Aceasta poezie a fost scrisa de catre o emigranta albaneza aflata aici in Italia, pe nume Lindita Mamli. A fost dezbatuta azi la Cenaclul de poezie la care particip in aceasta tara si m-a marcat prin puterea mesajul transmis. In alte cuvinte, pot spune ca si eu ma regasesc in aceasta, si traiesc sentimentul ca mai sunt si altii ca mine, care luind drumul strainatatii, framantarile sufletesti si senzatia ca totul le fuge de sub picioare, neregasindu-te in nimic, se nasc din dorul de tara, de oameni, de locuri, de pamantul drag. Nu-i usor sa nu mai poti fi hranit de Mama care ti-a dat nastere si s-o substitui nereusit cu o mama adoptiva care nu stie Cine esti dar nici n-ar vrea sa te cunoasca. Nu-i usor sa ramai fiica acelei Mame prea-iubite cand nu stii niciodata unde te vor purta pasii "nevoii de mai bine".
Existenta mea
de multe ori
pare ciudata,
cand ma exprim in alta limba
dar si cand mi-o exprim pe-a mea.
Oglinda cu doua, trei fatete,
somn pe jumatate, confuz,
voce de copil, strigat de femeie,
amintire de departe ce serpuieste ca o umbra
sunet cunoscut, surd
probabil, al meu o fi
nascut din marile orase,
ce anotimpuri le simt mereu la fel,
atat ore din zi cat si din noapte.
Timpul, poate, prin scrisorile mele
facute sa-mi asterne gandurile
imi tulbura existenta de
a mea fiinta pentru totdeauna.
Nessun commento:
Posta un commento