DIVINATIA CAILOR

Tacit vorbeste de divinatia cailor pe care o practică germanii: „Un obicei numai al acestui popor este să cerce si presimtirile si prevestirile cailor. Acesti cai, albi si nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni, sunt hrăniti pe socoteala obstii tot în pădurile si dumbrăvile acelea; după ce îi înhamă la un car sfânt, preotul si regele sau mai-marele obstii merg pe lângă ei si iau aminte la nechezatul si sforăitul lor. Si nici o altă prevestire n-are mai mult crezământ decât aceasta, nu numai la popor, ci si la fruntasi: în adevăr, si unii si altii socotesc că preotii sunt servitorii zeilor, dar caii stiutori ai gândurilor acestora." Se remarcă aici că trăpasii crescuti pentru divinatie sunt „nepângăriti de nici o muncă făcută pentru oameni", spre deosebire de alti cai, folositi în treburile zilnice sau la războaie. Pe de altă parte, ei sunt albi, spre deosebire de ceilalti, la care cromatica interesează mai putin. albul apare astfel superior valorificat tuturor celorlalte culori. Tacit vorbeste despre obiceiul germanilor de a tine sfat în pădure, pentru a decide soarta lor viitoare. 

Calendarul lor comunitar este selenar: „Ei s-adună laolaltă (afară numai de nu se întâmplă ceva neprevăzut si fără veste) în zile hotărâte, ori când e lună nouă, ori când e lună plină, căci atunci cred ei că este începutul cel mai cu noroc pentru orice treabă." Cu acest prilej, Tacit precizează, că germanii numără timpul nu după succesiunea zilelor, ci după cel al noptilor, când Soarele se află ascuns în bezna cea neagră: „... ei nu socotesc, ca noi, numărul zilelor, ci pe-al noptilor, asa pun soroacele, asa cad la învoială; parcă noaptea ar trage ziua după sine." Ciudătenia calendarului nocturn o remarcase deja Caesar, în De Bello Gallico, legând-o de un obicei druidic si de prezenta unui zeu cosmocrator, care nu este al zilei, ci al noptii: „Toti galii afirmă că se trag din Dis Pater, si spun că stiu aceasta de la druizi. De aceea determină durata nu după numărul zilelor, ci după cel al noptilor. Calculează zilele de nastere si începutul lunilor si al anilor în asa fel, încât noaptea precedă zilei." Pentru Charles Squire, Dis Pater trebuie să fi fost Bile, sotul psihopomp al marii zeite plăsmuitoare Danu, din care se naste generatia zeilor Tuatha De Dannan. Etimologic, numele lui Bile vine din silaba bel, „însemnând a muri", notează acelasi Squire. Dacă asociem acestei rădăcini ceea ce spune în realitate Caesar, si anume că galii „se trag din Dis Pater", atunci ajungem la singura concluzie posibilă, si anume că galii împărtăseau convingerea că ei „se trag" sau se nasc din moarte, din întuneric, ceea ce explică, probabil, si obiceiul lor de a număra trecerea timpului după numărul noptilor, nu al zilelor. Făcând analogie cu toate riturile similare de purificare pe care le cunoastem (orfismul, în primul rând), putem încheia ecuatia spunând că, în obiceiurile germanilor, ei trebuie să moară mai întâi, pentru a se naste, tot asa cum si stejarul din traditia druidică „moare" în momentul aparitiei iernii, pentru a da nastere excrescentei pure a vâscului.