murit subit in urma insotirii Sf-ului Columba spre Iona (insula din Scotia prima crestinata), Sf Columba a vazut cum sufletul insotitorului sau urca spre Cer. El a fost printre cei 12 devotati care l-au insotit pe acest sfant spre insula Iona. 

Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau “insotit” de şerpi care fug de la el, simbol al iesirii din Timp-ul acestei exitente. Simbolul trifoiului ilustreaza doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină explica conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane. "Datorez totul lui Dumnezeu pentru că din mila Lui atâţia oameni s-au născut din nou întru El." spune Sf. Patrick. Sfântul Columba (Luminatorul Scotiei) este prăznuit în 9 iunie, iar împreună cu Sfântul Patrick al Irlandei (17 martie) şi cu Sfânta Brigid de Kildaire (1 februarie) este unul din cei trei sfinţi ocrotitori ai Irlandei.

Acum intelegem mai bine rostul divinatiei cailor la germani, expus de Tacit :

„Un obicei numai al acestui popor este să incerce si presimtirile si prevestirile cailor. Acesti cai, albi si nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni, sunt hrăniti pe socoteala obstii tot în pădurile si dumbrăvile acelea; după ce îi înhamă la un car sfânt, preotul si regele sau mai-marele obstii merg pe lângă ei si iau aminte la nechezatul si sforăitul lor. Si nici o altă prevestire n-are mai mult crezământ decât aceasta, nu numai la popor, ci si la fruntasi: în adevăr, si unii si altii socotesc că preotii sunt servitorii zeilor, dar caii stiutori ai gândurilor acestora." Se remarcă aici că trăpasii crescuti pentru divinatie sunt „nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni", spre deosebire de alti cai, folositi în treburile zilnice sau la războaie. Pe de altă parte, ei sunt albi, spre deosebire de ceilalti, la care cromatica interesează mai putin; se reproduce aici printr-un accesoriu de rit, ca albul este perceput ca superior tuturor celorlalte culori. Gandurile omului asadar e nevoie a fi curate de orice pacat pentru a deveni pure asemenea “maestrului alb” prezentat aici.