“Izvoarele” Genezei
Dumnezeu reprezintă totalitatea
multiplă
concentrată în Unitate„Imaginarul multor povesti
din Geneza este indubitabil sumerian si
babilonian" - scriu Arme Baring si
Jules Cashford. Adam si Eva ar putea dobândi
nemurirea, dacă mănâncă din pomul potrivit ;sunt
pedepsiti fiindcă au
mâncat din pomul cunoasterii, dar sunt alungati din Eden din ratiuni
preventive, pentru a nu mânca din pomul vietii
si al nemuririi - care sugerează, cel putin
ipotetic, logica transsubstantierii prin consumarea
unei substante vegetale, ceea ce ne duce cu gândul la zeii resurectionari ai fertilitătii,
la Epopeea lui Ghilgamesh si la Mesopotamia, dar nu
la spatiul strict semitic.
Primul exemplu este dat de cele 7 zile ale Creatiei, care reproduc zilele calendarului lunar
babilonian. Al doilea e chiar mai subtil : în Geneza, Dumnezeu făureste mai întâi lumina
(1:3), mai târziu vegetatia, sământă cu sământă si rod cu rod (1:11),
apoi, în ziua a patra (1: 14-l9) el creează soarele
si luna, pentru a separa ziua de noapte, asezând cele două astre
„în întinderea cerului". Orice text de exegeză doctrinară ne
poate lămuri că prima lumină, apărută înaintea sursei astronomice (soarele), este una
spirituală, desi sub aspect antropologic
lucrurile pot fi gândite si altfel: prin asocierea
cu vegetatia, care apare înaintea soarelui si a lunii, lumina dintâi reprezintă energia daimonică a
vegetatiei resurectionare,
pe care o găsim în multe mitologii: e „lumina" care face ca
planta să
treacă peste
proba grea a iernii, asigurând renasterea.
în Geneză
(1:12), pământul produce vegetatie înainte de aparitia soarelui: Dumnezeu constată lucrul acesta, si-l
include în ordinea imuabilă a creatiei, constatând că „este
bun".Anne Baring si Jules Cashford atrag atentia
asupra faptului că succesiunea reproduce
ordinea din calendarul babilonian, unde Nergal, zeul păstoritului si
al turmelor tutelează ziua a treia, în vreme
ce Nabu, zeul astronomiei, stăpâneste ziua a patra.Geneza este o cosmogonie nesacrificială, foarte elaborată,
fiindcă Dumnezeu creează lumea
prin cuvânt, analogia făcându-se cu egipteanul
Ptah. Inedită
e si
pozitia divinitătii
în raport cu creatia sa: în alte cosmogonii
divinitatea nu e separată de creatie, mai mult, în unele cazuri, ea apartine chiar unei generatii divine secunde (cazul lui Marduk, sau cazul lui Odhin, de la
germani); dimpotrivă, în Vechiul Testament,
ea se află
în afara creatiei, fiind nesubstantial unită cu ea. Neîntelegeri putem avea si
în cazul asentimentului divin de la sfârsitul
fiecărei zile de creatie,
când Dumnezeu se opreste, se reflectă multumit în cele făcute si constată că „este bine". Anne
Baring si Jules Cashford au remarcat că sentinta reproduce un model
juridic mesopotamian, unde fiecare mestesugar era obligat să parafeze
declarativ calitatea de „lucru bun" a produselor pe care le trimitea la
piată, viciile ascunse sau munca de mântuială atrăgând asupra sa consecinte legale grave. Sentinta înseamnă, de fapt, că fiecare lucru creat este într-o măsură potrivită pătruns de Duhul Sfânt;
altfel spus: că a intrat în armonia generală, bună pentru totdeauna, a
cosmosului. Un ultim aspect ce se cere a fi relevat tine de etapizarea Creatiei în sase zile de lucru si într-una de sărbătoare, detaliul fiind oarecum inedit pe ansamblul
cosmogoniilor pe care le cunoastem, unde Creatia se zămisleste, în general, într-o atemporalitate originară plenară. Zămislind universul într-o succesiune de mai multe zile,
Dumnezeul Genezei înscrie lucrurile pe care le creează în istorie, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că istoria este epifania de sine a lui Dumnezeu. Consecintele sunt importante pentru „fiinta creaturală"
(ca să
folosim o expresie a lui Merleau-Ponty),
care este omul: el apare, din start, ca fiintă a
istoriei, ca fiintă închisă în istorie, motiv pentru care iudaismul nu permite
resacralizarea, întoarcerea spre timpul plenitudinar dintâi (Mo tempore), asa cum întâlnim la majoritatea riturilor arhaice, unde,
în momentul în care comunitatea resimte un deficit de sacralitate, sau are
parte de un eveniment menit să îi dezechilibreze bagajul
de sacralitate, ea revine ritualic la timpul dintâi, pentru a se resacraliza.
Nessun commento:
Posta un commento