domenica 25 novembre 2012

Trecerea prin vami a sufletelor/ cântecele „de petrecut”



Conform surselor folclorice, se povesteşte că, la încercarea unor îngeri de a deveni egalii lui Dumnezeu, Creatorul a poruncit să fie azvârliţi din înaltul cerului. Fiind prea mulţi cei care cădeau, la un moment dat, Domnul a cerut ca fiecare din îngerii căzuţi să rămână acolo unde se afla. Astfel că unii au căzut sub pământ, în Iad, alţii pe pământ, iar alţii în diferite straturi ale spaţiului dintre cer şi pământ. Cei din urmă au hotărât să facă mai multe vămi, unde să oprească sufletele nevrednice. Fiecărei vămi îi corespunde o anumită categorie de păcate, cei care sunt găsiţi vinovaţi de ele fiind opriţi şi aruncaţi în Iad. Numărul vămilor diferă de la caz la caz: după unele opinii sunt 7, după altele 9, 12, 24 sau 99. Cele mai multe texte se pare că vorbesc despre 24 de vămi.
Dacă are loc trecerea cu succes prin vămi, sufletul ajunge la puntea peste Iad, foarte subţire, cât o muchie de cuţit. Aici, în faţa sufletului apar o pisică şi un câine. Pisica încearcă să împingă sufletul în prăpastia Iadului, în timp ce câinele încearcă să-l ajute la trecere. Dacă sufletul este lipsit de păcate, va reuşi să treacă puntea, dacă nu, va cădea în focul cel veşnic. În unele cazuri, mai poate primi un ajutor de la un personaj cu înfăţişare de om, căruia sufletul trebuie să îi dea o para, drept plată. Unele texte vorbesc despre trei părţi ale punţii spre Rai. În prima parte cad cei foarte păcătoşi, în cea de-a doua cei „mijlocii”, iar în partea a treia cei cu foarte puţine păcate. Cei care cad în ultima parte, pot foarte uşor să iasă afară din Iad. Uneori, în cursul trecerii prin vămi, sufletul este pus într-o balanţă pentru a se verifica moralitatea lui.

Trecerea sufletului în lumea de dincolo are loc după două scenarii:
·        trecerea peste apele, câmpurile ori pădurile care despart lumea noastră de lumea cealaltă (vămi „orizontale”);
·        trecerea prin vămile văzduhului; uneori, cele două scenarii se îmbină.
În acest context, rolul cântecelor „de petrecut”, a bocetelor şi cântecului „Zorilor” este cel jucat de cunoaşterea sacră în culturile antice: ghidarea sufletului pentru a ajunge cu bine în locul de odihnă. Astfel, un bocet din Gorj spune:
„ - ’Năinte să mergi,
Să nu te sfieşti,
Să n’o iei la stânga,
Că-i poteca strâmbă.
Ţî s’o face, face
To locuri arate,
- Da cu ce-s arate?
- Cu bivoli arate,
Spine semănate.
- Cu ce sunt grăpate?
- Cu bivoli grăpate,
Spine semănate,
- ’Nainte să mergi
Să nu te sfieşti
S-o iei la direapta,
Că-i poteca dreaptă.
Ţî s’o face, face
To locuri arate.
- Da cu ce-s arate?
- Cu boi albi arate,
Grâne semănate.
- Şi cu ce-s grăpate?
- Cu boi albi grăpate,
Grâne semănate.
- ’Năinte să mergi,
Să nu te sfieşti.
Ţî s’o face, face
Tot o tufă diasă,
Tufă de răichită.
Nu e tufă de răichită,
I Maica Precesta’mpodobită
Să’ngenunţi la ea
Să-i săruţi poala
’Năinte să mergi,
Să nu te sfieşti.
Ţî s’o face, face
Tot un bâlciuleţ,
Să bagi mâna-n poznar
Şi să-ţi târguieşti,
Vama s-o plăteşti”.
Este un fapt obişnuit în cântecele funerare polaritatea stânga / dreapta, cea din urmă fiind direcţia benefică. În acest bocet sesizăm şi întâlnirea sufletului cu Sfânta Fecioară Maria, care indică drumul cel bun către Rai, funcţie care ne este mai clar dezvăluită într-un alt bocet:
„- Nainte să mergi
Unde-i mai vedea
Răchită-nflorită,
Nu este răchită,
Ci e Maica Sfântă,
Ei să-i îngenunchi,
Poala să i-o pupi,
De ea să te rogi
Ea să-ţi mai arate
Pe unde să dai,
Ca să ajungi în Rai”.
Alteori, însuşi Hristos sau îngerii primesc funcţia de ghid al sufletului.
Un cântec al „Zorilor” tot din judeţul Gorj ne prezintă călătoria sufletului printr-un codru des, unde sufletul întâlneşte un lup cu rol psihopomp:
„Scoală, Nicolaie, scoală,
Scoală dze iăş afară,
Că soarele apune
Colo codru tună.
Codru ieste mare,
Fără lumânare,
Codru ieste dzes,
Dzin iel nu măi iăşi.
Năintse să merzi,
Tot sama să-ţ iei,
Că tot ţ-o iăşi
Tot lup înăintse
Ca să tse’nspăimântse.
Să nu kiotseşti,
Frăţâor să-l fasi,
Că iel ştie bine
Sama văilor
Şi-a colniselor.
Năintse să merzi
Pănă la răscrusi.
Că-s potsesi în crusi;
Tot sama să-ţ iei
Calea să-ţ apusi,
S’o iei la dreapta,
Că-i potseca curată,
Cu plugu arată;
Cu flori semănată;
Să n’o iei la stânga,
Că-i potseca strâmbă,
Cu cai arată,
Cu spini semănată”.
În alte cântece funerare, locul lupului este luat de vulpe sau vidră
„Seara va-nsera,
Gazda nu-i avea
Şi-ţi va mai ieşi
Vidra înainte,
Ca să te-npăimânte.
Să nu te-npăimânţi,
De soră s-o prinzi,
Că vidra mai ştie,
Seama apelor
Şi-a vadurilor
Şi ea mi te-a trece,
Ca să nu te-nece,
Şi mi te-a purta
La izvoare reci,
Să te răcoreşti
Pe mâini pănă-n coate
De fiori de moarte”.
Un cântec funerar de o mare valoare este bocetul „de petrecut” din Banat, din care sunt cunoscute câteva variante extinse şi extrem de detaliate privind traseul sufletului. De aici aflăm că sufletul, după un drum spre apus, ajunge la marea care desparte cele două lumi. La malul mării este „bradul zânelor / trecătoarea apelor”, care este rugat să-şi întindă vârfurile pentru a putea trece marea. Iniţial, bradul refuză cererea, invocând pericolul ca puii şoimului, vidrei şi şarpelui, care şi-au făcut culcuş în ramurile sale, să sperie sufletul, care să cadă în mare:
„- Eu nu pot întinde,
Să le poţi tu prinde
Rădăcini ale mele
Să treci peste ele
Că-min-a-ncuibat
Şi-apoi a puiat
Galbănă şerpoane
Ce piere de foame
Nici nu vei gândi
Puii te-or simţi
Şi or şuiera
Tu te-i spăimânta
În mare-i cădea
Şi te-i îneca...”.
În final, bradul se învoieşte şi îl ajută să treacă marea, unde îl aşteaptă un nou drum. Pentru început, va întâlni o răscruce străjuită de o salcie. Sufletul iniţiat în prealabil va urma drumul din dreapta, unde va trece peste câmpii înflorite. Se va opri să culeagă flori, care îi vor stinge dorul de lumea celor vii. În continuare, va da peste un măr înfăţişat ca axă a lumii, la rădăcina căruia va găsi o fântână străjuită de Sfânta Maria, care dă sufletelor să bea din fântână, băutura având ca efect uitarea lumii celor vii. O nouă etapă în drum va duce sufletul în faţa unei răchite care de fapt este tot Maica Domnului, ghid al sufletului spre ultima etapă, „poarta Raiului”, unde acesta va aştepta să i se permită intrarea, ceea ce îi va închide definitiv calea de întoarcere în lumea de aici.







Nessun commento:

Posta un commento