giovedì 20 gennaio 2011

Inteligenta materiei-Dumitru Constantin Dulcan

Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog si psihiatru, doctor în ştiinţe medicale. La prima sa apariţia, în 1981, lucrarea s-a bucurat de o primire de excepţie, fiind considerată ca un best seller. A stârnit interesul unor categorii foarte largi de cititori - biologi, psihologi, fizicieni, informaticieni, filozofi, sociologi, clerici etc. Scopul cartii a fost de a realiza o sinteză a acelor date despre noi, menite să releve coerenţa şi rezonanţa lumii de la macrounivers la microunivers, de la vizibil la invizibil, sub acţiunea marelui arhitect constituit de ceea ce am numit Inteligenţa materiei.Ideea de Inteligenţă ordonatoare de univers, de raţiune cosmică, nu este desigur nouă. La modul vag şi întrebător, orice om de bun simţ, în fata ordinii din natură, îşi spune că "trebuie să existe ceva" care să o justifice. In gândirea filozofică i se acordă un sens mai precis începând, s-ar părea, cu Anaxagoras (c. 500-428 î.e.n.), care prin "nous" înţelege o raţiune, o inteligenţă responsabilă de ordonarea Universului. Heraclit din Efes (c. 540-475 Le.n.) utilizează termenul de "logos" cu sensul de raţiune, ordine, de lege prezentă şi necesară în existenţa lumii de la Cosmos la raţiunea umană. Omul şi Universul n-au decât una şi aceeaşi sorginte, una şi aceeaşi structură fundamentală. Nimic din ceea ce este prezent în noi nu este absent în Univers, pentru că Universul şi viaţa sunt legate prin aceleaşi fire ţesute de evoluţia materiei în mişcare. Conform cunoscutei ecuaţii a Einstein, între masă si energie există o anumită relaţie matematică. In consecinţă, trăim într-un univers de energie, aceasta nefiind decât un alt aspect al materiei. Viaţa nu va apărea decât odată cu structurile capabile să întreţină un permanent schimb de energie cu mediul ambiant. Pentru acest motiv, în structura materiei vii vor intra ca elemente fundamentale carbonul, hidrogenul, oxigenul, azotul, fosforul şi sulful care, prin proprietăţile lor, răspund optim condiţiilor de viaţă de pe Terra. Graţie acestor elemente, structurile ce apar sunt dotate cu posibilităţi de captare, transformare şi întreţinere a energiei. Viaţa nu poate fi o întâmplare în Univers. Apariţia vieţii este înscrisă chiar în legile evolutive ale Universului. In Univers, materia şi energia iau forme noi, fiind supuse ciclurilor evolutive şi menţinând în acelaşi timp în permanenţă un echilibru energetic. Viaţa apare deci ca o consecinţă a unor legităţi impuse prin mişcarea materiei şi dispune la toate nivelurile ei de organizare de aceleaşi caracteristici, exprimând şi prin aceasta unitatea lumii vii, integrarea ei într-un principiu al coerenţei universale. Unitate în diversitate. Structurile care apar în evoluţia materiei impun la un moment dat legităţi care determină în mod necesar existenţa tuturor sistemelor organizate. Aceleaşi legităţi vor determina şi marele principiu al coerenţei universale.
Fiecare sistem devine dependent de un suprasistem, încadrat la rândul său în marele sistem pe care îl constituie Universul. Pământul n-ar putea exista dacă nu ar evolua după legităţi impuse de astrul ce dă numele sistemului din care face parte. Fără Soare, viaţa n-ar fi putut apărea pe Terra. Ne diferenţiem deci, ca specie şi indivizi, prin modul diferit şi specific de aşezare, de ordonare a "cărămizilor" din noi (aminoacizii din structura proteinelor), întocmai cum se disting clădirile construite după planuri diferite. Aceasta ordonare diferită a aminoacizilor este semnătura noastră în lumea prin care trecem "ca un fulger", cum spune Ducroq, într-un timp etern. In consecinţă, lumea este una singură - cea a materiei vii şi nevii.

Nessun commento:

Posta un commento