Pleroma- plenitudinea unde perechile contrare salasluiesc impreuna–

Gnosticii vorbesc despre pleroma ca de acea plenitudine unde perechile contrare salasluiesc impreuna, apoi cand acestea trec in manifestare, apare ziua si noaptea … In stadiul “promisiunii”, inainte de a deveni, lucrurile sunt non existente, nu este nici alb, nici negru, nici bun, nici rau. In studiile sale succesive, Jung a folosit termenul de pleroma pentru a desemna starea de preexistenta si de potentialitate identificand-o cu “il bardo” tibetan (termenul apare in Bardo Thodol ce se poate traduce ca (Marea) Eliberare prin intermediul auzului, în timpul așteptării sau cunoscut in occident ca text fundamental funerar- Cartea tibetana a mortilor/ bardo-stadiu intermediar, de tranzitie). In pleroma nu este nimic si totusi este tot. ; pleroma reprezinta principiul si sfarsitul creatului. Cum suntem parte a pleromei, pleroma este si in noi. “Eu vorbesc doar in mod simbolic de creat ca parte a pleromei, intrucat in realitate pleroma nu e divizata in nicio parte , fiind Nimicul.” Jung In Tipurile psihologice Jung descrie Tao: “entitatea creatoare care genereaza ca un Tata si naste ca o mama ” sau principiu si sfarsit al oricarei entitati . Noi suntem si intreaga pleroma, deoarece in mod simbolic, pleroma este cel mai mic punct; pleroma are tot: diferentiere si nondiferentiere. Diferentierea este creatul; daca noi nu ne diferentiem, ajungem in afara esentei noastre, in afara creatului si cadem in indiferentiere, care este cealalta proprietate a pleromei; cadem in pleroma insasi si incetam sa mai fim creaturi. Devenim prada a dizolvarii in nimic, si asta este moartea creatului; deci murim in masura in care nu diferentiem. Creatul aspira firesc spre diferentiere spre lupta contra pericolului primordial al identitatii. Acesta poarta numele de principium individuationis (posibilitatea multiplicitatii in viziunea lui Arthur Shopenhauer) si care dupa Jung e :dezvoltarea psihologica a individului in entitate distincta de generalitate, de psihologia colectiva-e in definitiv un proces de diferentiere. 

Philosophia Pacis -curajul de a privi "ochi in ochi"

Philosophia Pacis (Raimon Panikkar) 

Filosofia pacii implica mai mult de o observare pasivă; presupune, de asemenea, o participare activă la dinamismul realitatii și, ca atare, e nevoie de o inimă curată; in alt mod orice interferență e inteleasa drept agesiunea ce perturba pacea. 

 Intercultura  "ca instrument de pace”.

Cele 9 Sutra prezentate mai jos pot fi asemuite unor inele ce sunt prinse de un singur lanț de aur; unul il poarta pe altul, și împreună formează bijuteria pe care o numim pace.
1) participarea la armonia ritmului Ființei,
2) o pace care este atât interna cât și externa,
3) o pace daruita și nu impusa,
4) o pace care sa nu fie o victorie împotriva inamicului,
5) dezarmarea militara implica o dezarmare culturala,
6) convingerea că nicio cultură nu poate rezolva de una singură problemele lumii,
7) o pace care nu tine de Logos, ci de mythos,
8) religia luata drept o cale spre pace și
9) nevoia de iertare și de dialog.
De la izolare și ignoranță, de la indiferență și dispreț, de la condamnare și cucerire trebuie să trecem la coexistența și comunicare, până ajungem la insusirea convergenței și dialogului, ultima etapă, care presupune crearea unei agore, unde Absolutul este transcendent; rămâne confruntarea care presupune insusirea calitatii de "duologo dialogare", unde il concepem pe Celalalt ca Alter din mine și nu Alius, intrucat celalalt este o parte din mine. În această provocare interculturala certitudinea lasa locul încrederii în celălalt, singurul mod în care se poate ajunge într-adevăr la pace. 

Dialogul nu poate fi efectuat în mod abstract și în general, nu implică răzbunarea ," ochi pentru ochi ", ci curajul ", "ochi in ochi". În acest fel, dialogul se transformă în “duologo dialogale”. Dacă doriți să înțelegeti și să fiti înțelesi, un evreu nu poate folosi acelasi limbaj, atunci când i se adreseaza unui budist sau unui creștin. Un om de știință nu se poate aștepta că limbajul lui sa fie ușor de înțeles de un poet, și așa mai departe. Există diferite universuri lingvistice și fiecare limbaj traduce o anumită viziune a realității. “Duo-logale "(două logos-uri), care se referă la" dia-logos ", este un neologism prin care Panikkar ne transmite că dialogul adevărat se petrece între două persoane sau realitati. Dia-logul nu este un multi-logo. Dialogul între religii nu ar trebui să fie confundat cu demonstrațiile care prezinta pluralismul religios și doresc să sublinieze importanța toleranței. Reuniunile și evenimentele inter-religioase și multi-religioase nu implica adevaratele dialoguri intra-religioase. O nuanta subtilă, dar de o importantă destul de mare. Culturi și religii în dialog. Pluralism și interculturalitate-

Philosophia Pacis (Raimon Panikkar)

La filosofia della pace è qualcosa di più che un'osservazione passiva; è anche una partecipazione attiva al dinamismo della realtà e per questo richiede un cuore puro, altrimenti qualsiasi interferenza è violenta e disturba la pace.L’intercultura diventa a tutti gli effetti strumento di pace. I 9 sutra che seguono sono come gli anelli di un'unica catena d'oro; l'uno porta all'altro e tutti insieme formano il gioiello che chiamiamo pace.

1) la partecipazione all’armonia del ritmo dell’Essere,

2) una pace che sia sia interna che esterna,

3) una pace come dono e non imposta,

4) una pace che non sia vittoria contro il nemico,

5) il disarmo militare che richiede disarmo culturale,

6) la convinzione che nessuna cultura può risolvere da sola i problemi del mondo,

7) una pace che non appartiene al logos, ma al mythos,

8) la religione come via verso la pace e

9) la necessità del perdono e del dialogo.

dall’isolamento e ignoranza, dall’indifferenza e disdegno, dalla condanna e conquista bisogna passare per la coesistenza e comunicazione fino ad arrivare alla convergenza e al dialogo, ultimo stadio che implica la creazione di un’agorà dove l’Assoluto è trascendente, ma rimane il confronto che è “duologo dialogale” in cui concepire l’Altro come alter da me e non alius, in quanto l’Altro è parte di me. In questa sfida interculturale la certezza lascia il posto alla fiducia nei confronti dell’altro, unica via che potrà portare davvero alla pace.

Culture e religioni in dialogo. Pluralismo e interculturalità,

Il dialogo non può essere condotto in astratto e in generale, non implica la vendetta dell’“occhio per occhio” bensì il coraggio dell’“occhio a occhio”. In tal modo, il dialogo si converte in duologo dialogale. Se vuole capire ed essere capito, un ebreo non può usare lo stesso linguaggio quando parla a un buddhista o a un cristiano. Uno scienziato non può aspettarsi che il suo linguaggio sia comprensibile a un poeta, e così via. Ci sono differenti universi linguistici e ogni linguaggio è un mondo che traduce una particolare visione della realtà. Duo-logale” (due logos), che richiama “dia-logos”, è un neologismo con cui Panikkar afferma che il vero dialogo accade tra due persone o realtà. Il dia-logo non è un pluri-logo. Il dialogo tra le religioni non si dovrebbe confondere con le manifestazioni che mettono in mostra il pluralismo religioso e sottolineano l'importanza della tolleranza. Gli incontri e le manifestazioni inter-religiose e pluri-religiose non sono i veri e propri dialogi intra-religiosi. Distinzioni sottili ma importanti.