giovedì 27 febbraio 2014

Logosul– Cuvântul Lui Dumnezeu


Prin forţa magică a ritului, sacrifiantul îşi construieşte un trup nou, se urcă la Cer, unde se naşte a doua oara şi obţine „nemurirea". Acest lucru înseamnă că, după moarte, el va reveni la viaţă, la „ne-moarte", la o modalitate de a exista care transcende Timpul. Interiorizarea sacrificiului permite adresarea ofrandelor atât zeilor „interiori" cât şi zeilor „exteriori". Ţelul ultim este unirea între diversele niveluri teo-cosmice şi organele şi funcţiile psiho-fiziologice ale omului. După numeroase omologări şi identificări, se ajunge la concluzia că „conştiinţa de Sine este unul şi acelaşi lucru cu Soarele". Brahman este recunoscut ca Stâlp al Universului, suport; temelia brahman desem­nează procesul sacrificiului cosmic şi, prin extensie, puterea misterioasă care ţine Universul. Brahmanul se identifică cu brahman, pentru că cunoaşte structura şi originea Universului, pentru că cunoaşte Cuvântul care exprimă toate acestea; căci Văc, Logosul, poate transforma orice persoană în brahman. „Naşterea unui brahman este o încarnare eternă a dharmei".
Latura lui Dumnezeu care se poate cunoaste prin intermediul ratiunii este Logosul, prima ipostaza divina. Jung ne spune ca puterea cuvantului, a Logosului, reprezinta figura centrala a credintei crestine. Cuvantul, Verbul, a devenit Dumnezeul nostru in adevaratul sens al cuvantului si asa a ramas:
 In Sfânta Evanghelie după Ioan 1.1: 
1.
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

In Cuvant era viata si viata era lumina oamenilor. Lumina adevarata ce ilumina fiecare om ajungea pe pamant.
9.
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
10.
În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
11.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
12.
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13.
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
 Logosul este atribuit omului traitor. Fiul lui Dumnezeu este Logosul intrucat el ridica ce e inferior spre nivele superioare spirituale, anume-lumea lui Logos.
Anacoretul in “Cartea rosie” a lui Jung spune:
“Daca ceea ce e uman n-ar fi fost pentru Dumnezeu mai important de tot restul, atunci in ceea ce-l priveste pe Fiul, Acesta nu s-ar fi manifestat in carne, ci in Logos” : Ev dupa Ioan 1. 14

14.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.


mercoledì 19 febbraio 2014

Existenta si devenire/ constiinta mortii si a vietii


Ajuns in punctul cel mai de jos nu te mai distingi deloc de fratii tai. Nu te rusina si nu avea remuscari , deoarece in timp ce traiesti viata fratilor tai si cobori in jos impreuna cu ei, intri si in sacrul flux al vietii universale unde nu esti deloc un individ care se ridica pe un munte inalt, ci un peste printre alti pesti. Varful tau este muntele tau personal , care-ti apartine tie si doar tie.


Pentru asta ai nevoie sa traiesti in partea de jos, deoarece tu acolo existi pur si simplu.
Pentru asta tu ai nevoie de inaltimi, pentru ca tu de acolo esti in devenire.

 Daca traiesti viata universala, in punctul tau cel mai de jos, acumulezi constienta de sine insusi . daca in schimb esti la nivelul tau inalt, atunci esti ce esti tu mai bun si devii constient doar de latura ta cea mai buna, nu de aceea ca esti in fluxul vietii universale, ca si creatura ce simplu exista.
 Ca o picatura in ocean , iei cunostinta de curent, de fluxul si refluxul mareei: “Cel ce se gaseste in fluxul vietii universale devine constient de moarte” Frica de moarte te impinge spre individualitate. Si totusi ajungi sa depasesti moartea prin depasirea vietii universale. Cel ce e in devenire devine constient de viata, in timp ce cel ce simplu doar exista nu devine constient, deoarece se gaseste in plinul vietii insasi. Are nevoie de inaltimi si de starea de a fi a individului pentru a deveni constient de viata. Mai bine mori in exterior decat sa mori in interior.

Astfel decisei sa mor in exterior si de a trai inlautru.

CARL GUSTAV JUNG

giovedì 13 febbraio 2014

Animus si anima si completitudinea FIINTEI


Stii tu cata feminitate ii lipseste unui barbat pentru a fi complet? Si cata masculinitate ii lipseste unei femei pentru a fi completa? Voi cautati feminitate in femeie si masculinitate in barbat. Dar unde sunt fiintele umane? 

Tu, barbate, nu cauta feminitatea in femeie, ci caut-o si recunoaste-o inlauntrul tau deoarece tu o detii inca de la inceput. Tu femeie, nu cauta masculinitatea in barbat, ci ai grija mai degraba de latura masculina prezenta in tine. Fiinta umana e atat masculina cat si feminina, nu e doar barbat si doar femeie. Despre sufletul tau nu poti spune de ce sex este.  De vei fi atent , vei observa ca barbatul cel mai masculnin are o anima –feminina- si ca femeia cea mai feminina are o animus - masculin. Cu cat mai virila este atitudinea exterioara-a barbatului- cu atat vor fi sterse in el trasaturile feminine ce apar in inconstient.

 Jung indica latura feminina a barbatului cu terminul de anima si latura masculina a femeii cu terminul de animus si descrie modul cum indivizii proiecteaza imaginile animei lor in persoanele de sex opus. In dezvoltarea umanitatii e necesara integrarea animei pentru barbat si a lui animus pentru femeie: retragerea proiectiilor legate de sexul opus, constientizandu-le. Insusindu-ti latura feminina ca barbat, ajungi la completitudine. Femininul in barbat e legat de rau, il gasesc pe drumul placerii. Masculinul in femeii e legat de rau, de aceea fiinta umana e refractara in acceptarea celeilalte laturi. Doar prin acceptare se produce caracterul complet: adica, cand ai devenit “subiect al jocului” pentru insisi ochii tai, va veni in zbor "pasarea cea alba" (A. Dieterich- inca de la inceputuri sufletul era infatizat ca o pasare) , ce era departe, dar a fost atrasa de piosenia ta.


Barbate, ia seama, tu nu ai suflet, acesta se gaseste in femeie, iar tu femeie ia seama ca sufletul tau se gaseste in barbat. In schimb , daca devii o fiinta umana completa, sufletul tau te va ajunge; misterul te va cuprinde si in jurul tau se vor produce fapte asemanatoare miracolelor. Totul va straluci intr-o lumina aurie, deoarece soarele s-a ridicat din mormantul tau. 

domenica 2 febbraio 2014

Pilonii arborelui sefirotic




În Arborele sefirotic, compus din 10 + 1 sefire,  veţi descoperi o imensă varietate de “hrană”, pentru că e o reflectare a universului.Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath , al cărei nume înseamnă “a şti”.Ei o plasează între Kether  şi Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.

O repartiţie a arborelui  face să apară trei piloni:

- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yakîn, care e o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed  şi Netsah.

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, şi care cuprinde sefirele Binah,Gebourah şi Hod.

 - În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele
Kether, Daath,Tiphereth, Iesod  şi Malhouth


Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin şi feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza,aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

martedì 28 gennaio 2014

Cele cinci simboluri magice- corespondenţa cu Arborele sefirotic


Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de unul sau mai multe obiecte pe care Iniţiatul ajunge să le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. Bagheta magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze cu ele.
Oglinda magică corespunde lui Daath.Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).
 Cele cinci simboluri au corespondenţă cu sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic: bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde lui Iesod, iar piatra filozofală corespunde lui Malhouth.
“Dar cum să intrăm în posesia acestor bogăţii? Ce muncă trebuie să depunem?”
Când vă străduiţi să vă transformaţi gândurile şi sentimentele ordinare, mediocre, meschine în gânduri şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi cu piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele obişnuite în aur.
Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii fără de moarte (Iesod).
Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi căldură, lucraţi cu panaceul universal (Tiphereth).
Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: prezenţa lor alungă suferinţa.
Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă magică (Daath).
Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei magice care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă dominaţi fiinţa interioară.
De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o carte. Pentru Nestah (Venus), o floare, cea mai preţioasă dintre toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. Pentru Gebourah (Marte), o spadă, pentru a proteja pe alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o tiară, simbolul regalităţii şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), un schelet cu o seceră, simbolul timpului şi eternităţii (a se vedea cap XV: “Binah II: teritoriul stabilităţii”AIVANHOV). Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi care vede totul.
De noi depinde cum să aprofundam aceste simboluri şi să lucram pentru a le forma în noi
înşine. A dori să le posedam în exterior e posibil a nu ne servi la nimic, nu numai că ne vom pierde timpul, dar ne vom expune riscului de a devia psihic.
Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în considerare în afara folosirii pe care o putem face în viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. Vorbim de piatra filozofală care transmută metalele în aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi.Vorbim de oglinda şi de bagheta magică dar rămânem orbi şi slabi.
În noi înşine trebuie să găsim piatra filozofală, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi bagheta magică, şi le vom găsi învăţând să lucram cu sefirele Malhouth, Iesod, Tiphereth, Daath şi Kether.


mercoledì 22 gennaio 2014

“Cele zece nume” ATRIBUTELE DIVINE



“Veţi guverna manifestând virtuţile celor şapte planete, adică a celor şapte sefiroturi:
Hessed (Jupiter), Gebourah (Marte), Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), Iesod
(Luna) şi Malhouth (Pământul);  aceste virtuţi sunt
capacitatea de a realiza a lui Malhouth,
puritatea lui Iesod,
inteligenţa lui Hod,
blândeţea lui Nestah,
frumuseţa lui Tiphereth,
îndrăzneala lui Gebourah,
generozitatea lui Hessed..”

Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite.  Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.
Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:
- Ehieh
- Eloha vaDaath
- Iah
-Iehovah Tsebaoth
- Jehovah
- Elohim Tsebaoth
- El
- Chadai El Hai
- Elohim Gibor
- Adonai Meleh

În sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în Eloha şi de asemenea în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim Gibor (în Gebourah) înseamnă: “Dumnezeu puternic”. Eloha va Daath (în Tiphereth) înseamnă: “Dumnezeu şi cunoaşterea”. Elohim Tsebaoth (în Hod) înseamnă:“Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt cohorte de îngeri şi aştrii care celebrează gloria Sa (Hod). 

lunedì 13 gennaio 2014

Puterea Vietii - Ankh-ul - Elixir al virtutilor divine si al nemuririi


Chaumery şi Belizal scriu despre Ankh (crucea ansată egipteană) în cartea "Essai de radiesthésie vibratoire ": “Era un talisman rezervat clasei aristocrate, fără îndoială eficace, cu condiţia să fi fost ţinut de bărbat în mâna dreaptă şi de femeie în mâna stângă (dacă nu există o polaritate inversată). Această cruce ansată era de altfel foarte vătămătoare folosită în afara scopului pentru care a fost studiată, chiar dacă era ţinută în pumnul sau în mâna convenite. Această nocivitate făcea din ea o armă cu dublu tăiş, asta provenind din faptul că vibraţia sa nu este în acord cu vibraţia umană. În realitate, Cheia Nilului emite prin mâner (plăsea) V+ şi prin extremitatea sa unda contrară, V-“.Calculul arată că volumul propriu al unei cruci ansate este de 1730, ceea ce corespunde la aproape de 4 ori piramida de tip Keops (4 x 400 = 1600 ) ”justificând” astfel puterea atribuită acestui obiect
Vechii zei egipteni erau reprezentaţi foarte des alături de un Ankh (Anqet, Ptah, Satet, Sobek, Tefnut, Osiris, Ra, Isis, Hathor, Anubis şi mulţi alţii), ca dovadă a abilităţii lor de a transcende moartea.Sarcofagele faraonilor aveau un Ankh plasat pe pieptul regelui pentru a simboliza răsuflarea Vieţii Eterne.Simbolul Ankh-ului nu se limitează la viaţa materială, ci trece mai departe de ea, simbolizând viaţa în moarte. De aceea, morţii erau numiţi “ankhu” şi un termen pentru sarcofag era “neb-ankh” care însemna “posesor al vieţii”.
Există multe teorii despre ce ar putea reprezenta acest simbol:
- om crucificat :
Cercul de deasupra reprezinta capul, linia orizontala bratele larg deschise, iar linia verticala, picioarele, prinse pe cruce, ca si cum ar forma numai unul
- răsăritul soarelui :
Bucla simbolizând soarele, linia orizontală simbolizând orizontul, iar linia vericală simbolizând traiectoria soarelui
- uniunea dintre principiul masculin şi cel feminin (uniunea dintre Cer şi Pământ).
Ankh-ul nu numai că simbolizează Viaţa Eternă (atât cea materială cât şi cea spirituală), însă reprezintă şi puterea de a da şi susţine viaţa. Este asociat în general cu lucrurile materiale precum apa (pe care egiptenii o considerau capabilă de a regenera viaţa), aerul, soarele precum şi cu zeii.
De-a lungul timpurilor, Ankh-ul a devenit simbolul Vieţii şi Imortalităţii, al Universului, al puterii, al apei şi aerului dătător de viaţă. Forma sa asemănătoare cu o cheie a încurajat credinţa că poate deschide porţile morţii.
Crucea Vietii (Crux Ansata, Ankh) este un  simbol incarcat de semnificatii adanci. Alegerea ei ca reprezentare a crestinismului nu a fost intamplatoare. Originara din Egiptul Antic (perioada primelor dinastii), crucea vietii apare mereu in reprezentarile grafice ale zeilor, fiind, in general, simbolul Zeului Soare, al lui Isis si al zeului creator Ptah si simbolizand viata, regenerarea si viata de dupa moarte.
Originea exacta a simbolului ramane un mister pentru egiptologi si diverse ipoteze au devenit larg acceptate.Unii i-au gasit originea intr-o bareta a sandalei lui Isis, altii in braul lui Isis, un simbol al eternitatii. Semnul nu are in vedere asemanarea cu infinitul ci faptul ca bucla revine in acelasi punct simbolizand forta nesecata a vietii, identificata cu Isis din care curge viata in toate formele sale. Ankh-ul se poate identifica astfel cu Copacul Vietii iar cei care il poarta se identifica cu zeita. Asocierea ankh-ului cu cordonul zeitei Isis este mult mai complexa infuzand conceptul de viata si imortalitate cu cel al franghiilor care leaga de pamant viata muritorilor, si care trebuie desfacute pentru a atinge nemurirea „Rupe-ti legaturile!” „desfa nodurile lui Nephtys” spune Cartea Egipteana a Mortilor. Si din nou, aceeasi sursa preamareste pe purtatotul Braului „Stralucitori sunt purtatorii cordonului, Oh, Fericiti purtatori ai Braului!”(aceeasi semnificatie apare in cartea budistilor tibetani numita „Desfacerea Nodurilor”). Deci, in timp ce crucea buclata simbolizeaza imortalitatea zeilor, cordonul lui Isis pune si conditia obtinerii ei de catre muritori: prin desfacerea legaturilor („A Dictionary of Symbols”-, Jean Chevalier and Alain Gheerb). O alta teorie asociaza acest simbol cu Imhotep, medic, arhitect, sfatuitor al faraonului (aprox 3.000. ien). Dupa moartea sa Imhotep devenise zeu al medicinei iar simbolul sau folosit astazi in industria farmaceutica.
Una din cele mai larg raspandite si acceptate interpretari ale Ankh-ului este aceea ca el reprezenta imortalitatea, ciclicitatea vietii si dualitatea celor doua simboluri feminin/masculin, un fel de Ying si Yang, semne primordiale fara de care este imposibila creatia pe Terra. Astfel, bucla reprezinta disciplina feminina (uter-ul) in timp ce partea alungita semnul masculinitatii (falus-ul), alaturate ele sunt suma a milioane de ani de viata si fertilitate. Bucla este simbolul perfect pentru „cel fara de inceput si de sfarsit” si pentru spiritul etern izvorat din esenta divina
A tine un ankh era ca si cum ai sorbi dintr-un elixir al virtutilor divine si al nemuririi Concret, ca simbol al vietii eterne, se credea ca energia emanata de ankh putea fi absorbita de oricine aflat la o anumita distanta de posesor. Se credea ca amuleta este un talisman puternic ce conferea posesorului protectie de fortele raului, boala ori descompunere (in cazul corpurilor neinsufletite) ea fiind un fel de antena/canal de comunicare cu Divinitatea prin care se scurgea puterea vietii.Mai exista convingerea ca Ankh-ul era folosit de preoti alaturi de zei in ceremoniale secrete drept cheie de control a debitului Nilului in aceeasi maniera in care noi folosim astazi robinetul.
La Stonehenge s-a efectuat un experiment curios, cand o incarcatura energetica de voltaj mare s-a putut transmite de la un megalit prin intermediul unui fir in forma de ankh. Un oscilator de mare frecventa ca ankh-ul, are avantajul de a produce voltaje mari la un curent de joasa intensitate, putand fi manevrat fara risc. In cartea sa“The Ankh: African Origins of Electromagnetism”Ankh-ul: Origini africane ale electromagnetismului” autorul, Nur Ankh Amen, demonstreaza ca aceasta cheie a vietii servea si unor scopuri practice nu doar mistic-religioase. Potrivit autorului, forma Ankh-ului bobinata permite transmiterea unei incarcaturi electromagnetice. Aceasta afirmatie sustine teoriile conform carora anticii egipteni au cunoscut puterea electricitatii.

Indiferent de conotatiile sale, influenta Ankh-ului ca simbol a fost imensa in Egipt si s-a simtit puternic in toate perioadele dinastice, supravietuind ca simbol cu puteri magice si in era Crestina.