Cercul este o unitate divina, de unde totul porneste si
se... reintoarce; este simbolul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii care se
regăseşte în natură sub forma anotimpurilor, zilelor, fazelor lunii etc,
regăsindu-se chiar şi la nivel celular. În cele 5 elemente cercul este simbolul
aerului, al spațiului, expansiunii. Prin imaginea lui
Ouroboros apare simbolizat şarpele sau dragonul care îşi muşcă coada şi renaşte
la infinit din propria nimicire. El încarnează veşnica reîntoarcere mişcarea
perpetuă care trece şi retrece prin faza vieţii şi a morţii.
Cercul este universul fara limite, este energia emanata de
Creator; circumferinta lui este uneori interpretata ca linistea mentala a
fiintei umane. Cand fata discului este alba, fundul negru ar reprezenta marea
respiratie, miscarea continua a universului in sens nelimitat. . Centrul
cercului este întotdeauna la egală distanţă de toate punctele aflate la
periferie. De aceea cercul este şi un simbol al echilibrului.
Este simbolul universului, aşa cum punctul reprezintă fiinţa supremă care îl
susţine.
Cercul simbolizează divinitatea, în contrast cu cercul cu
punct în mijloc, ce reprezintă “ochiul adormit al lui Dumnezeu”.
Un cerc cu un punct înăuntru este simbolul soarelui, al
spiritului care hrăneşte materia. Cercul cu un punct in mijloc - in credinta
arienilor din Rig-Veda reprezinta prima diferentiere a manifestarilor periodice
si eterne in natura, asexuale si... infinite.
Cercul cu punctul in mijloc mai reprezinta si spatiul potential in contact cu spatiul abstract. Tot el inseamna si redesteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l gasim si in KABALA.
Cercul cu punctul in mijloc mai reprezinta si spatiul potential in contact cu spatiul abstract. Tot el inseamna si redesteptarea naturii, trezirea universului, fiind un semn Universal pe care-l gasim si in KABALA.
Cand TAU (ce ia
intr-adevar forma literei grecesti) coboara ajungand tangent la polul sudic al
cercului regasim Emblema Vietii, cum de altfel o vom gasi mai tarziu la vechii
egipteni- crucea ansata…; punctul central, unde toate se unesc, este Daath,
punctul din inima, Cristul, sefira ocultata dar ce se cere a fi gasita. "Anticii
Egipteni cunosteau Sephirotul ocult care existã în aceasta lume: Daath; de
aceea, pentru ei, Crucea Ansatã sau Crucea Ank alegoriza Tantrismul." SIMBOLOGIE ONIRICA Samael Aun Weor
''Îndată ce mintea s-a pogorât în inimă, ai un semn firesc:
începe ca un cui de foc si se încălzeste inima de la centru; apoi se
înfierbântă toată, pe urmă pieptul, umerii, coloana vertebrală, tot capul si
încep a vărsa lacrimi calde de pocăintă cu mare foc. Asta-i rugăciune de foc!
Acum s-a întâlnit Mirele cu mireasa, Hristos cu sufletul nostru. Această unire
duhovnicească îl face pe om un duh cu Dumnezeu. Această unire si lipire de
Dumnezeu în inimă, prin Iisus Hristos, aduce mare dulceată duhovnicească si
mare căldură.'' spune Părintele Ilie Cleopa despre rugaciunea inimii. Demersul spre aceasta traire apare descris in
cartea “Pelerinul rus” Bătrânul a deschis Filocalia, a căutat îndrumările
Sfântului Simeon Noul Teolog şi a început: „Aşază-te liniştit în singurătate,
apleacă-ţi capul, închide ochii, respiră mai încet, coboară-ţi închipuirea
înlăuntrul inimii, adânceşte-ţi mintea, adică gândul, din cap în
inimă. în timpul respiraţiei spune: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă.
încet, cu gura sau numai cu mintea. Sileşte-te să alungi toate gândurile,
fii liniştit, fii răbdător şi repetă cât mai des această lucrare !"
Acum intelegem mai bine simbolistica coborarii mintii
in inima…pe cat se poate, caci ea nu poate fi deplin revelata decat in pura
traire; trairea respectiva e darul suprem al Creatorului pentru cei ce-si intorc fata catre Sinele profund,
regasindu-se si reamintindu-si asemanarea cu Tatal, manifestandu-si bucuria in
acelasi Chip al dumnezeiescului urcus, ce paradoxal, ne coboara pentru a putea fi ridicati la
Ceruri. Vechii intelepti spuneau: "Daca ar fi un singur om drept pe pamant
el ar sprijini lumea". Cel drept aseaza fiecare lucru la locul sau, face
astfel ordine cu masura, indeplinind functia balantei astfel inat cele doua
talere ale acesteia se echilibreaza perfect si stau fata in fata. Asadar, cel
drept se afla deasupra opozitiei si contrariilor, realizand prin el insusi
unitatea. " Omul drept" are un rol importan in biblie, el fiind cel
care gandeste, cantareste, urmand ordinea si masura. El simbolizeaza omul perfect,
desavarsit care pune in primul rand ordine in sine insusi, apoi in jurul lui,
jucand astfel rolul unei adevarate puteri cosmice.
“Dumnezeu e precum un vultur ce-si invata puii sa
zboare”- Iisus va fi un ajutor – EZER – pentru om. E DAATH, acea parte feminina
a Domnului, expresa in Om, prin care ne manifestam marinimia la ascultarea
intuitiei ? se pare ca da, asta ne releva si cuvantul ivrit EZER, ajutor, ce este de gen feminin….
De ce femeia este mai anxioasa ca barbatul? Deoarece
ea simte care este limita, simte suferinta, durerea acea interioara…Alef, prima
litera a alfabetului ebraic, de gen masculin, reprezinta invocarea CUVANTULUI,
pe cand Bath, a doua litera, de gen feminin, reprezinta manifestarea SA. DOMNUL
E CUVANTUL, VERBUL….
11. Totuşi, nici femeia fără bărbat,
nici bărbatul fără femeie, în Domnul.
12. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 11
12. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 11
In Biserica ne putem
uni cu Hristos pe doua cai:
- fie sa-L coboram pe
Domnul in inimile noastre, prin rugaciune, prin dragoste si milostenie;
- fie sa ne ridicam
noi la Domnul prin adanc de smerenie, caci “cel ce se smereste pe sine se va
inalta“.
Cel care are duhul smerit si
traieste in aceasta viata in duhul smerit al lui Iisus Hristos, acela se poate
inalta la cer. Aceasta este calea de la pamant la cer, pe aceasta verticala,
asa cum S-a ridicat si Iisus Hristos de pe pamant la cer, pe muntele Eleonului. aceasta Inaltare la cer a Mantuitorului Hristos
se aseamana cu suisul vulturului care isi invata puii sa zboare: merge inaintea lor,
iar puisorii dupa el. Asa a fost si Iisus: S-a inaltat El, ca sa ne arate ca si noi ne vom inalta la ceruri, in
locasurile pregatite de El.
„Dupa cum vulturul, voind
sa arate micilor sai pui, inca nedeprinsi, cum sa zboare in drumul neobisnuit
al vazduhului, ii conduce mergand inaintea lor, tot asa, pe cararea necalcata a
cerului, pe care inca nu s-a aratat urma de om, a zburat Domnul inaltat,
mergand inainte, conducand ca pe niste pui, sufletele dreptilor (…). Si
dupa cum caderea primului Adam ne-a deschis noua intrarea in iad, astfel
Inaltarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis noua intrarea in cer“.Ilie Miniat, un predicator
vestit al Bisericii Ortodoxe
superb!!!!
RispondiEliminamultumesc frumos :)
RispondiElimina