Poveste de Iubire

Era intruchiparea Iubirii in stare pura...asa era porumbelul meu.
L-am gasit ranit langa un gard al bunicilor cand aveam numai 9 anisori si n-am putut sa-l las asa. Chiar daca insistentele parintilor mei erau ca trebuie sa-l las la tara, eu m-am impotrivit si l-am luat la noi in apartament.Stiam ca are nevoie de o ingrijire mai temeinica si de multa daruire sufleteasca.L-am pansat la aripioara si m-am asezat langa el cu speranta ca prin prezenta mea o sa se faca bine.Agonisea si asta ma facea sa sufar enorm.Asteptam ziua cand o sa poata sa manance din nou ca inainte, ca semn a faptului ca e pe drumul cel bun. Ii puneam apa si il hraneam cu mana pentru ca saracutul nu avea puterea s-o faca.N-aveam chef de nimic, nici de scoala, nici de joaca, nici de intalniri cu prietenii.Cel mai greu mi-a fost atunci cand mama m-a obligat practic sa merg cu ei la niste prieteni de familie si a trebuit sa-l las singur.Simteam ca-l tradez pentru ca el sigur isi punea speranta in mine ca o sa-i fiu mereu alaturi si eu am plecat....Cand m-am intors, Minune, nu-l gaseam si parca mi se oprise inima, ma invinovateam cu fiecare clipa care trecea ca din cauza mea e undeva mort undeva prin casa, dar el, saracutul incepea sa-si revina si facuse cativa pasi sub biblioteca.Eram fericita, asa de fericita...M-am uitat la el atenta si-i multumeam Cerului ca m-a ajutat.Imi venea sa-l strang de bucurie dar stiam ca e inca plapand.Asa au trecut zilele cu mine langa el , il mutasem in balcon si eram din ce in ce mai multumita de faptul ca se insanatosea.Ma obisnuiseam cu el si simteam cum face parte din cotidianul vietii mele.Dar timpul despartirii sosise...Intr-o zi l-am vazut cum batea din aripioare langa geamul balconului,ca semn ca a venit vremea cand trebuie sa-l eliberez.Desi am avut o mare apasare pe suflet ca n-o sa-l mai vad niciodata, i-am dat drumul si am simtit in acel moment al zborului sau, ca misiunea mea a fost indeplinita.
Dimineata urmatoare cand am iesit din scara blocului, Minunea mea...a parut in fata; se uita la mine, eu la el, vroiam sa-l ating dar stiam ca n-am cum.Oricum fericirea mea era atunci maxima, stiam ca sufletul lui asa marinimos mi-a dat o lectie de Iubire conchisa prin aparitia lui din zbor in fata mea, multumindu-mi pentru ca-i salvasem viata.Si eu la randu-mi i-am multumit ca datorita lui am invatat ca nu este lucru mai frumos pe lume decat sa ai grija aproapelui tau.Porumbelul meu era ca o imagine in oglinda a ceea ce va trebui eu sa ajung candva..expresia Iubirii pure!
Au mai urmat dupa aceasta, inca doua zile in care m-a intampinat cu prezenta lui si apoi fiecare si-a urmat drumul lui , cu incredere , ca am invatat, cea mai induiosatoare Poveste de Iubire!